Poveștile pădurii din Parcul Național Buila-Vânturarița

In ultima vreme au apărut și în România, mai ales în ariile naturale protejate, traseele tematice, pe care întâlnești diferite mijloace informative cu ajutorul cărora vei afla mai multe lucruri legate de respectiva temă a traseului, în general lucruri legate de geodiversitate, biodiversitate și diversitate culturală. Nu este mare lucru, nimic nou sub soare, majoritatea traseelor sunt unele deja cunoascute, doar că mijloacele informative te fac atent asupra lucrurilor mari și mici pe lângă care treci, care altfel ar fi rămas poate nebăgate în seamă. Acestea, alături de specialiștii în diferite domenii ajută la ceea ce se cheamă interpretarea naturii, adică traducerea semnelor și observațiilor pe înțelesul tuturor. Asta dacă vrei să și afli câte cava despre locurile pe unde mergi, fiindcă dacă doar mergi, nu ai nevoie de așa ceva.

Traseul tematic „Poveștile Pădurii din Parcul Național Buila-Vânturarița” a fost selecționat de către Asociația de Ecoturism din România printre cele mai frumoase 7 poteci tematice din țară.

Deschis în vara anului 2010, traseul tematic este o incursiune de poveste în minunata lume a Pădurii.
Cei care păşesc cu ochi şi inima larg deschise nu vor fi dezamăgiţi, deoarece, alături de câteva surprize pregătite pe traseu, au posibilitatea de a descoperi pădurea cu toate cele 5 simţuri.
De-a lungul traseului care durează aproximativ 3 ore, vizitatorii vor afla care sunt diferenţele dintre o pădure plantată şi una naturală şi cât timp îi ia unei păduri să ajungă „la bătrâneţe”. Mai apoi îi aşteaptă o surpriză tactilă care le dezvăluie diferite texturi de scoarţă şi forme de frunze ale arborilor din parc. Aproape de Poiana Scărişoara este pregătită o scurtă lecţie despre cum ne dăm seama ce vieţuitoare se află sau au trecut prin zonă, după semnele şi urmele lăsate. Despre rolul extrem de important al arborilor morţi sau bătrâni şi despre universul în miniatură pe care îl susţin se află mai în adâncul pădurii. Pădurea a fost dintotdeauna un loc de naştere a legendelor, iar pentru acest traseu a fost culeasă una des auzită prin părţile locului, cea despre Muma Pădurii.

Am înşiruit mai jos cateva povești ilustrate cu câteva fotografii care surprind unele “mărunțișuri” întâlnite în cale.

Mânat de dorul de casă și de treburi și însoțit de avertizarea de cod portocaliu (probabil de la soarele care m-a înveselit tot drumul râzând de codul lor), am plecat dis de dimineață din capitală spre Costești-Vâlcea, cu un singur mic popas într-un deal dineaintea Topologului, de unde priveliștea spre munte merită o oprire de câteva minute. Munții cu zăpadă proaspătă căzută peste noapte sclipeau în soarele dimineții, de la Parâng până-n Fagăraș, cu Buila și Cozia în prim plan./Povestile/1.jpgAjung în Costești, îi anunț pe-ai mei că bântui prin zonă și-o pornesc spre munte. Trec în drum pe la câteva din multele biseriri, de la care ieșeau oamenii cu coșuri de pomeni, să văd ce fac panourile informative puse în toamnă cu voluntari într-un proiecțel frumos de promovare a Olteniei de sub Munte. Fac bine, la fel și cel din jurul frumoaselor case oltenești din satul Pietreni.

