7 sfaturi simple pentru un comportament civilizat în natură

30594477_1882802491763686_4908439361583025393_n

1. Lasă locurile curate, cel puţin aşa cum le-ai găsit!
Gunoaiele lăsate pe marginea râurilor, prin păduri şi pajişti, pe lângă că arată ca dracu’, murdăresc şi contaminează apele şi solul, atrag animalele care nu au nevoie de „bunătăţile” tale şi te transformă pe tine într-un gunoi care murdăreşti natura.
Dacă faci aşa ceva, fie eşti needucat, fie eşti prost pentru că nu înţelegi importanţa colectării şi reciclării, fie eşti nesimţit fiindcă nu-ţi pasă.

2. Nu rupe florile!
Sunt mai frumoase vii decât moarte şi se ofilesc rapid după ce le rupi. Dacă toţi s-ar apuca de rupt şi jumulit florile, s-ar alege praful de ele. Florile rămân rupte iar tu rămâi la fel de prost. Unele dintre flori sunt şi protejate prin lege, tocmai pentru că există mulţi vandali proşti needucabili care pricep numai cu bâta.

3. Nu scrijeli copacii!
Ei sunt fiinţe vii care pot să se îmbolnăvească şi să moară dacă tu le tai pielea. Şi nu interesează pe nimeni că tu ai ajuns pe-acolo câdva. Te asigur că cei mai mulţi o să te înjure şi pe tine şi pe cei cu care-au ajuns cu tine pe-acolo.

4. Păstrează liniştea şi respectă-i pe cei din jur!
Dacă vrei să asculți muzică tare și nu te interesează ciripitul păsărilor și susurul apei, bagă-ți căștile-n urechi. Deranjezi la fel de tare şi sălbăticiunile şi pe ceilalţi oameni din jur, indiferent dacă asculți Guţă, Dolănescu, Metallica sau Bach. Iar răgnetele şi chiotele te clasează în alt regn.

5. Nu-ţi băga maşina peste tot!
Pajiştile, poienile şi râurile sunt pentru oameni, nu pentru maşini sau alte tărăboanţe. Ele merg pe drum. Râurile nu sunt nici spălătorie auto.

6. Ai grijă cu focul!
E de înţeles că grătarul e bun, însă focul nu face casă bună cu pădurea, pentru că o poate arde dacă scapă de sub control.

7. Respectă marcajele şi amenajările!
Sunt făcute pentru tine, cu efort, cu cheltuială şi te pot scoate la liman când ai nevoie. Nici ţie nu ţi-ar plăcea să vină un nesimţit să-ţi spoiască pereţii casei după ce abia i-ai zugrăvit şi să-ţi pună gardul pe foc.

Dacă nu-ţi cad bine aceste sfaturi, înseamnă că nu ai ce căuta în natură, mai bine stai acasă! Iar dacă totuşi dai pe-acolo, cu comportamentul tău te asigur că ai mari şanse să primeşti o amendă usturătoare care fie să te educe, fie să te ţină acasă la tine.

Exploatările forestiere în ariile naturale protejate – prevederile legale actuale

Exploatările forestiere sunt excluse la ora actuală numai din zonele de protecţie strictă şi integrală ale parcurilor naţionale şi naturale (aproximativ jumătate din suprafaţa acestora) şi în unele rezervaţii naturale. În restul suprafeţelor parcurilor (cealaltă jumătate a lor) şi în siturile Natura 2000, exploatările forestiere sunt permise conform prevederilor amenajamentelor silvice în vigoare. Diferenţa între aceste păduri şi restul este că lucrările silvice trebuie să fie armonizate cu prevederile planurilor de management ale ariilor naturale protejate şi să fie avizate de către administratorii acestora.
Deci dacă aria protejată are un plan de management, lucrările silvice trebuie să ţină obligatoriu cont de acesta, iar dacă este unul bun, valorile pentru care a fost înfiinţată aria protejată nu ar trebui să aibă de suferit.
În plus, amenajamentele silvice se elaborează (o dată la 10 ani) obligatoriu cu implicarea în proces a administratorului ariei protejate şi se supune procedurii de evaluare a impactului de mediu în care oricine poate interveni.
Aceasta este teoria, care se materializează în practică de către firmele de exploatare forestieră care intră în pădure pentru a scoate lemnul.
Dar cum se poate controla această ultimă verigă în aşa fel încât să se evite prejudiciile aduse mediului?
Anul trecut legislaţia s-a schimbat, prin apariţia a două ordine ale Ministerului Mediului (1078/2017 şi 1447/2017), care transferă responsabilitatea reglementării de la autoritatea de mediu la ocoalele silvice. Astfel, până să se ajungă la începerea unei exploatări forestiere într-o arie naturală protejată, procesul prevede următorii paşi:
1. Ocoalele silvice solicită administratorilor ariilor naturale protejate, măsurile specifice la marcare şi exploatare pentru fiecare parcelă în care se planifică lucrări, cu 30 zile înaintea marcării arborilor pentru tăiere. Trimite planul de marcare, harta silvică şi descrierea fiecărei parcele.
2. Administratorii trimit măsurile de care ocolul trebuie să ţină cont în procesul de marcare, deci înaintea întocmirii actelor.
3. Măsurile primite sunt obligatoriu de introdus în autorizaţia de exploatare, prin intermediul căreia acestea sunt impuse firmei de exploatare.
4. Dupa autorizarea exploatării (în maxim 7 zile), ocoalele trebuie să trimită datele lucrărilor şi ale firmelor care le execută custozilor şi Garzilor de Mediu, care pot controla oricând vor sau sunt sesizaţi modul în care firmele respective fac,exploatarea.
Deci există mecanismul pentru ca lucrurile să fie ţinute sub control, în aşa fel încât să nu fie afectate valorile de conservare pentru care s-au înfiinţat ariile naturale protejate.
Tot ce mai rămâne este ca ocoalele silvice să acţioneze transparent şi responsabil, custozii şi administratorii să se implice în mod activ în acest proces, iar autorităţile de control să controleze şi sancţioneze deviaţiile.
Până anul trecut, firmele de exploatare trebuiau să obţină de la autorităţile de mediu revizuirea autorizaţiei de mediu, proces obligatoriu pentru fiecare exploatare forestieră în parte.
Teoretic totul ar fi trebuit să funcţioneze ca la carte:
– autoritatea de mediu impunea măsuri în procesul de revizuire;
– acestea ţineau cont şi de punctul de vedere al administratorului ariei naturale protejate, printr-un aviz obligatoriu de obţinut de la acesta;
– Gărzile de Mediu controlau respectarea măsurilor impuse şi aplicau sancţiuni la încălcare.
În realitate, datorită termenelor lungi, birocraţiei, ignoranţei şi altor multe motive probabil, autorizaţiile erau revizuite de cele mai multe ori în timp ce exploatarea era în plină desfăşurare sau chiar terminată, tot procesul devenind unul tardiv şi inutil, birocratic şi costisitor. Toată lumea cunoştea şi accepta situaţia ascunzându-se după hârţoage, iar realitatea din teren era la cheremul forestierilor şi silvicultorilor, unii făcând treaba bine, alţii deloc.
Legislaţia ariilor natural protejate înseamnă în special OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu completările şi modificările ulterioare.

