Cum are grijă statul român de ariile protejate?

Articol publicat in National Geographic România, alături de alte două articole despre înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti, scrise şi ilustrate de colegii din Asociatia Parcul Natural Văcăreşti.

2018-NG-1218-vacaresti-coperte.jpg

În timp ce 60% dntre ariile protejate din România nu au niciun fel de administrator, statul le ia administrarea custozlor care s-au ocupat până acum de restul în locul statului incapabil să o facă.

În 19 iulie, în ultima şedinţă dinaintea vacanţei, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 75/2018, publicată în Monitorul Oficial în aceeaşi seară.

Prin aceasta se elimină noţiunea de custodie a ariilor protejate, deci şi custozii şi se elimină ONG-urile din lista entităţilor care pot administra o arie protejată.

Adică 264 arii naturale protejate, cu o suprafaţă totală de peste 1.600.000 ha trec din administrarea custozilor (organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare, universităţi, muzee, primării, ocoale silvice) în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, o structură a statului proaspăt înfiinţată, deci fără experienţă şi resurse.

Probabil era o maximă urgenţă ca după aproate 20 de ani în care custozii au administrat o bună parte din ariile protejate statul să renunţe peste noapte şi fără vreo consultare la serviciile acestora.

De ce s-ar ocupa statul de ele acum dacă nu afăcut-o nici până acum? Nici faptul că statul avea oricând la dispoziţie pârghii contractuale prin care putea rezilia orcie contract cu orice custode care nu-şi face treaba? Nu mai bine îi trimitem la plimbare pe toţi? Doar putem asta prin OUG, nu?

Ce importanţă are faptul că statul, prin intermediul autorităţii responsabile – Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) – a făcut la începutul anului o evaluare a activităţii custozilor şi a ajuns la concluzia că majoritatea lor covârşitoare au făcut şi fac treabă bună şi foarte bună?

Ce ne trebuie nouă consultare şi transparenţă? De ce ar merita aceşti custozi să fie măcar consultaţi după ce au făcut atâta vreme treaba statului cu care acesta s-a lăudat?

Pe lângă eliminarea cstozilor, ONG-urile sunt eliminate, total discriminatoriu, dintre entităţile care pot administra arii protejate. În schimb societăţile comerciale şi regiile care obţin profit din exploatarea resurselor ariilor protejate, ca şi primăriile şi consiliile judeţene dornice de mari proiecte pe acolo sunt libere în continuare să administreze arii protejate, deşi în multe cazuri au dovedit că nu fac treabă deloc sau o fac prost.

Din expunerea de motive a OUG 75/2018 reiese foarte clar care e problema pentru statul român: avizarea proiectelor din ariile protejate. Multe ONG-uri s-au specializat în conservarea naturii şi, nefiind controlate politic, încurcă socotelile celor care vor investiţii exact în ariile protejate, uitând că aceşti custozi au fost investiţi de către statul român tocmai pentru a avea grijă de patrimoniul natural.

Se pare însă că pentru statul român contează mai mult controlul politic al resurselor financiare, umane (noi posturi în structuri ale ANANP) legate de conservarea naturii, controlul politic al modului în care se avizează şi aprobă proiecte distructive pentru natură şi controlul fluxului de informaţii care trebuie să ajungă în rapoarte prin care să ne spălăm imaginea de ţară codaşă la conservarea naturii, deşi suntem printre cei mai bogaţi ca patrimoniu natural.

Mai trist este că se elimină custozii şi ONG-urile şi nu pune nimic în loc. Asta deoarece Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, care trebuie să preia în directă administrare ariile protejate este o instituţie proaspăt înfiinţată, fără experienţă, fără resurse, cu numai câţiva oameni angajaţi în capitală. Ei vor trebui să se ocupe de acum înainte de cele aproape 1000 de arii protejate împrăştiate prin toate colţurile ţării, de la peşteri la rezervaţii floristice şi faunistice, de la situri paleontologice la situri pentru protecţia păsărilor. Oare se vor ocupa mai bine de ele aceşti câţiva funcţionari decât au făcut-o până acum sutele de specialişti speologi, biologi, ornitologi, paleontologi, geologi, silvicultori, botanişti şi ecologi ai custozilor şi ONG-urile sprijiniţi de miile de voluntari?