/Povestile/2.jpg                                              Ajung la una din intrările în Parcul Național Buila-Vânturarița din Pietreni, cea de pe Valea Morii și parchez înaintea barierei dotată cu panou informativ și avertizări de interdicții ale circulației motorizate./Povestile/3.jpgImediat după barieră aflu primul panou informativ al traseului tematic Poveștile Pădurii în PNBV./Povestile/4.jpgAșa că intru în pădurea de pe Valea Morii, pe drumul forestier marcat cu triungi roșu reîmprospătat recent de cei de la administrația parcului, vegheat la tot pasul de numeroșii ochi ai copacilor, încercând să aflu câteva dintre aceste povești./Povestile/5.jpgSemnele primăverii sunt la tot pasul, mai ales pe marginea pârâului și pe versanții însoriți. Inclusiv frunzele veșnic verzi ale iederei au căpătat un verde mai primăvăratic, dovadă a accelerării fotosintezei.

/Povestile/6.jpg

/Povestile/7.jpgValea Morii, unde cândva funcționa o moară, este una foarte interesantă, cu o diversitate geologică și forestieră foarte mare. Pârâul în sine are un curs mai consistent doar câteva sute de metri, fiindcă mai toată apa îi vine de la un afluent foarte scurt, care coboară dinspre nord apele drenate din carstul Muntelui Cacova, scoase la lumină printr-un izbuc aflat la contactul calcarelor cu conglomeratele. Primele sunt jurasice, celelalte cretacice, așa că valea ne poartă pe o importantă limită de timp. În dreapta (cum urc) am un versant cu multe deschideri în aceste conglomerate, unde pot vedea stratificații, falii, elementele rotunjite ale resturilor cărate de foste râuri din foști munți, pe baza cărora se pot reconstitui adevărate “paleopovești” științifice./Povestile/8.jpgPrintre bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri cimentate, de la care poți afla vârsta și constituția foștilor munți din care acestea au fost erodate, găsesc și nuclee de argilă și marnă, asociate unui alt nivel/regim al zonelor de sedimentare./Povestile/9.jpgÎn toate acestea se pot găsi cu noroc (pe mine acesta nu a dat de data asta) resturi ale viețuitoarelor ce populau acele ape din trecut.

Pădurea a copiat și ea diferențele de substrat geologic, adaptându-se însă și regimului microclimatic, cei doi versanți fiind cu expoziție sudică și nordică, deci total diferiți și din punctul ăsta de vedere. În albia pârâului predomină arinii (numiți anini pe plan local), pe versantul drept (cum se urcă) predomină mesteacănul (o specie f. rezistentă și adaptabilă, considerantă pionieră în sensul că stabilizează excelent versanții) printre care mai există și alte foioase (fag, carpen) dar și rășinoase (molid, brad, pin), alături de o bogăție de arbuști, mușchi, licheni și ferigi, iar pe versantul stâng predomină fagul, cu exemplare de specii termofile (cireș sălbatic, tei), lipsesc aproape total ferigile și mușchii, în chimb florile primăverii colorează frunzișul veșted.

Și cum pădurea e strâns legată de locul unde-și înfige rădăcinile, deseori pot vedea înregistrări surprinse de copaci ale unor evenimente geomorfologice gen alunecări de teren. Dovadă că nici măcar gravitația nu poate afecta viața pădurii.

/Povestile/10.jpg                                             Apar și primele semne mai clare de primăvară, strigate de banalele și deseori ignoratele flori ale podbalului/Povestile/11.jpgși brusturelui,

/Povestile/12.jpg                                           dar și de hârjoana unei perechi de codobaturi de munte.

/Povestile/14.jpg                                     Murul e și el verde mai tot timpul, iarna constituind adevărat deliciu pt. ierbivorele pădurii, când poate fi scos de sub nea./Povestile/13.jpgÎncet, încet, cu ochi-n pietre și frunze, drumul mă duce într-o curbă de unde drumul forestier părăsește valea pe versantul din stânga, loc unde găsesc un panou unde pot citi, vedea și pipăi diferențele dintre câțiva locuitori arborescenți ai pădurii,/Povestile/15.jpg      pe care-i găsesc și identific ușor prin preajmă, împrăștiați printre fagii predominanți:

– un pâlc de cireși sălbatici, adevărat supermarket monoprodus pt. păsăretul și rozătoarele pădurii, ba chiar și pt. urs:/Povestile/16.jpg

/Povestile/17.jpg     – o salcie căprească, numită în zonă impropriu răchită, aflată în apropierea unei zone cu umezeală:/Povestile/18.jpg        – un plop cu scoarța verde și ramurile pline de flori la fel ca salcia (numite mâțășori):/Povestile/19.jpg         – un mesteacăn inconfundabil prin argintiul scoarței:/Povestile/20.jpg         – un paltin de munte din care vântul împăștie semințele de anul trecut purtate de aripile de zână ce plutesc rotindu-se în căutare de loc bun de încolțit:/Povestile/21.jpg        – un carpen cu griul vărgat de lichenii verzi ce caută nu nordul cum se spune, ci umezeala văii (de data asta aflată tocmai invers, înspre sud):/Povestile/22.jpg        – o zadă (larice) cu scoarța solzoasă și ridată, conifer cu frunze (ace aflate ca la pin, în mănunchiuri numite verticile) căzătoare, ușor de recunoascut toamna prin galbenul aprins cu care incendiază pădurile:/Povestile/23.jpgAstea toate și multe altele, printre care și urmele lăsate de mistreți în cautarea hranei, și ale altor sălbăticiuni în drumul spre izvor (m-am întâlnit odată acolo cu o namilă de urs, eram tot singur, ne-am privit o clipă reciproc de la câțiva metri, după care ambii, instinctual am făcut stânga împrejur sincron și-am rupt-o la sănătoasa, apoi încercând să ne continuăm drumul prin ocolire, am ocolit amândoi până ne-am mai întâlnit o dată ), le găsesc tăind serpentinele drumului forestier pe o scurtătură nemarcată dar binecunoascută în zonă, acum răvășită de răriturile ce se fac în pădure.

Scurtătura mă scoate iarăși în drum, în dreptul unei deschideri în versant unde se vede excelent ce forță de pătrundere au rădăcinile care străpung conglomeratele dure,

/Povestile/24.jpg                                                      iar în curba următoare dau de un nou panou informativ-pupitru unde pot vedea desenată evoluția și ciclul de viață al pădurii, de la sămânță la putregai, exact ceea ce aflu și în preajmă, adică mai multre tipuri de pădure, de la un desiș de puieți instalat în urma unei tăieri recente, la crâng, pădure tânără și pădure matură, cu tot ce are fiecare din ele. Am găsit ciuperci pe crengile și trupinile rămase după exploatre, culcușuri și excremente de ciută și căprior, urme și râmături de mistreț, perforații ale ciocănitorilor în trunchiuri.

Acolo dau de o a doua scurtătură, printr-un pâlc de larice, pe unde fentez o altă buclă largă a drumului, pe unde e plin de flori de primăvară (ghiocei și brândușe), care mă scoate iarăși în drumul forestier, în dreptul unei foste exploatări forestiere, acum adevărat hățiș.

În zona aceasta dau de un alt panou, care mă pune să ghicesc diferențele dintre pădurea naturală și pădurea plantată, tocmai pentru că prin zonă s-au făcut și încă se fac exploatări forestiere./Povestile/25.jpg        Zona este în parcul național, dar în afara zonei de protecție strictă, acolo unde legea românească permite exploatarea, în condițiile existenței lucrării în amenajametul silvic (documentul aprobat de autorități care stabilește ce, unde și cât se taie) și cu avizul administrației parcului. Acum se face o răritură, de către o firmă privată, în pădurea statului administrată de Ocolul Silvc Romani al RNP Romsilva, adică se elimină speciile nevaloroase economic și exemplarele neviabile, ca să lase loc de creștere mai rapidă și celor cu potențial economic mai mare. În trecut au fost făcute și tăieri definitive, în parc și în afara lui, în păduri ale statului sau private. Toate cu tot ceea ce știm că vine la pachet: noroi, zgomot, drujbe, gunoaie, resturi vegetale. Pe trunchiuri se poate citi ușor vârsta fragedă a celor doborâți./Povestile/26.jpgExploatarea e legală, toți copacii doborâți și cioatele rămase au marca ocolului silvic:/Povestile/27.jpg              și nr. de inventar:

