Sistemul romanesc de administrare a ariilor naturale protejate

Reiau un articol pe care-l scriam prin 2011, fiindca lucrurile nu prea s-au schimbat, ba din contra, dar mai ales fiindca in sfarsit se intrevede infiintarea Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate, poate singura sansa de salvare a unui sistem care si-a dovedit limitarile, ca sa nu zic esecul.

Foto: Catalin Gheorghe, capre negre in Parcul National Buila-Vanturarita

Fiecare tara are obligatia de a se ingriji de patrimoniul natural national. De ce oare ar trebui sa faca asta? Din foarte multe motive: pentru ca este o datorie fata de urmasi, fiindca natura nealterata poate constitui baza dezvoltarii durabile, pentru ca astfel se salveaza specii si habitate rare si periclitate, pentru ca prin asta se asigura baza dezvoltarii ecoturismului, resurse pentru cercetare si educatie ecologica etc.

Dar ce inseamna acest patrimoniu natural pentru Romania? Inseamna extrem de mult, fie doar prin prisma afirmatiilor oficiale bazate pe informatiile conform carora suntem singura tara din UE care mai are paduri virgine (300.000 ha) si 5 regiuni biogeografice si in care traieste jumatate din populatia de ursi, lupi si rasi a Europei.

Toti romanii stiu cate ceva despre ce avem de protejat, macar prin faptul ca le-a placut sa vada o padure de poveste, un rau cristalin, o pestera interesanta, un peisaj montan, o cascada, o floare rara, un animal salbatic, o pasare frumos colorata, un peste sarind din apa. Poate ca nu toti realizeaza importanta stiintifica si valoarea acestora, dar cu siguranta apreciaza linistea si relaxarea in natura, peisajul neantropizat, aerul curat si apa buna de baut.

In toate statele lumii se incearca protejarea patrimoniului natural national prin desemnarea de arii naturale protejate in care sunt incluse cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural: parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii naturale, monumente ale naturii etc. In plus exista si arii naturale protejate de interes european (situri Natura 2000) si international (rezervatii ale biosferei, situri Ramsar, situri ale patrimoniului universal etc.). In fiecare tara acestea toate alcatuiesc reteaua nationala de arii naturale protejate.

In Romania aceasta retea este alcatuita din: 13 parcuri nationale (1,3% din teritoriul tarii), 13 parcuri naturale si cateva sute de rezervatii si monumente ale naturii, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (cea mai mare), toate acestea insemnand 7,8% din teritoriul tarii, la care se adauga siturile Natura 2000 cu care suprafata totala a ariilor naturale protejate se ridica la circa 23% din teritoriu. Putin in comparativ cu alte tari europene si tinand cont de ce exista la noi si ce-a disparut din acestea. Fundamentarea infiintarii si administrarea ariilor naturale protejate sunt bazate pe aceleasi principii, chiar daca denumirile, scopurile si activitatile permise sunt diferite. Spre exemplu, diferentele dintre un parc national si unul natural sunt de scop declarat (conservare, protectie a elementelor naturale intacte/putin afectate si vizitare in scopuri educative, stiintifice, recreatative si turistice fata de protejare a peisajului natural-antropic) si de constituire (in zone de extravilan, fara activitati umane permanente fata de zone populate si cu activitati umane permanente, inclusiv localitati).

Administrarea ariilor naturale protejate este diferita de la tara la tara, dar toate au ca element comun implicarea statului prin institutiile sale, care tine din pacate de vointa politica. Din pacate pentru ca de multe ori conservarea intra in conflict cu interesele investitionale si de dezvoltare si cu viziunea pe termen scurt a politicienilor ce au in spate interesele economice. Si cand pana la urma se prioritizeaza conservarea, din pacate este prea tarziu, fiindca daca lupii mor nu-i mai vezi decat impaiati la muzeu, in filme si in fotografii. Se realizeaza importanta unui lucru abia dupa ce acesta nu mai e. La fel ca in cazul apei si aerului, care fiind inca resurse gasite fara probleme, lumea nu realizeaza adevarata lor valoare si necesitatea pastrarii lor curate.