Uitându-mă la textul ordonanţei şi la modul în care ea a fost făcută şi aprobată, eu cred că pentru statul român nu contează deloc experienţa acumulată de aceşti oameni, expertiza lor, resursele, energia, timpul şi entuziasmul investite.

Prin eliminarea noţiunii de custodie, se creează un vid administratov până la preluarea efectivă de către ANANP a ariilor protejate de la custozi. Acestea vor rămâne fără resurse, pază, monitorizare, activităţi şi proiecte.

47685567_2190499260994006_8164616208449011712_n.jpg

Să luăm un exemplu concret, al unuia dintre parcurile cele mai mediatizate în utima vreme: Parcul Natural Văcăreşti. Este primul parc natural urban al ţării şi a fost înfiinţat prin Hotărâre a Guvernului nu de către statul român, ci în urma studiilor şi eforturilor susţinute timp de aproape 5 ani de către o organizaţie neguvernamentală. Tot acestă ONG a devenit apoi administrator şi s-a apucat de treabă în parc, tot cu propriile reusrse şi puteri. Acum, tot exclusiv din propriile resurse atrase din mediul privat, parcul are o administraţie (statul ne-a oblgat să înfiinţăm şi finanţăm o structură de administrare cu 13 angajaţi), activităţile din parc sunt permanent monitorizate, zona a fost încet-încet curăţată, am scăpat de incendii, braconaj şi alte nereguli, am amenajat trasee tematice educative şi observatoare ornitologice, am avut activităţi educative la care au participat mii de copii şi nu numai, am organizat zeci de evenimente, am făcut numeroase studii şi cercetări şi am promovat natura României primind zeci de vizite la nivel înalt. Împreună cu peste 30 parteneri, de la ONG-uri, universităţi şi instituţii de cercetare şi până la autorităţi locale, lucrăm acum la planul de managemt al parcului pentru următorii 10 ani, prin care vrem să transformăm parcul într-o oază de biodiversitate urbană, întrun centru de educaţie de mediu, într-un spaţiu de recreere pentru bucureşteni şi vizitatori, într-o ambasadă pentru promovarea patrimoniului natural al ţării şi într-o atracţie turistică de prim rang a capitalei.

Oare vor putea face toate astea funcţionarii statului român? Noi credem că ar fi o prostie din partea lui să dea cu picorul la toate aceste resurse de care societatea civilă dispune.

Este normal ca statul să-şi asume prin ANANP responsabilitatea administrării ariilor naturale protejate, însă preluarea directă a administrării trebuie să fie un obiectiv strategic pe termen lung. Nu se poate fără deschidere către parteneriate public-private cu instituţii de învăţământ şi cercetare, ONG-uri şi comunităţi locale care să se implice direct în administrare, sub coordonarea ANANP. Acestea au expertiză şi experienţă în anumite domenii sau zone (organizaţii locale implicate şi foarte bune cunoscătoare a ariilor protejate din zona lor).