/Povestile/28.jpg                                                      ca la carte, haosul va fi aranjat la reprimirea parchetului de la firma de exploatare, legal putem sta liniștiți, dar rămâne întrebarea: de ce tocmai într-un parc național? Nu putem măcar păstra fără intervenție umană 1,3% din teritoriu cât reprezintă parcurile? Până acum nu s-a reușit asta în România.

Noroc că pădurile din Carpați, cel puțin cele de foioase, au mare capacitate de regenerare naturală. Văd regenerare foarte frumoasă pe versanții unde s-a tăiat acum 4-5 ani, crângul are deja peste 3 m înălțime acum și e o zonă foarte apreciată de cervide și mistreți. Se poate vedea ușor însă și care este capacitatea de regenerare naturală, pe un versant văd regenerare excelentă într-o parte, iar dincolo de o viroagă, unde panta e ceva mai aprigă, doar câțiva puieți singuratici./Povestile/29.jpg  După ce trec de buștenii triști de pe marginea drumului, de astă dată aduși din afara parcului, unii de peste 100 ani, dintr-o pădure privată, fiindcă prin parc e singurul acces, ajung la limita parcului, la o intersecție de trasee (punct galben care vine din Bărbătești), marcată de un stâlp indicator din lemn, care încă rezistă după 6 ierni și de un nou panou, unde citesc versificația unor legende despre muma pădurii, care îi va nenoroci pe cei care vor face rău pădurii./Povestile/30.jpg        Ca o ironie, lângă acest panou a fost multă vreme rampa de încarcare a buștenilor și baraca ambulantă în care au locuit muncitorii forestieri. S-or fi speriat, sau și-or fi terminat treaba?

De aici părăsesc drumul forestier, dar am două marcaje plus limita parcului și urc pe o muchie presărată cu ienupăr și afini, printre o plantație de molizi și o pădure seculară de fag, până în poiana Scărișoara, unde priveliștea către creasta înzăpezită se deschide pt. prima dată de la plecarea din sat./Povestile/31.jpgRezemat de adăpostul-refugiu, zace rezemat, șchiop dar încă făcându-și datoria, tot după 6 ierni de muncă, un panou informativ care-a rezistat eroic atât vânturilor, ploilor, soarelui și zăpezilor, dar și topoarelor, cuțitelor, pietrelor și altor instumente de agresiune cu care l-au atacat iubitorii de natură./Povestile/32.jpg    Nu la fel de bine au rezistat și alte amenajări ale refugiului și spațiului de campare amenajat: gardul și poarta puse pe foc, scara de acces la pod (unde se poate chiar dormi) declarată dispărută, lada din lemn pt. gunoi aruncată pe versant (în afara parcului), banca de la vatra de foc arsă, în solidaritate cu surata ei de la masă. Lupta a fost grea și lungă, peste 5 ani, dar omul e puternic și învinge întotdeauna.

Dar să ne întoarcem la povești frumoase. Îmi bucur setea cu apa rece a izvorului, foamea cu ce găsesc și vederea cu aranjamentele violet-albe ale brândușelor și ghioceilor, găsite mereu altfel dispuse la poalele fagului de cel puțin două sute de ani care străjuiește poina./Povestile/33.jpgTot în poiană aflu de pe un mic panou despre mici semne lăsate de mici și mari viețuitoare ale pădurii./Povestile/34.jpgAlunele-s mâncate de mult, nimic n-au lăsat tâlharii, dar florile băiețești ale alunilor în căutarea celor mai puțin arătoase și mai discrete ale fetițelor alun, sunt semne bune pt. recolta de la toamnă.

