Povestea infiintarii unui Parc National

3

Scriam in 2005:

O sa incerc in cateva cuvinte sa spun o poveste cu final fericit, sa relatez cum s-a putut implini in nici un an de zile un vis al unor iubitori de natura. Este vorba de infiintarea Parcului National Buila-Vanturarita.

Cu ocazia numeroaselor ture prin Masivul Buila-Vanturarita, muntele la poalele caruia m-am nascut si am trait, impreuna cu multi prieteni iubitori ai acestui minunat colt de lume, din zona sau de aiurea, am tot discutat despre infiintarea aici a unui parc national. Discutam si noi fara a avea insa macar habar ce este acela un parc national. Totul a ramas la nivel de discutie si intentie pana in toamna anului 2003, cand m-am hotarat sa iau taurul de coarne si sa purced la transformarea visului in realitate.

Motivatia mi-am gasit-o in faptul ca atat eu cat si ceilalti care mergeau des pe cararile muntelui constatam cu durere si neputinta schimbarea inspre rau a sa. Aceasta tendinta s-a accentuat o data cu eclipsa din august 1999, cand in zona a fost un aflux foarte mare de turisti, muntele devenind brusc, peste o „noapte” de numai cateva secunde, mult mai cunoscut si apoi mai cautat de turisti.
Am inceput sa ma interesez cum se infiinteaza o Organizatie Neguvernamentala, m-am apucat fara placere dar cu ambitie sa citesc legislatia si am inceput sa vorbesc cu prietenii si sa-i atrag in proiect. N-a fost usor deloc, toti ma credeau cu capul in nori, toti spuneau ca asa ceva in Romania nu este posibil, dar eu am crezut de la bun inceput ca o sa pot face asta si am mers inainte. Ce-i drept nu credeam nici eu ca-mi voi realiza scopul atat de repede, dar asta e o alta poveste.

Mi-am atras pentru prima data increderea si ajutorul a doi buni prieteni si totodata colegi de la Facultatea de Geologie si Geofizica din Bucuresti si astfel toti trei am devenit in noiembrie 2003, prin primul proces verbal scris in viata mea, Consiliu Director. Am redactat Statutul si Actul Constitutiv apoi m-am dus la Ministerul Justitiei sa obtin o disponibilitate de numire si fiindca numele „Gaea” exista iar titulaturile cu multe cuvinte nu ne erau pe plac, in fata ghiseului am inventat numele Kogayon (Ah, cine m-o fi pus? Am dat atatea explicatii despre semnificatie, …ca si acum: ma gandeam la muntele sfant al dacilor – Kogaion si la un mic rozator fosil, un fel de pars, gasit in depozitele cretacice din Bazinul Hateg – Kogayodon). Apoi am trecut si la familie: am facut cu tata un contract decomodat prin care pune la dispozitie o camera a casei pentru sediul Asociatiei, am identificat un var care terminase ASE si l-am convins sa fie cenzor si sa se ocupe de contabilitate. Apoi am pornit cu jalba-n protap dupa avize de infiintare la Ministerul Mediului, Ministerul Turismului si Ministerul Culturii. M-am imprumutat punandu-mi gaj bicicleta (Marioara) de banii necesari constituirii patrimoniului initial si pentru celelalte cheltuieli (legalizare acte, stampila, taxe, etc. – le-am si uitat de cate dureri de cap mi-au dat), am facut o gramada de drumuri pe la Judecatorie si la 5 ianuarie 2004 ne-am gasit cu stampila, numar de inregistrare si cod fiscal. Asociatia Kogayon se nascuse, avand ca principal scop infiintarea Parcului National Buila-Vanturarita si implicarea in administrarea acestuia, laolalta cu dezvoltarea durabila a zonei.