Vin aici cu încă un exemplu concret din curtea mea. Parcului Naţional Buila-Vânturariţa a fost înfiinţat de către organizaţia noastră, ca exponent al comunităţii locale. Statul a decis apoi ca acesta să fie administrat de către Romsilva. Însă pentru că nouă ne pasă foarte mult de natura şi oamenii de acasă şi de viitorul lor, ne-am implicat în administraţie printr-un parteneriat dificil dar până la urmă foarte benefic parcului. Acesta a însemnat zeci de proiecte şi sute de voluntari care au pus umărul la activităţile de cercetare, monitorizare, promovare, informare, educaţie de mediu, amenajari şi întreţinere a infrastructurii turistice. Am reuşit astfel să avem rezultate de excepţie şi să transformăm un proiect de conservare a naturii într-un program de dezvoltare durabilă a zonei şi comunităţilor locale din zona parcului. Credem că ecoturismul legat de promovarea şi valorificarea sănătoasă a resurselor naturale şi culturale ale zonei reprezintă o şansă uriaşă, poate singura, pentru dezvoltarea durabilă a unei zone sărace din jurul unei arii naturale protejate. Iar oamenii sunt cheia succesului de până acum şi din viitor. Atuurile noastre sunt că suntem foarte bine ancoraţi în zonă şi în comunităţile locale pe care le cunoaştem foarte bine, că ne pasă extrem de mult de oamenii, patromoniul şi viitorul zonei, că punem mult entuziasm şi pasiune în munca noastră, că am căpătat experienţă în administrarea parcului şi în dezvoltarea zonei. De ce nu ne-ar vrea ANANP, Romsilva sau orice altă structură a statului ca parteneri la continuarea muncii pe care am început-o? Noi credem că dacă nu ne vor, înseamnă că nu le pasă deloc de parc, de comunităţile locale şi de viitorul lor.

47572337_368561487239203_8805223057527406592_n.jpg

Cred că la ora actuală priorităţile pentru statul român ar trebui să fie următoarele:

  1. Înfiinţarea de către ANANP a administraţilor pentru cele 12 arii naturale protejate care ar trebui să aibă administraţii şi nu au.
  2. Preluarea de către ANANP a celor 367 arii naturale protejate “orfane”, care nu au un custode la ora actuală.
  3. Crearea şi aplicarea unor criterii obiective de evaluare a performanţei de management a administratorilor şi custozilor care au la ora actuală 42 arii protejate în administrare şi respectiv, 264 în custodie.
  4. Rezilierea contractelor administratorilor şi custozilor care nu îndeplinesc criteriile de performanţă şi/sau sunt în conflict de interese şi preluarea acestor arii naturale protejate de către ANANP.

Toate acestea ar trebui făcute în timp ce ANANP îşi creşte capacitatea instituţională, îşi pregăteşte specialişti şi identifică şi utilizează resurselor pentru administrarea ariilor naturale protejate.

Consider că este imposibil de făcut la ora actuală o bună administrare a ariilor protejate dând la o parte toată expertiza, experinţa şi dedicaţia care vin dinspre foarte mulţi dintre custozi.

Situaţia statistică actuală a administrării ariilor naturale protejate, realizată în baza datelor oficiale disponibile chiar la ANANP, am descirs-o aici.

47580878_279405619430077_5691946962832588800_n.jpg

Parcul Natural Văcăreşti: Ambasada ariilor naturale protejate din România

Conferinţa TEDx Bucharest, 1 decembrie 201847316994_2123955604321340_6274571633155899392_nPrietenii şi cunoscuţii zic în glumă că eu sunt omul cu parcurile. Eu însă am luat-o în serios. Şi am deja două. Deocamdată.

Slide2România are un patrimoniu natural şi cultural de invidiat, pe baza căruia poate să se dezvolte ca primă destinaţie ecoturistică, a Europei cel puţin. Iar asta înseamnă prosperitate şi deci şi resurse pentru conservare.

Slide3Țara noastră e singura din Uniunea Europeană care mai are păduri virgine, singura care are 5 regiuni biogeografice, deci cea mai mare biodiversitate, la noi trăiesc aproape jumătate din populaţiile Europei de carnivore mari, avem peisaje în care omul a convieţuit armonios cu natura, modelând peisajul într-un fel unic şi neinvaziv, avem Delta Dunării, avem 13 parcuri naţionale şi 16 parcuri naturale, avem aproape 1000 de rezervaţii naturale şi situri ale reţelelei ecologice europene Natura 2000, toate acoperind aproape un sfert din teritoriul ţării.