Paradoxul este ca tarile care au ajuns sa constientizeze valoarea naturii si sa si aiba resurse pt. protejarea ei, sa nu prea mai aiba ce proteja, iar cele care au ce proteja, sa nu aiba resursele necesare si sa nu realizeze ce au de pierdut sau sa nu vrea s-o faca. E si cazul Romaniei in care situatia aluneca pe o panta care ne va duce sa fim la fel ca statele dezvoltate europene, adica bine in multe privinte, dar dezastruos pentru natura pe care-o calcam in picioare. In Romania, din cauza lipsei de vointa politica, statul se implica doar declarativ in protectia ariilor naturale cu care altfel se lauda peste tot. Spre deosebire de toate tarile europene si alte tari civilizate (inclusiv multe tari africane care din diferite motive dau mai mare importanta naturii decat dam noi), la noi statul a ales varianta de a delega administrarea ariilor naturale protejate. Astfel s-a creat, initial dintr-o solutie de moment care apoi s-a permanentizat, un sistem de incredintare prin contract a administrarii/custodiei ariilor naturale protejate catre cine este interest. Practic se scoate la licitatie administrarea valorilor naturale ale tarii si cine este interest (uneori interesul ascuns fiind altul decat conservarea), adica institutie, societate comerciala, ONG si chiar persoana fizica poate obtine administrarea/custodia unei arii naturale protejate printr-un contract semnat cu institutia de resort, adica Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor. Astfel ca institutia care ar trebui sa reprezinte statul in asumarea responsabilitatii administrarii retelei nationale de arii naturale protejate isi pastreza doar rolul de supervizare si control si toata responsabilitatea cade in spinarea tertilor, inclusiv cea financiara. In aceasta situatie nu putem vorbi decat de asigurarea unui nivel minim de supravietuire a administratiilor ariilor naturale protejate, acestea confruntandu-se cu probleme grave: lipsa de resurse finaciare si umane, lipsa de experienta, care corelate cu un cadru legislativ lipsit de coerenta, lipsa de implicare a autoritatilor responsabile si cresterea presiunii asupra ariilor naturale protejate, se reflecata in proasta calitate a administrarii. Iar aceasta inseamna exploatari forestiere (legale si ilegale), investitii de infrastructura cu impact distructiv, turism necontrolat, braconaj, pasunat excesiv, lipsa de infrastructura turistica specifica, cariere, lipsa de informare si educatie si alte lucruri care nu au ce cauta in arii protejate si care pe langa ca distrug patrimoniul, reduc sau elimina si placerea de a merge acolo ca turist.

Pretul pe care ar trebui sa-l plateasca statul roman pentru implicarea pentru conservare este infim in comparatie cu consecintele ireparable ale mentinerii situatiei actuale. Pentru comparatie si evidentiere imi vine in minte un exemplu: un singur parc national mic din Marea Britanie are un buget anual alocat de Guvern de 7 milioane lire sterline si 350 angajati fulltime, in timp ce bugetele cumulate ale tuturor parcurilor nationale si naturale de la noi nu depaseste jumatate din aceasta suma si toti angajatii administratiilor parcurilor sunt mai putin de 300, din care putini au experienta, si aia castigata din mers. In schimb cand ne-am prezentat reciproc parcurile, romanii vorbeau de ursi si lupi, iar ei despre arici si veverite. De celelalte arii naturale protejate (rezervatii si situri natura 2000) nu mai vorbesc, fiindca situatia este si mai rea, cele mai multe (70%) neavand nici macar custode/administrator, iar cele care au sunt administrate exclusiv pe cheltuiala si cu resursele acestora, provenite in special din proiecte punctuale.

Si desi toti strainii din domeniu sau iubitori de natura ne sfatuiesc sa nu facem greselile lor distrugandu-ne ce avem mai valoros, adica natura, noi sistematic o calcam in picioare. Zic noi fiindca si noi avem aceeasi vina ca si politicienii in mana carora sta decizia. Fiindca noi i-am pus acolo si decizia lor ar trebui sa fie tot in interesul nostru. Si daca decizia lor nu-i buna e si fiindca noi nu avem grija sa fie asa. Asa ca ne scaldam intr-un sistem imperfect prin constructie, care este mentinut din interes sau nepasare si care daca va fi pastrat in aceasta stare va avea consecinte dezastruoase si ireparabile asupra naturii tarii: vom ramane fara lupi si ursi (deja suntem aproape), vom avea doar paduri plantate si antropizate (in cateva zeci de ani dupa ce vor creste altele in locul celor taiate), ape cu peste crescut artificial iar peisajele naturale ne vor fi completate cu sosele moderne in varf de munte, partii de schi fara zapada si telegondole colorate pe care unii le-ar aprecia pentru confort. Iar daca de mormanele de gunoaie si lipsa de infrastructura turistica specifica vom putea scapa in timp prin educatie si resurse, de celelalte nu se mai poate scapa si nici cele pierdute nu se mai pot intoarce. Si situatia e similara in ceea ce priveste patrimonial cultural, in special cel intangibil, prin distrugerea si pierderea traditiilor, obiceiurilor si ocupatiilor stramosesti.

De fel sunt un om optimist insa sunt convins ca daca lucrurile nu se schimba curand, vom avea aceasi soarta ca tarile care acum ne invidiaza pentru valorile naturale. Din vina noastra.