Dispariţia custozilor de arie naturală protejată.

Propunerea din 19 iulie 2018 a devenit OUG 75/2018, fiind publicată în MO în aceeaşi seară a zilei şedinţei de Guvern.
Astfel dispare noţiunea de custode de arie naturală protejată.
Statul român nu a făcut până acum mai nimic pentru administrarea ariilor naturale protejate, adică pentru patrimoniul natural naţional. A ales varianta externalizării administrării către custozi şi administratori, printre care se află şi ONG-uri, dar şi structuri ale RNP Romsilva, ocoale silvice private şi proprietari de păduri, asociaţii ale vânătorilor şi pescarilor, consilii judeţene şi primării, agenţii pentru protecţia mediului, institute de cercetare, muzee şi universităţi şi societăţi comerciale, care cu propriile resurse au făcut ceea ce statul trebuia să facă.
După aproape 20 ani în care statul nu a făcut nimic, acum, subit, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată fără niciun fel de consultare şi dezbatere, se elimină noţiunea de custodie, deci toţi custozii sunt eliminaţi cu tot ce au făcut şi au în derulare, responsabilitatea fiind preluată de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). În plus, ONG-urile nu mai au dreptul nici să se implice în administrarea ariilor naturale protejate.
Aceasta în condiţiile în care la ora actuală aproape 60% dintre ariile naturale protejate nu au niciun fel de administrare. De acestea nu s-a ocupat şi nu se ocupă nimeni, în schimb sunt alungaţi cei care până acum şi-au asumat responsabilitatea să o facă.
Mulţi dintre custozii actuali au experinţă, specialişti şi competenţe specifice ariilor protejate de care au grijă, au realizat şi au în derulare numeroase proiecte. În schimb, ANANP nu are resurse, nu are specialişti, nu are experienţă.
Este normal ca statul prin ANANP să-şi asume responsabilitatea administrării ariilor naturale protejate, însă preluarea directă a administrării trebuie să fie un obiectiv strategic pe termen lung. Nu se poate fără deschidere către parteneriate public-private cu instituţii de învăţământ şi cercetare, ONG-uri şi comunităţi locale care să se implice direct în administrare, sub coordonarea ANANP. Acestea au expertiză şi experienţă în anumite domenii (speologie, ornotologie, paleontologie, silvicultură, botanică etc.) sau zone (organizaţii locale implicate şi foarte bune cunoscătoare a ariilor protejate din zona lor).
Cred că la ora actuală priorităţile ar trebui să fie următoarele:
1. Înfiinţarea de către ANANP a administraţilor pentru cele 12 arii naturale protejate care ar trebui să aibă administraţii şi nu au.
2. Preluarea de către ANANP a celor 367 arii naturale protejate “orfane”, care nu au un custode la ora actuală.
3. Crearea şi aplicarea unor criterii obiective de evaluare a performanţei de management a administratorilor şi custozilor care au la ora actuală 42 arii protejate în administrare şi respectiv, 264 în custodie.
4. Rezilierea contractelor administratorilor şi custozilor care nu îndeplinesc criteriile de performanţă şi/sau sunt în conflict de interese şi preluarea acestor arii naturale protejate de către ANANP.
Toate acestea ar trebui făcute în timp ce ANANP îşi creşte capacitatea instituţională, îşi pregăteşte specialişti şi identifică şi utilizează resurselor pentru administrarea ariilor naturale protejate.
Consider că este imposibil de făcut la ora actuală o bună administrare a ariilor protejate dând la o parte toată expertiza, experinţa şi dedicaţia care vin dinspre foarte mulţi dintre custozi.
Aici este Situaţia statistică actuală a administrării ariilor naturale protejate, realizată în baza datelor oficiale disponibile chiar la ANANP.