/Povestile/35.jpg                                                  Dau însă de jir:

/Povestile/36.jpg    Asta e prea mult să fie halit tot de mistreți, i-ar durea capul rău de tot și-ar deveni foarte răi. Iar mugurii fagilor, care deja încep să coloreze pădurea în roșiatic în prevestirea verdelui crud de după plezneală, asigură hrana la fel de multă și supraviețuirea pădurii./Povestile/37.jpg      Din muchia plină cu tufe de păducel în care mai există fructe roșii uscate, arunc o privire zăpezilor Pietrei, Țuclei, Albului/Povestile/38.jpg         și Casei de Piatră:/Povestile/39.jpg   unde mai mereu vedeam pete negre mișcătoare de capre negre (acum nu), dar și Coziei și Narățului, unde sigur sunt dar n-am binoclu așa puternic.

De aici situația se schimbă radical, intrând total în împărăția calcarelor. Greu de crezut când te uiți la munte că a fost construit prin secretarea carbonatului de calciu pentru schelete de către organisme recifale, dintr-o mare caldă, aflată pe la tropice. Dar găsesc încă o dată dovada, într-o piatră banală din potecă./Povestile/40.jpgDespre geologie și geomorfologie se poate vorbi aici o grămadă, fiindcă zona carstică are la tot pasul elemente deosebite.

Pădurea se schimbă și ea. Intru în tărâmul unde predomină fagii seculari, în care securea și drujba n-au răzbit și nici nu vor intra. E o bucată din cele peste 600 ha de păduri virgine aflate în PNBV, cel mai mic parc național al țării, țără care a rămas singura din UE cu așa ceva.

/Povestile/41.jpg                                                         Ce e pe sub fagi se schimbă în același timp: pe lângă unele specii comune, aici găsim alte ferigi,/Povestile/43.jpg

/Povestile/42.jpgalți mușchi, alte flori, specifice zonelor de stâncărie și grohotiș calcaros. Printre fagi mai apare și câte o pată verde: un fag acoperit cu iederă veșnic verde, un brad, un molid/Povestile/45.jpgși o tisă, pe care-o găsesc în marginea potecii, la 100 m de indicatorul care marcheză despărțirea triunghiului roșu care merge către Muntele Cacova și creastă de punctul galben care merge pe curbă de nivel spre mânăstirea Pătrunsa, ambele proaspăt revopsite de cei de la parc. Frumos și rar arbore, relict glaciar, din care în PNBV există pe lângă exemplare izolate mai multe pâlcuri, printre care cel mai mare este o adevărată pădure, de aproape două hectare, cu peste 800 exemplare, singura pădure de tisă rămasă în Carpații românești. Faptul că-i place la rece e dovedit de florile care deja au apărut./Povestile/44.jpgArborele este unul dioic, adică exită exemplare băiat și exemplare fată, care înfloresc și se înmulțesc dacă au cu cine. Lemnul a fost foarte căutat pt. sculptură, fiind foarte rezistent, frumos dar și ușor de modelat, iar multă vreme a fost stârpit de către ciobani pe motiv că le otrăvesc oile și caprele, fiindcă singura parte netoxică a acestui arbore este fructul (nu are conuri, deși mulți o confundă ușor cu bradul, având acele foarte asemănătoare), de culoare roșie, căutate de păsări, care astfel răspândesc și semințele, dar acești factori au dus aproape la extincția speciei, care a recâștigat a doua șansă fiind des întâlnită ca arbore ornamental.

Continui pe potecă prin pădurea foarte frumoasă de fag, care îmbracă versanții abrupți stâncoși. Pe un petec de zăpadă disting urmele a doi lupi/Povestile/46.jpg       ce luaseră în urmă cu puțin timp urma unor ciute, ale căror urme, culcușuri și căcăreze/Povestile/47.jpg        le găsesc imediat în preajmă. Am avut șansa să asist la scene de vânătoare ale unor astfel de animale și-mi imaginez și acum un scenariu plin de urmăriri, lupte și sânge.