Aceasta este o parere personala exprimata pe baza experientei din ultimii peste 10 ani in domeniu, timp in care am fost si sunt implicat in procesele de desemnare a ariilor naturale protejate (Parcul National Buila-Vanturarita, Parcul Natural Vacaresti, situl Natura 2000 Muntii Tarcu etc.), acordare a administrarii si custodiei (membru al comisiei din regiunea SV Oltenia), administrare a ariilor naturale protejate (custode din 2015 a unei rezervatii naturale, coadministrator timp de 10 ani al unui parc national si angajat al administratiei acestuia aproape 5 ani) am initiat si participat la numeroase proiecte de conservare a biodiversitatii si geodiversitatii, ecoturism, educatie ecologica, informare-constientizare in si pentru ariile naturale protejate.

Acesta este contextul ariilor naturale protejate din Romania, o sa incerc mai departe sa intru mai in amanunt cu informatii despre modul lor de administrare.

La ora actuala, din punct de vedere al administrarii, exista in Romanaia 3 categorii de arii naturale protejate: care au administratie, care au custode si care nu au decat statut oficial de arii naturale protejate, fara sa aiba insa custode/administrator.

Cele din urma, adica 70% din total (!!!) sunt in grija autoritatilor de mediu (concret cate 1, maxim 2 oameni pe judet, din cadrul Agentiilor pentru Protectia Mediului, care mai au si alte sarcini), pentru ca la sesiunile de atribuire in administrare/custodie (un fel de licitatii) nu le-a dorit nimeni si deci Ministerul Mediului nu a reusit sa gaseasca pe cineva care sa se ocupe de ele. In majoritatea acestora daca intri nu ai nici macar de unde sa stii ca esti intr-o arie protejata.

Pentru celelalte ministerul stabileste pe baza unor anumite criterii, printre care suprafata este cel mai important, daca este nevoie de administratie sau custode. Astfel ca administratie au doar Rezervatia Deltei Dunarii (singura arie naturala protejata cu buget acordat de catre autoritatea responsabila si in subordonarea directa a acesteia), parcurile nationale, parcurile naturale, geoparcurile si siturile Natura 2000 de dimensiuni mari (de regula peste 50.000 hectare).

Custodia si administratia se obtin in urma castigarii unei licitatii organizata de doua ori pe an. In urma evaluarii ofertelor (la nivel national pentru administratii si la nivel regional pentru custozi) depuse de catre cei interesati, se incredinteaza administrarea/custodia celui care obtine cel mai mare punctaj. Oferta contine mai multe capitole printre care cea mai mare importanta o au propunerea unui plan de actiune si a unui buget. Acestea devin apoi anexe la contractual pe care administratorul/custodele il semneaza cu Ministerul Mediului, deci exista obligativitatea ducerii lor la indeplinire.

Custodia se acorda pentru 5 ani iar administrarea pentru 10, dupa care procesul se reia.

Custode poate fi inclusiv o persoana fizica interesata dar si orice alta entitate juridica interesata, administrator numai o entitate juridica. Pe langa indeplinirea planului de actiune propus si alocarea resurselor necesare, custodele si administratorul au si alte obligatii, dintre care cele mai importante pentru aria protejata sunt intocmirea regulamentului si planului de management ale acesteia.

Administratorul are in plus si obligatiile de a infiinta structura de administrare, de a angaja personal permanent, de a face/gasi sediu administratiei si dotari pentru aceasta, mijloace auto de teren si alte cheltuieli administrative.

Atat custodele cat si administratorul se obliga practic prin contract sa-si puna interesul, munca si banii in folosul ariei naturale respective, avand toata raspunderea de partea sa si doar dreptul de fi controlat de catre autoritatile statului care vin sa vada daca-si indeplineste aceste obligatii.

Pana la ora actuala au fost 6 sesiuni de acordare in custodie si administrare a ariilor naturale protejate, a 7-a tocmai fiind in curs de desfasurare.

Exista custozi de la personae fizice si organizatii neguvernamentale pana la societati comerciale, unitati de invatamant, muzee si institutii ale statului.

Paleta de institutii implicate in administrare este deasemenea la fel de larga: Regia Nationala a Padurilor Romsilva (22 parcuri nationale si naturale), consilii judetene (un parc national – Ceahlau si un geoparc – Platoul Mehedinti), Universitatea Bucuresti (Geoparcul Hateg), organizatii neguvernamentale (situri Natura 2000: Parang, Tarcu etc.). La acestea se adauga institutia statului Administratia Biosferei Delta Dunarii.

Este clar ca cele mai mari cheltuieli sunt pentru administratori, care au de platit cel putin salarii, chirii, cladiri, masini etc. Si nu prea e ieftin. Un buget minim pentru administratia unui parc cu 10 angajati se apropie de 100.000 euro/an.

Instrumentele prin care se administreaza ariile naturale protejate sunt regulamentul si planul de management. Ambele trebuiesc realizate de catre custode/administrator prin consultarea tuturor factorilor interesati si aprobate de catre institutiile statului (Academia Romana si Ministerul Mediului).