In continuare am inceput sa scormonesc prin carti si legislatie sa aflu ce este acela un parc national si sa promovez ideea. Am atras si convins alti colegi de la Facultatea de Geologie si Geofizica si alti iubitori ai acestui munte, ajungand ca la ora actuala Asociatia sa aiba aproape 60 membri, in mare majoritate studenti sau proaspat absolventi ai unor facultati cu profil din domeniul stiintelor naturii (Geologie, Geofizica, Geografie, Biologie, Silvicultura) si nu numai, care nu platesc nici un fel de cotizatie, toti participa ca voluntari la actiuni si fiecare si-a pus resursele la bataie pentru realizarea scopului propus. Drepturile si obligatiile se rezuma doar la dragoste de natura, daruire si prietenie.

Planul initial era ca in anul 2004 sa incheiem o prima etapa a declararii zonei ca parc national, aceea a intocmirii Studiului de Fundamentare Stiintifica. Am incercat sa atrag in elaborarea acestui studiu specialisti din diverse institutii si domenii, urmand ca eu sa fac doar capitolul referitor la geologie, fiindca acesta ma privea in mod direct, mai ales ca lucram de ceva vreme la cercetarea zonei din acest punct de vedere. Usor de zis dar imposibil de facut. M-am lovit mai peste tot pe unde am icercat, invariabil, de hai sa-i zic neincrederea celor pe care voiam sa-i atrag in acest proiect. Peste tot mi se spunea ca nu am sa reusesc niciodata, ca nu se poate face asa ceva in tara asta, ca au mai incercat si altii si n-au reusit, etc. Intre timp ma pusesem la curent cu pasii ce trebuiau urmati pentru atingerea scopului propus, asa ca i-am lasat pe toti cu lamentarile, pesimismul, neincrederea si chiar reaua lor vointa si m-am apucat singur de treaba, sustinut si ajutat de prieteni. Am inceput sa strang tot ce se putea gasi referitor la zona (o buna parte era deja adunata de mult, fiindca mai lucrasem cate ceva pe aici, mai ales ca aici m-am nascut si am trait), am adunat cativa oameni in jurul meu care m-au ajutat si am inceput sa pun cap la cap materialele, reusind sa facem o documentatie bazata pe materiale bibliografice si completata cu informatii culese din teren, cat mai completa dar inca perfectibila. O alta problema de care m-am lovit a fost si aceea ca zona este foarte putin cunoscuta si cercetata si deci nu prea exista multe materiale stiintifice referitoare la ea, indiferent de ramura.

Cand m-am dus la Academia Romana, la Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii pentru informatii referitoare la demersuri, am aflat de la doamna Simona Mihailescu, secretarul stiintific al acestei comisii, ca la Ministerul Mediului se lucreaza la elaborarea unei Hotarari de Guvern referitoare la arii protejate si daca vrem sa infiintam acest parc trebuie sa ne miscam repede si sa prindem acest tren. Am mers si la Minister si a acolo am gasit sustinerea celor care lucrau la aceasta hotarare (Iurie Maxim si John Smaranda de la Directia Conservarea Diversitatii Biologice si Biosecuritate), care m-au pus la munca spunandu-mi ce trebuia facut pentru a intruni conditiile necesare introducerii acestei propuneri in HG. Am depus un studiul de fundamentare stiintifica la Academie si pe baza sa am obtinut avizul de infiintare al Parcului National Buila-Vanturarita si astfel acest parc a pornit cu trenul celorlalte spre aprobare.

Apoi am inceput sa facem hartile GIS, delimitarea, descrierea limitelor si zonarea interna a viitorului parc. Am obtinut cu chiu cu vai baza cartografica (harti topo si silvice) si cu ajutorul altor doi membri ai Asociatiei am inceput elaborarea hartii parcului. In vacanta de Paste, cand toata lumea ciocnea oua si pahare cu vin si manca miel si cozonac, eu dadeam ocol Masivului Buila-Vanturarita in 5 zile, pentru a face delimitarea si in teren, confruntand hartile silvice cu realitatea locurilor pe unde bantuisem si inainte de atatea ori, fara a fi atent la cifrele si marcajele silvice de pe copaci sau pietre. In fine s-a facut si asta si am reusit sa facem la timp descrierea limitelor, zonarea interna si o prima varianta a hartii, primind unda verde de la Minister pentru infiintarea parcului.