Slide5Ştiu că importanţa conservării naturii nu e atât de uşor de explicat şi înţeles. Asta pentru că dispariţia unui future din pădurile tropicale amazoniene, a unei orhidee din Buila sau a vidrelor din Văcăreşti nu ne afectează direct şi sunt departe de noi. Iar într-o societate bolnavă cum e a noastră, sunt mult mai stringente şi mai aproape de noi problemele acute de sănătate, sărăcie şi educaţie de care ne lovim direct. Însă toate acestea sunt doar nişte efecte ale unot cauze profunde, printe care şi pierderea biodiversităţii.

Declinul biodiversităţii ne poate lovi indirect pe toţi, mai dur decât orice problemă socială.

Sunt studii recente care arată că în ultimii 50 de ani, omul şi activităţile antropice au reuşit să stârpească de pe planetă 60% din populaţiile de vertebrate. În ultimii 25 ani biodiversitatea planetei s-a redus cu o treime.

Acum un an, în revista BioScience, 15.364 cercetători din 184 de ţări au publicat “World scientist’s worning to humanity – second notice”, după 25 de ani de la primul avertisment. Acum comunitatea ştiinţifică arată că trendurile previzionate se confirmă şi că omenirea nu numai că nu a facut progrese, dar a şi regresat în a evita o catastrofă la scară planetară spre care ne îndreptăm vertiginos.

Slide8Ca geolog ştiu că viaţa pe Pământ este de cel puţin 3,8 miliarde de ani şi că planeta a mai trecut prin vreo 25 extincţii la scară planetară, dintre care 5 majore. Cea mai celebră este cea de la sfârşitul Cretacicului, de acum 65 milioane de ani, cand odată cu dinozaurii au dispărut 75% dintre specii. Iar cea mai mare este cea de la limita Permianului cu Triasicul, de acum 252 milioane de ani, când au dispărut 96% dintre specii. Specia noastră este pe planetă de numai 300.000 de ani, iar în accepţiunea modernă de numai 30.000 ani. Iar în ultimii 200 ani, în special în ultimii 50, am devenit principala noastră ameninţare.Slide9Asta pentru că dacă planeta şi viaţa au capacitatea de a ne supravieţui fără probleme şi chiar prospera apoi fără noi, noi nu avem nicio şansă în momentul actual să supravieţuim fără ele.

Se termină astfel odată cu noi şi toate problemele de mediu, dar şi sociale, economice, politice, religioase şi filozofice cu care ne pierdem vremea acum.

Poate doar dacă avântul tehnologic nu ne va oferi în curând şansa de a migra pe o altă planetă.

Sau poate că ne vom trezi în ceasul al 13-lea şi vom face ceva semnificativ care chiar să conteze la scară planetară pentru oprirea declinului.

Dar ce putem face pentru asta? E simplu: sa ne conservăm biodiversitatea prin orice mijloace şi cu orice costuri.Slide10

Înfiinţarea Parcului Naţional Buila-Vânturariţa – premieră pentru o ONG din România

În 2004 am înfiinţat la mine acasă Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, cel mai mic parc naţional dintre cele 13 ale României, însă singurul înfiinţat de către o ONG: Asociaţia Kogayon.Slide11Asociaţia şi parcul sunt iniţiativele unui grup de prieteni, localnici din satele Olteniei de sub Munte sau iubitori ai zonei, mulţi din domeniul ştiinţelor naturii, care au găsit prin asta răspunsul la întrebarea “dacă tot mergem pe munte, de ce să nu şi facem ceva pentru el?”

Slide12Deşi la acea dată dacă întrebai românii “ştii unde e Buila-Vânturariţa”, cei mai mulţi răspundeau “ce e aia?” stâlcindu-i probabil numele numele încercând să-l pronunţe, masivul şi actualul parc concentrează pe un areal mic o mulţime de bogăţii naturale şi culturale: e o creastă calcaroasă, cu peşteri, chei şi situri fosilifere, păduri virgine (printre care şi o pădure de tisă), orhidee şi flori de colţ, lupi, urşi, râşi, capre negre şi cocoşi de munte, dar şi cu schituri şi mănăstiri, tradiţii, legende şi obiceiuri. Este o excelentă destinaţie pentru cei care doresc să descopere natura, de la iubitorii de sălbăticie la alpinişti, de la pasionaţii de paleontologie şi istorie la speologi, de la doritorii de senzaţii tari, la cei care caută liniştea unor zone nealterate.