In cadrul parcurilor nationale si naturale, administratorii au obligatia de a infinta si asigura resursele necesare functionarii Consiliului Consultativ (alcatuit din toti factorii interesati: proprietari de teren, administratori de teren, autoritati judetene si locale, institutii interesate, scoli, manastiri, organizatii neguvernamentale) si Consiliului Stiintific (cu rol de supervizare stiintifica, format din persone competente in domeniile de interes ale ariei naturale protejate). In acest caz regulamentul si planul de management sunt intocmite prin consultarea si cu avizul celor doua consilii.

Regulamentul si planul de management sunt practic detalierea planului de actiune propus la preluarea ariei protejate si constituie instrumentul prin care se stabilesc starea actuala, obiectivele, scopurile, mijloacele si resursele necesare implementarii si urmaririi realizarii masurilor de conservare pentru perioade de cate 5 ani. Toate acestea sunt stabilite in conformitate cu legislatia in vigoare, atat din domeniului ariilor naturale protejate cat si din domenii conexe: silvicultura, constructii, vanatoare, pescuit, turism etc. Aceste documente trebuie aprobate de catre institutia responsabila, adica Ministerul Mediului, astfel devenind documente cu statut de act normative, obligatorii pentru toti.

In Romania avem extrem de putine (in jur de 10) planuri de management care sa fi ajuns in acest stadiu final, asa ca acestea inca nu au putere de reglementare.

Daca trecem de la teorie la practica, prin reliefarea problemelor concrete cu care se confrunta ariile naturale protejate si cei care incearca sa le administreze situatia este si mai putin roza.

Contextul in care exista ariile naturale protejate din Romania determina direct calitatea administrarii acestora.

Ca o consecinta directa a lipsei de vointa politica si a neimplicarii directe a statului in administrarea ariilor naturale protejate rezulta cadrul legislativ si administrativ din domeniu in limitele carora administratorii si custozii isi desfasoara activitatea. Principalul act normativ din domeniu este legea ariilor naturale protejate, oficial numita “Ordonanta de urgenta nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice”. Ca sa rezulte ultima modificare – Legea 49/2011 (au fost cateva modificari importante in timp) au trebuit sa treaca aproape 4 ani si asta spune multe despre interesul clasei politice pentru aceasta lege. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca dupa peste un an de discutii si intalniri, ultima propunere de modificare a fost pur si simplu abandonata de catre ministerul initiator.

Luata in ansamblu, aceasta lege asigura o parte din parghiile necesare bunei administrari, insa are si carente, unele chiar mari, cum ar fi faptul ca infiintarea unei arii naturale protejate, desi este fundamentata pe criterii stiintifice, nu se poate face fara avizul consiliilor locale/judetene, care nu numai ca nu au competente stiintifice, dar de multe ori au si cu totul alte interese. Sau ca legea permite realizarea exploatarilor forestiere, exploatarea resurselor minerale si lucrari de constructii/investitii inclusiv in parcurile nationale (acestea sunt zonate in 4 zone functionale, in functie de restrictiile impuse, in doua dintre acestea fiind premise exploatari forestiere iar in una cariere/mine si constructii/investitii).

Insa cele mai multe probleme apar la intersectia prevederilor din legea ariilor naturale protejate cu cele din domeniile colaterale, fiindca si alte legi cadru au aplicabilitate pe acelasi teritoriu. Ca sa nu mai vorbim despre desele si repetatele incercari de a impune presiuni asupra ariilor naturale protejate prin alte acte de reglementare. Cel mai concludent exemplu este acela al legii vanatorii. In 2008 alesii tarii au votat cu unanimitate de voturi (in doua randuri) o modificare a acestei legi, in care au incercat sa introduca o prevedere pentru permiterea vanatorii in parcurile nationale. Numai dupa o campanile impotriva acestei prevederi, cu sprijin obtinut inclusiv de la institutiile internationale s-a reusit eliminarea acestei prevederi aberante. Dar asta nu i-a oprit, au mai incercat si in alte randuri si cu siguranta vor mai incerca.

Aceasta balbaiala este datorata lipsei de coerenta si viziune a celor care ne conduc. Daca va aruncati ochii peste documentele strategice pe care se bazeaza dezvoltarea tarii, o sa vedeti ca desi avem o strategie nationala pentru conservarea biodiversitatii, alta de ecoturim si altele asemanatoare, acestea intra in contradictie flagranta uneori cu cele din alte sectoare cum ar fi energia, infrastructura de transport, resursele minerale. Nu exista nici un fel de corelare intre acestea si nici vorba de o prioritizare a lor. Desi actualul brand turistic de tara este cu trimitere catre valorile naturale, mergem pe aceeasi linie conform careia ne laudam fara sa facem nimic pentru obiectul laudei.