Avand aceste doua oficiliarizari ale proiectului, din partea Academiei si Ministerului de resort, am reluat traseele pe la autoritatile locale si judetene, aceleasi care initial ne trimisesera la plimbare. Incet, incet s-au dumirit ca nu-i gluma si inca un parc se va naste in Valcea. Unii s-au trezit in fata faptului implinit si au ridicat din umeri spunand ca oricum nu-i treaba lor si ca se va decide de catre cei superior ierarhic, cu cei mai multi am inceput o colaborare care s-a dovedit fructuoasa, dar n-au lipsit nici cei care continuau sa nu creada, incercand sa ne impiedice, inclusiv cu amenintari si intimidari.

Noi ne-am vazut de treaba si am inceput sa facem si lucruri concrete, pentru a arata oamenilor ca nu doar vorbim. Primul nostru proiect a fost realizat in Cheile Bistritei, la sfarsitul lui iulie si inceputul lui august. A fost vorba de o tabara de corturi de o saptamana, in care am incercat sa schimbam cat de cat in bine imaginea acestui loc care este din ce in ce mai asaltat si agresat. Am adunat gunoaiele din zona (peste 150 saci), am desfiintat vetrele de foc care impanzeau peste tot poienile si am lasat doar cate 2-3, amenajate cu pietre, in fiecare loc de campare, am montat indicatoare turistice la ramificatiile spre obiectivele din chei, am montat cosuri de gunoi, am impartit pliante turistilor, etc.. Au participat membri ai Asociatiei si cativa elevi de la Liceul Horezu, am muncit si ne-am bucurat de frumusetea cheilor, am stat seara la foc de tabara si am pus la cale viitorul parcului. Toti au venit pe propria cheltuiala, n-am avut decat un milion de lei (100 RON) sponsorizare, din care am cumparat materiale (cuie, ulei, ciment, etc.). Indicatoarele si cosurile din lemn au fost facute de mine, din scanduri capatate de la cativa oameni care s-au oferit sa ne ajute. Toti participantii au venit doar fiindca voiau sa faca ceva, voiau sa cunoasca zona si sa se bucure de frumusetile din zona. Desi sunt nascut acolo, imi este rusine sa spun ca nimeni din partea autoritatilor si institutiilor din zona n-a venit macar sa vada ce facem, desi anuntasem pe toata lumea. Insa ulterior am constatat ca au invatat lectia si lucrurile s-au schimbat. Totul are un inceput!

A urmat proiectul pilot „Geologia in Scoli”, desfasurat la Cabana Cheia. Lucrurile s-au desfasurat in felul urmator: cativa membri ai Asociatiei si un grup de elevi ai Liceului Horezu, au parcurs cateva trasee din Buila, iar pe parcursul zilelor petrecute aici au invatat cate ceva in plus despre muntii pe care-i vad zilnic din oras. Au aflat macar cum se numesc cateva dintre rocile pe care calca zilnic, cum s-au format acesti munti, toate insemnand cunoasterea orizontului local cu toate aspectele sale (geologie, geografie, ecologie, etc.), i-am initiat in escalada si speologie, am strans cat s-a putut din deseurile din zona si am sfarsit prin a atrage macar o parte dintre acesti tineri in a ni se alatura si la viitoarele actiuni. Finalitatea practica a acestui proiect a fost constituirea in Liceul Horezu a unui mic muzeu geologic, cuprinzand esantioane representative pentru geologia locala, prelevate de elevi, etichetate si asezate intr-o vitrina cu ocazia sarbatoririi zilelor liceului. Proiectul a avut un nesteptat success si am primit invitatii sa-l punem in practica si in alte licee si scoli din Valcea.