Slide13În 1999, când Vâlcea a fost unul dintre locurile planetei cu vizibilitate maximă a eclipsei de soare, ne-am văzut muntele unde ne simţeam acasă, invadat dintr-o dată de mii de turişti. Asta, împreună cu asaltul din ce în ce mai concentrat asupra naturii, din mai multe direcţii (braconaj, exploatări forestiere, paşunat necontrolat, construcţii şi investiţii aiurea), ne-a speriat şi ne-a dat impulsul de a face ceva pentru protecţia zonei.

Slide14.JPGAm învăţat, pe unde am putut, în ţară dar mai mult prin şi de prin străinătate ce e ăla un parc naţional şi cum se pune pe picioare şi ne-am apucat de treabă. Am început să adunăm informaţia existentă (nu prea multă, zona fiind puţin cercetată), ne-am înfiinţat în timpul studenţiei asociaţia, ca motor al proiectului, am făcut demersurile şi studiile necesare, multe dintre ele ca lucrări de licenţă, master sau doctorat, cu care am convins Academia Română şi Guvernul României că muntele nostru merită să fie parc naţional.

Slide15Nu a fost uşor, cei mai mulţi zicând din start că nu avem nicio şansă, că ne luptăm cu morile de vânt, că nu se poate asta în România. Asta a venit inclusiv de la mulţi prieteni apropiaţi. Dar eu au crezut mereu că se poate. Îmi amintesc când am stabilit limitele, în primăvara anului 2004, când am umblat singur 3 zile şi două nopţi prin păduri şi pe creste încă înzăpezite, cu hărţile în mână, creionând primele limite, care în mare s-au şi concretizat ulterior în Hotărârea de Guvern.

Slide16Publicarea Hotărârii de Guvern a fost dealtfel declicul, când mulţi, inclusiv de pe la autorităţi, s-au trezit zicând că “uite nebunul ăla şi alţii ca el au reuşit şi ne-am trezit cu un parc naţional în curte”. Ce facem acum cu el?

Slide20Noi am vrut apoi, probabil îmbătaţi de suces, să şi administrăm parcul. Ministerul Mediului a hotărât însă că nu avem capacitatea necesară pentru asta (şi în parte aveau dreptate) şi a încredinţat administrarea parcului Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Nu ne-am dat însă la o parte, era doar parcul nostru! Şi am reuşit să obţinem statutul de partener la administrarea parcului. Administrarea în parteneriat a Parcului Naţional Buila-Vânturariţa a rămas şi ea o premieră pentru un parc naţional din România.

Slide22Parteneriatul nu a fost unul deloc uşor, însă pentru parc s-a dovedit benefic. Ne-am implicit atât personal, câţiva din asociaţie, printre care şi eu, angajându-ne în cadrul administraţiei parcului, cât şi ca organizaţie, care a preluat partea de cercetare, monitorizare, amenajare şi întreţinere a infrastructurii de vizitare (am reconstruit de la 0 două refugii, am marcat 250 km trasee turistice, am amenajat spaţii de campare, trasee tematice, peste 100 puncte de informare şi altele), educaţia de mediu (am dezvoltat un program de educaţie de mediu numit “Ranger Junior al Parcului Naţional Buila-Vânturariţa”, în cadrul căruia au participat peste 5000 de copii, în special din rândul comunităţilor locale), informarea comunităţilor locale şi vizitatorilor, promovarea parcului şi zonei.

Slide23Am realizat în timp că în locurile şi zilele în care trăim noi astăzi, nu se poate face conservere facând abstracţie de oameni, de comunităţile locale şi de vizitatorii zonei, de nevoile şi interesele lor. Astfel că, încet-încet, proiectul nostru s-a transformat dintr-unul de conservare 100%, în care ne păsa mai mult de râşi, lupi şi păduri decât de oameni, într-unul de dezvoltare a întregii comunităţi locale din jurul parcului, prin conservare, bazată pe valorificarea durabilă a patrimoniului natural şi cultural extraordinar din zonă.