Cadrul administrativ, adica institutiile statului puse in slujba naturii este in acelasi ton cu cel legislativ. Ar fi trebuit sa existe o institutie nationala care sa asigure administrarea directa si coordonarea administrarii ariilor naturale protejate. Asa ca in urma cu cativa ani, dupa ani de zile de taraganeli s-a infiintat Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate. Dar n-a apucat sa si functioneze fiindca dupa doar cateva luni de la decizia de infiintare Guvernul a luat decizia desfiintarii acesteia pentru economii la bugetul de stat. Atributiile acesteia fiind in mana unei directii cu o mana de oameni din cadrul Ministerului Mediului si a ANPM.

Institutiile teritoriale din subordinea Ministerului Mediului si Padurilor (Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si agentiile regionale si judetene ale acesteia si Grada Nationala de Mediu si comisariatele regionale si judetene ale acesteia) au si ele compartimente speciale pentru ariile naturale protejate. Control si sprijin la cerere mai exista din partea Inspetoratelor teritoriale de Regim Silvic si Vanatoare, Jandarmeriei, Politiei, Salvamontului. Dar care este capacitatea reala a acestor multe compartimente ale institutiilor implicate? Ma refer aici la resursele umane implicate, fiindca la urma urmei oamenii fac institutiile. Este extrem de redusa. Directia Biodiversitatii din cadrul MMP are mai putin de 10 angajati, angajatii APM si GNM sunt cate 1-2 in fiecare judet. Direct proportional cu interesul statului si vointa politica pentru acest domeniu.

Inmultind numarul de judete cu numarul de personal al structurilor statului din domeniu, ajungem optimist la o cifra de 100 oameni. Daca-i mai adaugam pe angajatii administratiilor deja infiintate (ARBDD cu peste 150 angajati, 25 parcuri nationale, naturale si geoparcuri mai vechi cu un personal care variaza intre 10 si 25 angajati + cateva administratii de situri Natura 2000 mai noi care au cate 1-5 angajati), ajungem la un total in jur de 500-600 oameni. Extrem de putin in conditiile in care acestia au in grija aproape un sfert din teritoriul tarii, partea cea mai valoroasa din punct de vedere al patrimoniului natural national.

Restul, in special custodia ariilor protejate mai mici este asigurat pe baza de voluntariat, fara personal permanent angajat. Voluntariatul este extrem de important, insa nu poate asigura decat rezolvarea punctuala a unor probleme, nu insa si rezolvarea problemelor de natura administrativa.

Pe langa insuficienta personalului in domeniu exista si alte probleme majore de resurse umane. In primul rand faptul ca recrutarea personalului se face la atitudinea si dupa regulile administratorului, aceasta nu se face intotdeauna pe criterii de competenta si pregatire, mai ales la institutiile statului.

Nu exista inca un cadru unde sa fie pregatiti cei care doresc sa lucreze in domeniul ariilor naturale protejate, doar un master la Facultatea de Geologie si Geofizica si cursuri organizate fara periodicitate de catre unele institutii si organizatii. Toti cei care au putut si au vrut si-au castigat experienta din mers, de cele mai multe ori insuficienta pentru a atinge nevoile de performanta cerute de fisa postului. Exista si fluctuatii mari de personal, in special in sensul ca oamnii pregatiti pleaca.

In plus, personalul administratiei este stabilit de catre autoritate prin actul de constituire si asumat de catre administrator, insa de multe ori nu cuprinde toate functiile necesare bunei functionari a administratiei. Personalul unei administratii de parc este compus mai in toate cazurile din director si biolog, ambii facand parte si din consiliul stiintific, economist, specialist IT, responsabil (unul singur) relatii cu comunitatile, educatie ecologica si turism, un sef al pazei si un corp de rangeri (4-18 oameni, in functie de suprafata parcului). Acestia trebuie sa se descurce cum pot in asa fel incat sa acopere toate nevoile specifice ale parcului: probleme administrative si organizatorice, probleme juridice, intocmire documente strategice si rapoarte, monitorizare biodiversitate, geodiversitate si activitati, patrulari si control, educatie ecologica, informare si constientizare, coordonare activitati de cercetare si stiintifice, turism (amenjare si intretinere infrastructura, monitorizare), scriere si implementare proiecte, relatii publice si comunicare cu comunitatile locale, autoritatile si vizitatorii etc. Practic este imposibil sa le faci pe toate asa ca se face o prioritizare de unde se aleg cateva domenii, in rest administratia fiind mai mult o institutie reactiva, care actioneaza in urma unor motivatii externe, in loc sa fie una proactiva.

Motivatia financiara este inexistenta, un ranger avand un salariu net de cca. 1000 lei. De multe ori si echipamentul folosit este comparat din proprii bani, ba chiar si combustibilul pentru a deplasa masinile.

