Dai sau primești lovitura de stat?

img_5560

I-am auzit pe unii zicând despre protestatarii din stradă, că ar fi manipulaţi și/sau plătiţi să dea o lovitură de stat. Eu și toţi cunoscuţii am ieșit noaptea în ger de revoltă, numai pentru apărarea unor principii ale normalităţii. Aseară am asistat la o adevărată lovitură de stat primită de către noi toţi de la cei dinspre care venea acuza. O lovitură a unei găști ajunse la putere asupra brumei de normalităţi în care ne amăgeam că suntem. O lovitură a hoţilor asupra oamenilor cinstiţi, o călcare în picioare a tuturor principiilor normalităţii pe care ne-o dorim. Eu nu vreau demisia Guvernului și anticipate, e normal ca PSD să guverneze în baza legitimităţii votului, însă asta nu înseamnă că trebuie lăsaţi să calce în picioare orice principii, de la transparenţă și până la responsabilitate.

S-au adunat ca o bandă de hoţi la ceas de seară și au aprobat privilegii speciale celor mai răi reprezentanţi ai găștii ale cărei interese le reprezintă. Atât de mare a fost graba și urgenţa, încât în aceeași seară au legiferat hoţia și au și publicat-o în Monitorul Oficial. Mai există oare vreun precedent al unei astfel de grabe a legiferării? Sănătatea și educaţia sunt mai puţin urgente faţă de confortul pușcăriașilor? Pe astea le-au rezolvat rapid cu reîntoarcerea la numirea recompensator-politică a directorilor. M-am uitat de două ori la declaraţiile halucinante ale capului justiţiei, nevenindu-mi să cred cât de stăpân pe el (bâlbele cred că-s de la faptul că-i agramat) răspundea întrebărilor, cu un adevărat tupeu de borfaş. Totul a fost premeditat de la bun început şi au vrut cu orice preţ să-şi atingă scopul, acela de a-şi proteja hoţii din gaşcă, în frunte cu condamnatul șef de partid, indiferent de păreri, vocea străzii, opinia instituţiilor, avertizările îngrijorate ale comunităţii internaţionale.

Mi-e greu să cred că grosul votanţilor acestui partid ce se dovedeşte mafiot este de acord cu liberalizarea hoţiei, sper ca aceștia să se trezească din amăgire, să se scuture și să dorească și ei normalitatea. Altfel mi-e teamă că naţia asta nu prea mai are șanse să scotă capul la lumină.

E pentru prima dată în viaţă când mi-e sincer frică de viitor și mă întreb dacă merită să-mi condamn copiii să trăiască în România. Am avut multe ocazii tentante de a pleca din ţară dar am decis să rămân. Şi nu am rămas degeaba, am şi făcut câte ceva în jurul meu, pentru mediu şi comunitate, aşa cum m-am priceput, bine zic eu. Nu a fost deloc uşor, fiindcă toate realizările au însemnat luptă grea cu sistemul şi cu oamenii de-l ţin scârbos în viaţă. Tot timpul m-am lovit de specia de limacşi instituţionali, care nefiind capabili să facă ceva pe merit şi prin muncă cinstită, au ales varianta lejeră şi roditoare a linguşitului la partid şi a pupatului în cur pentru căţărat în scaune, de la salahor şi până la ministru. Am ales să-i ocolesc şi las în urmă deşi ar merita striviţi şi mi-am văzut de treabă fără să mă amestec cu politicul, ideferent de culoarea lui. Sunt optimist incurabil şi fără asta nu aş fi făcut mai nimic. Am trăit mereu cu speranţa schimbării în bine, a educării şi evoluţiei oamenilor, am crezut mereu în puterea bunului exemplu şi în forţa oamenilor buni de a schimba şi propaga binele în jur până la covârşirea mizeriei.

Acum mă simt înfrânt şi neputincios şi realizez că lovitura de stat pe care-au dat-o această gaşcă ajunsă la putere este defapt o lovitură dată oamenilor buni şi viitorului lor. Dacă românii or să aleagă să trăiască într-o patrie a hoţilor, eu o să-mi duc copiii departe de ei şi ea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s