Curând ajung într-o viroagă (a doua de la plecarea de la Scărișoara, din cle 6 ce trebuiesc străbătute până la Pătrunsa), unde dau de alte panouri-ghicitoare care ne spun alte povești. Lângă câteva trunchiuri căzute și fagi uscați încă în picioare, poți afla despre valoarea pentru o pădure sănătoasă a lemnul mort./Povestile/48.jpg     Pe lângă oferire de adăpost în scorburi pentru diferite viețuitoare (lilieci, veverițe, pârși, păsări etc.), astfel de bușteni uscati și putregaiuri reprezeintă un adevărat ecosistem pentru ferigi, ciuperci și mușci, insecte și toate celelalte viețuitoare care trăiesc pe seama lor, sub scoarța trunchiurilor uscate/Povestile/49.jpg      și în interiorul putreziciunilor existând o întreagă lume vie. Practic, existența și a lemnului mort înseamnă o pădure vie, pe când eliminarea acestuia înseamnă scăderea biodiversității./Povestile/50.jpgImediat după aceste panouri dau de panoul de final al traseului, montat unde s-a terminat proiectul în 2010, dar care va fi mutat spre Pătrunsa odată cu scrierea/desenarea și altor povești ale pădurii./Povestile/53.jpg         Mă bucur în continuare de pădure și de florile primăverii,

/Povestile/51.jpg                                              mai traversez încă două văi, după care cobor înr-a treia, mult mai adâncă, cu versanții mult mai înclinați, într-o poiană (Poiana Bulzului), unde întâlnesc un alt traseu ce urcă din Bărbătești pe Valea Otăsăului, marcat cu cruce albastră și cu indicator nou metalic instalat recent de cei de la parc.

/Povestile/52.jpg                                       Indicatoarele din lemn, care mie personal îmi plac mai mult, fiindcă-s mai arătoase și mai integrate în peisaj, plus că dau o distincție aparte parcului, chiar dacă nu-s conforme standardelor și mai greu de întreținut, urmează să fie înlocuite cu cele metalice alb-negru, cei de la parc înlocuind deja o parte dintre cele care și-au făcut datoria în ultimii 6-7 ani.

Imediat de la prima intersecție de trasee găsim încă una, marcată deasemenea cu indicator nou metalic, în dreptul unei cruci de marmură ridicată în memoria unei victime a muntelui, mă și despart de crucea albastră care urcă în creastă spre Curmătura Builei. Continui pe potecă prin poiană, apoi traversez prin pădure Valea Otăsăului și în scurt timp ies în poienile vaste de la Pătrunsa, de unde traseul marcat cu punct galben urcă tot spre Curmătura Builei, iar spre Bărbătești și Cheia este un traseu marcat cu cruce roșie./Povestile/54.jpgSchitul Pătrunsa, deși unul dintre cele mai izolate din țară, fără drum de acces auto și curent electric de la rețea, s-a transformat în ultimii ani în adevărată mânăstire, cu biserică mare și multe chilii-căsuțe construite în jur, formând un adevărat sat mânăstiresc, în care se îmbină vechiul cu noul, frumosul cu urâtul, tradiționalul cu modernul, natura curată cu amprenta activităților umane. Cu toate acestea, așezarea aceasta, alături de celelalte din zonă reprezintă un element de atracție suplimentară pentru zonă.

La Pătrunsa mi-am încheiat traseul în această zi, iar după o pauză mai mult pentru povești omenești cu vechi cunoascuți, m-am pornit înapoi spre casă, pe alte coclauri, prin alte păduri.

Sper că v-am deschis pofta de vizitat traseul și parcul sau oricare alt trase și altă zonă protejată sau nu, cu toate simțurile deschise pentru a vedea micile amânunte pe lângă care deseori trecem fără să le băgăm în seamă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s