Cunosc multi oamni competenti si dedicati in randul administratiilor, custozilor, institutiilor centrale si judetene ale statului care au facut si fac o treaba buna si m-am tot intrebat ce-i face sa continue sa se zbata in aceste conditii. Raspunsul e simplu: alta motivatie, mult mai puternica decat celelalte si decat piedicile intalnite, cum ar fi dorinta de schimbare in bine, dragostea de natura, interesul stiintific, dezvoltarea unei zone, motive personale etc. Ca sa poata trai decent, toti trebuie insa sa aiba si alte activitati colaterale, care le limiteaza timpul si performanta. Insa din pacate aceasta categorie a ajuns sa fie minoritara si de multe ori pe langa neajunsurile de mai sus intervin si altele, inclusiv demotivarea de catre colegi si lipsa de suport din partea celor care-ar trebui sa-i sprijine, inclusiv reprezentantii autoritatilor.

Cu toate astea, aceasta mana de oameni a reusuit pana in prezent sa mentina o stare cat de cat favorabila naturii, insa tinand cont ca sprijinul si resursele scad in timp ce presiunile si interesele contrare cresc, nu se stie cat va mai putea fi mentinuta situatia.

Deficientele de sistem, lipsa de coerenta a actelor normative, incapacitatea institutiilor responsabile si insuficienta resurselor alocate administrarii ariilor naturale protejate duc inevitabil la problemele cu care acestea se confrunta, unele vizibile, altele mai ascunse, dar care incet-incet erodeaza calitatea si cantitatea patrimoniului natural national cu care inca ne putem lauda.

La ora actuala, acolo unde se face cate ceva, fiindca sunt inca multe arii naturale protejate care nici macar nu au custode sau administrator (70%), lucrurile bune sunt punctuale, de cele mai multe ori rezultate directe ale unor proiecte implemnetate de catre administratori si custozi.

In ceea ce priveste procesul efectiv de administrare, la ora aceasta acesta este aproape 100% unul reactiv, in loc sa fie proactiv. De cele mai multe ori custodele sau administratorul nu au decat capacitatea de a incerca sa faca ceva pentru a salva lucrurile, uneori fiind prea traziu. Astfel se trateaza efectele si nu cauzele si in acest fel situatia nu are cum sa se imbunatateasca.

Care sunt insa principalele probleme cu care se confrunta la ora actuala ariile naturale protejate? Cred ca toata lumea le sesizeaza fie si doar prin impactul vizual generat, la o simpla iesire printr-o zona protejata:

– exploatarile forestiere atat cele ilegale, dar mai ales cele legale;

– constructiile si investitiile de orice fel: drumuri, microhidrocentrale, cariere, partii de schi, instalatii de transport pe cablu, statiuni, constructii diverse etc.;

– pasunatul intensiv;

– vanatoarea si pescuitul necontrolate + braconajul;

– activitatile de culegere, colectare necontrolata a fructelor de padure, ciupercilor, plantelor medicinale, fosilelor, rocilor si mineralelor, speleotemelor;

– turismul necontrolat.

Toate acestea sunt in continua crestere si au in comun doua lucruri: goana, nevoia si pofta crescanda a oamnenilor pentru resursele naturale (de la lemn la plante ornamentale, de la trofee de vanatoare la ciuperci, de la potential investitional la constructia unei manastiri, de la dorinta de relaxare la cea de adrenalina) si degradarea naturii.

Sa le iau pe rand incercand sa creionez situatia fiecareia dintre acestea.

Exploatarile forestiere prin impactul lor asupra conservarii biodiversitatii si peisajului, dupa parerea mea ar trebui eliminate cel putin din parcurile nationale (doar 1,3% din teritoriu), cu posibilitatea interventiei controlate in cazuri exceptionale. Marea durere insa consta in faptul ca padurile cu adevarat valoroase, cele virgine si cvasivirgine, nu sunt protejate decat conjunctural. Aici habitatele si speciile fiind in stare de echilibru, ar trebui ca natura sa fie lasata sa-si regleze singura ciclurile vietii. Dar la noi legislatia permite exploatarea forestiera aproape fara restrictii, inclusiv in parcurile nationale. Doar zonele de protectie stricta si cele de protectie integrala sunt exceptate, insa si aici pot sa apara derogari in anumite cazuri (calamitati naturale, atacuri ale daunatorilor). Astfel ca administratorul/custodele nu are altceva de facut decat sa dea aviz lucrarilor silvice prevazute in amenajamentele silvice. Asa ca cei care sunt pusi sa pastreze patrimoniul natural sunt legati de maini in fata hotararilor autoritatilor silvice si raman doar cu posibilitatea de a controla si sanctiona modul in care aceste exploatari forestiere sunt realizate (marcare si punere in valoare, drumuri, rampe, tehnologie, deseuri, curatire parchet etc.). Dar astfel padurea cu lemn de proasta calitate dar cu o mare valoare pentru biodiversitate se duce, cei drept cu acte in regula. Si nu cred ca mai exista inca zona din tara asta care sa nu fie lovita de impactul negativ al exploatarilor forestiere, sub toate aspectele sale. Toata lumea vorbeste despre taierile ilegale, dar acestea ca pondere reprezinta foarte putin in cantitatea de lemn taiata, rezultatul fiind acelasi. Taierile ilegale au avut un varf imediat dupa retrocedare, in special in zonele cu proprietati private fragmentate, greu de controlat, acum acolo problema e pe cale de disparitie fiindca pe de o parte nu prea mai au ce taia, pe de alta controlul incepe sa fie mai strict. Parerea mea este ca ar trebui sa ne concentram pe salvarea si protejarea acelor paduri care chiar au valoare de conservare ridicata, adica padurile in care inca nu s-a umblat, fiindca Romania e singura tara din UE care mai are asa ceva. Si asta se poate face prin includerea padurilor de acest gen care inca nu au statut de protectie in arii naturale protejate cu regim strict. Aici e adevarata valoare care tinde sa fie pierduta definitiv, in rest trebuie gandita exploatarea in chip rational si durabil pe termen lung. Totul trebuie insotit de educarea si responsabilizarea proprietarilor si administratorilor si compensarea pierderilor economice catre acestia. Parerea mea este ca padurea trebuie privita mai mult decat o posesiune a cuiva, ea este a tuturor prin beneficiile aduse si trebuie tratata ca atare. Fiindca daca un proprietar isi ia lemnul din padure imi ia si mie dreptul la un mediu sanatos, care este si el garantat prin Constitutie, la fel ca si cel de proprietate.