Intre timp, pe cand viitoarea Hotarare de Guvern trecea prin furcile caudine ale aprobarilor pe la diferite ministere si alte institutii, am continuat campania de informare cu privire la infiintarea Parcului National si implicatiile acestui lucru si am negociat in teren delimitarea si zonarea interna a viitorului parc, cu reprezentantii Directiei Silvice Valcea. Am gasit deschidere in persoana domnului ing. Sergiu Chera de la Directie, silvicultor in adevaratul sens al cuvantului, datorita caruia negocierile au fost defapt doar discutii tehnice si profesionale. Cu toate ca am avut si sustinerea APM Valcea (biolog Gheorghe Turcu de la Directia Arii Protejate), n-am avut acelasi succes si in cazul Ocolului Silvic Buila (privat, care administreaza padurile proprietate private), atat conducerea OS cat si Obstea Cheia, principalul proprietar privat ce detine proprietati in viitorul parc, refuzand prin diferite pretexte discutiile.

Tot in cadrul acestei campanii, ne-am implicat in organizarea unui Simpozion Stiintific cu tema „Istoria exploatarii calcarului in cariera de calcar Bistrita si impactul asupra mediului si societatii”. Cariera de calcar Bistrita este principalul obiectiv minier din zona, o rana in coasta muntelui, care a functionat peste 40 ani fara sa se ia in considerare problema mediului. Acum insa problema se poate pune altfel si numai faptul ca am reusit sa-i aducem impreuna pe cei afectati direct si pe cei responsabili, a constituit un pas inainte. Au fost prezenti specialisti, reprezentanti ai institutiilor responsabile, ai autoritatilor judetene si locale, societatea civila, localnici si s-au atins principalele aspecte si implicatii de tot felul ale unei asemenea exploatari. Cei afectati si-au spus doleantele, s-a vizitat cariera si s-a pus la punct un plan de actiune in vederea reducerii impactului negativ, toate in contextul infiintarii Parcului National Buila-Vanturarita in imediata apropiere.

Una peste alta, pana la urma HG a fost aprobata, chiar in ultima clipa, la ultima sedinta a fostului Guvern, in 16 noiembrie 2004, a primit nr. 2151/2004 si a fost publicata in MO nr. 38 din 12 ianuarie 2005. Astfel s-a nascut cel de-al 12-lea si cel mai mic Parc National din Romania. Ulterior a mai aparut si Parcul national Defileul Jiului.

In ziua aprobarii acestei HG, poate va amintiti ca in fata Guvernului a fost un protest Greenpeace. Ei bine si eu eram atunci membru al acestei cunoscute organizatii de mediu dar n-am putut protesta fiindca eram ocupat si eu si toti membri asociatiei cu tinutul pumnilor stransi pentru ca acei oameni din interior, sa puna o data semnatura pe acesta lege care insemna concretizarea muncii noastre, laolalta cu a multor asemeni noua din toata tara. Ironia sortii? Nu, doar soarta zic eu.

La inceput am numit acest proiect „De la un vis aproape de realitate” iar apoi „De la vis la realitate” fiindca atunci cand realizez ca s-a finalizat parca nu-mi vine sa cred, cand ma uit in urma si-mi aduc aminte prin ce-am trecut, cand calculez cu ce resurse infime am dus la indeplinire acest proiect, mi se pare si mie irealizabil sau macar nu in timp atat de scurt. Insa n-as fi reusit fara sa cred! N-as fi reusit fara sa-i fi facut si pe altii sa creada! Trebuie sa le multumesc tuturor membrilor Asociatiei si tuturor sustinatorilor si celor care ne-au ajutat in realizarea acestui proiect, pe care-i consider prieteni ai naturii, ai Masivului Buila-Vanturarita si ai mei.
Nu mai spun decata atat: Credeti si voi! Se poate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s