Constructiile si investitiile, indiferent de ce fel sunt acestea, au un impact major asupra naturii, uneori vizibil cu ochiul liber. Si o poteca noua trasata printr-o padure sau pajiste are impact direct prin amenajarile si mentenanta facute si indirect prin presiunea impusa de vizitatorii acesteia. In jurul unei cabane se creeaza automat o zona de excludere a vietii salbatice. Ca sa nu mai vorbim de investitiile majore gen cariere, sosele, partii de schi si instalatii de transport pe cablu. Toate isi au rostul lor, dar nu peste tot. Ar trebui sa ferim ariile naturale protejate de asa ceva si sa ne limitam la a investi in restul (mult mai mare) al zonelor. Ariile naturale protejate sunt cel mai pretabile ca destinatii ecoturistice, cu infrastructura specifica minima ca impact, investitiile de anvergura putandu-se dezvolta in zonele limitrofe. Astfel ariile naturale protejate ar deveni nuclee ale dezvoltarii durabile locale, aducand dublu beneficiu, atat in conservarea zonei, cat si in dezvoltarea economica a acesteia. Nimeni dintre decidenti nu intelege sau nu vrea sa o faca, ca nici macar nu vor dura aceste investitii, in timp presiunea crescanda degradand zona care constituie magnetul-scop al investitiei. Iarasi nu cred ca mai exista vreo arie naturala protejata din tara in care sa nu fie deja construit, in curs sau planificata vreo mareata investitie: cariera, sosea, manastire, hotel, pensiune, hidrocentrala, parc de eoliene, partie de schi, telegondola etc. Nu zic ca acestea nu ne trebuiesc, intreb doar de ce tocmai aici? Nu mai e loc oare in restul 75% din teritoriu?

Pasunatul intensiv este o problema in unele zone, insa cu tendinta de scadere prin diminuarea numarului de animale ale comunitatilor locale. Aici trebuie un control in ceea ce priveste locurile de amenajare a stanilor, locurile permise pentru pasunat, numarul de animale, specia, rotatia turmelor, perioadele de cosit etc. Nu-i bine daca se pasuneaza necontrolat fiindca se distrug pajistile, se distrug lastarii din padure, se produce eroziune, dar nu-i bine nici daca se elimina pasunatul, fiindca e ocupatie traditionala, are potential ecoturistic si fiind practicata de sute de ani a dus la un echilibru ce s-ar strica, cu consecinte inclusiv in ceea ce priveste starea de conservare. Unele plante ar fi sufocate de altele care n-ar mai fi tinute sub control prin pasunat. Oamenii si ocupatiile lor traditionale au dat intotdeauna un farmec aparte acestor zone, doar ca ar trebui sustinuti si ajutati sa depaseasca stadiul de supravietuitor prin subzistenta si sa treaca la cel de valorificator al resursei ecoturistice.

Vanatoarea si pescuitul necontrolate contribuie din plin la diminuarea si dezechilibrarea efectivelor faunistice. Le-a intrat in cap unor vanatori decidenti ca fara interventia lor s-ar dezechilibra lantul trofic si ideea asta tampita face ca in continuare sa fie aprobate planuri de recolta, inclusiv in ariile naturale protejate (cu exceptia parcurilor nationale si zonelor de protectie stricta ale parcurilor naturale). La fel ca in cazul padurilor virgine care nu au nevoie de drujba si silvicultor ca sa supravietuiasca, nici habitatele naturale nu au nevoie de pusca si posesorul ei ca sa supravietuiasca. Ba, mai mult, nu cred ca vanatoarea are ce cauta acolo. Intreg sistemul de evaluare a efectivelor, stabilire a cotelor, administrare a fondului cinegetic si vanatoarea sunt stabilite exclusiv pe criteriile subiective ale celor care tin pusca din partea opusa tevii, in vederea atarnarii animalului pe perete. Fondurile de vanatoare se suprapun si pe terotoriul ariilor naturale protejate si administratorii acestora cu cei ai fondurilor sunt diferiti ca viziune asa cum este diferita fauna de vanat, asa cum ii zic vanatorii, oricat si oricum ne-ar spune lozinca lor “Ocrotiti vanatul!”. Pescuitul necontrolat poate deasemenea duce la mari dezechilibre ale habitatelor acvatice.

Culegerea din natura a resurselor disponibile, in special a fructelor, ciupercilor si plantelor medicinale s-a facut si se face dintotdeauna. Problema cu impact apare atunci cand aceasta se face la scara industriala. In ultimii ani in diverite zone montane ale tarii apar adevarate tabere de nomazi culegatori, cu mii de oameni care se napustesc si imprastie zilnic prin paduri si pajisti si rad tot in cale, ca un nor de lacuste. Pe langa ca le lasa pe animale fara hrana, le si haituiesc o vara intreaga lipsindu-le de linistea necesara. Iar apoi ne miram de ce vine ursul la tomberon, fara sa ne punem prea des problema ca noi l-am alungat de la casa lui. Daca mai punem la socoteala ca unele specii vizate sunt rare si protejate, situatia devine mai grava. Am vazut de mai multe ori promovat inclusiv in presa jaful festivalurilor de bujor, narcise etc. in care sarbatorim speciile facandu-le praf, am intalnit culegatori trimisi de florarii sa culeaga/dezradacineze primavara ghiocei, am gasit un nemernic cu peste 100 kg radacina de ghintura galbena, vanzatori de buchete de flori de colt, hoti de fosile si speleoteme, culegatori de flori de soc carora li se aprobase taierea cu drujba a arbustilor, molizi cu varfurile taiate ca sa li se culeaga perele de brad, tufe de rhododendron jumulite si altele. Toti nemernicii astia care-ar trebui sa infunde puscaria dupa mine, umbla liberi si fara frica peste tot prin tara asta.

Turismul necontrolat a luat o mare amploare la noi in ultimii ani, ca urmare a largului acces in special la mijloace de transport si promovarii. Toti stim ca gratarul e sport national in Romania si ca tot romanul dupa parerea lui are dreptul sa mearga oricand, oricum si oriunde si sa faca ce vrea, fara sa fie deranjat. Rezultatele acestui exod uman in natura iarasi le stim cu totii. Multi straini vin in Romania tocmai fiindca aici gasesac libertatea ce lipseste in alta parte, aceea de a merge oriunde, de a pune cortul si face focul aproape oriunde. Din pacate multi dintre acestia si alaturi de ei si multi romani inteleg acest lucru tot prin a face ce-i taie capul. Si astfel vedem la tot pasul masini 4×4, motociclete enduro si ATV si mai ales urmele lasate de ele pe trasee sau in afara lor, gasim refugii si cabane unde se dau adevarate petreceri, mormane de gunoaie, galagie si fel de fel de distrugeri si inscriptii. Mersul in natura ar trebui sa fie un drept al tuturor dar si o obligatie. In ceea ce priveste ariile naturale protejate, aceasta obligatie este cu atat mai mare cu cat valoarea zonelor este mai ridicata. Ideal ar fi ca accesul motorizat sa fie total exclus din ariile naturale protejate, cei care intra sa fie responsabili si sa respecte regulile zonei, iar cei care le incalca sa poate fi pedepsiti aspru. Situatia e departe de a fi asa din foarte multe cauze. Doar cand vor trece atat autoritatile cat si vizitatorii de la a privi ariile naturale protejate ca potential de investitii in turism de masa, gratar si facere de cap la a le privi ca pe niste destinatii ecoturistice o sa reusim sa schimbam ceva.

Toate aceste presiuni in crestere dar si altele, puse impreuna cu constrangerile, limitarile si lipsurile sistemului, legislatiei si celor care se ocupa de gestionarea patrimoniului natural nu vor duce decat la fragmentarea habitatelor naturale, disparitia sau degradarea iremediabila a unor habitate si populatii faunistice/florisice, alterarea peisajului natural. Atunci va fi prea tarziu sa regretam fiindca nu mai putem aduce inapoi ce s-a pierdut si ne vom trezi ca am ramas doar cu o forma fara continut, adica cu infrastructura moderna si dorinta de relaxare, dar fara locul in care sa beneficiem de ele. Asta fac in momentul de fata tot mai temeinic autoritatile, iar noi nu facem altceva decat sa acceptam situatia.