Slide17Am oferit astfel, prin înfiinţarea şi promovarea parcului, pe lângă conservarea unui colţ important de natură sălbatică, o alternativă de dezvoltare sănătoasă a zonei, poate singura. În timp, rezultatele nu au întârizat să apară: de la câteva sute de oameni care vizitau parcul înainte, acum s-a ajuns la 25.000 vizitatori pe an, parcul a devenit un exemplu de best practice în mai multe domenii în care am performat, iar investiţia noastră de cca 300.000 euro, din cele peste 20 proiecte, s-a multiplicat de peste 100 de ori şi a ajuns să aducă beneficii zonei, deja de peste 30 milioane de euro. Gândiţi-vă numai ce înseamnă ca fiecare dintre vizitatori să cheltuiască în zonă măcar câte 100 lei. Este vorba de peste 500.000 euro/an. Suma nu e extraordinară, dar pentru o comunitate săracă lipsită de alternative, însemană enorm. La asta se adaugă dezvoltarea unor servicii, începerea unor afaceri în domeniul turismului, locuri de muncă, taxe la bugetul local.Slide19Zona Oltenia de sub Munte are tot ce-i trebuie ca să se dezvolte ca destinaţie ecoturistică de prim rang. Asta înseamnă dezvoltarea prin conservarea naturii şi utilizarea durabilă a resurselor naturale şi culturale.

Slide24.JPGÎnsă în ţara noastră nu e de ajuns să înfiinţezi parcuri şi nici să le administrezi nu e suficient. La noi trebuie să te lupţi pentru a le păstra, să le aperi.

În 2008, când a fost propusă modificarea legii vânătorii ca să se permită vânătoarea în parcurile naţionale, am ieşit în stradă şi după o campanie în care am coalizat mulţi susţinători, în care am tras simbolic cu săgeţi într-un parlamentar-vânător, am reuşit să respingem în două rânduri legea strâmbă votată în unanimitate de către Parlament.

Slide30Acum asaltul legislativ asupra naturii este mult mai puternic şi mai concentrat şi vine din multe direcţii şi sub multe pretexte, care maschează interese diferite de la minerit (parcul este ameninţat de extinderea unei cariere de calcar) la vânătoare (la noi se împuşcă obligatoriu toate răpitarelor cu păr şi pene dacă apare pesta porcină, în timp ce în alte ţări prima măsură este interzicerea vânătorii), de la investiţii (inclusiv biserici construite ilegal) la exploatări forestiere (ne luptăm de aproape 3 ani pentru salvarea unei păduri virgine, iar exploatările forestiere sunt permise în aproape jumătate din parc).Slide32Iar acum statul vrea să dea la o parte ONGurile care au făcut până acum treaba în locul lui, prin desfiinţarea custozilor ariilor protejate şi eliminarea ONGurilor dintre structurile care pot administra arii protejate.

De ce nu ne-am conserva aceste resurse pentru a ne face o strategie de dezvoltare durabilă bazată pe valorificarea sustenabilă şi promovarea lor?

Alţii au făcut-o (vezi exemplul Costa Rica) şi au ajuns acum să obţină din ecoturism un procent important din PIB.

Am putea crea nuclee de dezvoltare durabilă în comunităţile din jurul ariilor protejate, cele mai multe dintre ele sărace şi fără alternative şi am obţine astfel suficiente resurse şi pentru conservarea patrimoniului.

După ce am pus pe picioare administraţia parcului şi am pornit dezvoltarea locală a Olteniei de sub Munte, am revenit în Bucureşti.

Şi vorba unui prieten, “dacă tot stăteam pe aici, de ce să nu fac şi aici un parc?” Adevărul e că deşi mergeam acasă în Buila destul de des pentru proiectele care au continuat, îmi căutam ceva de făcut şi în Bucureşti, în care să mă regăsesc.

Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti

Slide33.JPGÎn 2012, după ce Helmut Ignat şi Cristian Lascu scoseseră în lumina reflectoarelor Văcăreştiul, prin articolul din National Geographic (Delta dintre blocuri), Cristi mi-a propus să-i ajut să înfiinţeze în Văcăreşti o arie protejată.

Aici era alta treabă: toata lumea voia parcul, inclusiv mai mulţi miniştrii ai mediului şi mulţi alţi politicieni, însă trebuia ca cineva să-l şi înfiinţeze.

Iniţial am refuzat, motivând că biodiversitatea de aici din buricul târgului, nu înseamnă mare lucru, obişnuit fiind cu cea din sălbăticia munţilor.

Lacul Văcăreşti e un proiect comunist nefinalizat şi abandonat. Pe locul unde ar fi trebuit să fie un lac, au rămas în urmă un dig şi o cuvetă goală pe fundul căreia sunt lacuri, bălţi, mlaştini, stufăriş, pajişti, maidane şi betoane. Un loc al nimănui în care de aproape 2 ani bucureştenii au aruncat cantităţi uriaşe de gunoaie (la cea mai mare acţiune de igienizare, de după infiinţarea parcului, s-au scos de acolo 4000 mc de gunoaie, adică vreo 200 camioane).Slide36.JPGCristi m-a convins să merg la faţa locului să vad singur ce e acolo. Şi am realizat că zona are potenţial şi conservativ, în primul rând prin prezenţa speciilor de păsări (atunci 92, acum 158, adică mai mult decât o tremie din speciile intâlnite la noi în ţară şi aproape jumătate din câte sunt în Delta Dunării, ceea ce este fantastic dacă ţinem cont că acum 30 de ani biodiversitatea a fost distrusă complet de buldozere).

Slide43Dar de la început am realizat potenţialul uriaş al locului din alte două puncte de vedere: al educaţiei de mediu, fiind situat în mijlocul a 15% din populaţia ţării şi al promovării, fiind în capitală, unde ajung 60% dintre străinii care ne vizitează ţara, aproape de autorităţi, mass-media şi marile companii, deci cu o vizibilitate şi expunere foarte mari.

Slide45Am coordonat echipa de cercetători care a întocmit studiul de fundamentare ştiinţifică, pe baza căruia am obţinut avizul de infiinţare de la Academia Română, apoi, după 4 ani şi 4 miniştri ai mediului, pe care i-am convins unul câte unul pe ei şi echipele lor, în 2016, se năştea prin Hotărâre a Guvernului primul parc natural urban din România: Parcul Natural Văcăreşti.Slide40După 10 ani de la înfiinţarea primului parc, treabă deloc uşoară, cu al doilea, în Bucureşti, a mers mult mai greu decât cu cel de la mine din Oltenia. Aici ne-am lovit de o armată de funcţionari şi consilieri, de la o grămadă de instituţii, care mai de care mai vorbă lungă şi fapte puţine. Toţi ne erau prieteni, toţi ne lăudau, toţi spuneau că proiectul e fantastic, dar toţi fugeau de responsabilitatea semnării înfiinţării parcului. Au fost sute de întâlniri şi discuţii, vizite oficiale, argumente şi poziţii de la specialişti din marile organizaţii şi instituţii din domeniul conservării din lume, documentare pentru susţinerea proiectului în zeci de arii protejate urbane din lumea asta, din Londra la Rio, din Praga la Hong Kong, din Viena la Shanghai. Mai toate oraşele mari au arii naturale urbane, mai toţi ţin cont din ce în ce mai mult de biodiversitatea urbană şi cu aceste exemple am impins şi autorităţile mioritice înainte spre aprobare.

Slide41.JPGDar vectorii care ne-au asigurat izbânda au fost fotografiile excepţionale ale lui Helmut, care au probat valoarea ştiinţifică a parcului şi susţinerea opiniei publice şi mass-mediei, materializată prin zeci de mii de prieteni pe pagina de facebook, sute de articole şi ştiri despre parc şi foarte multe vizite ale unor personalităţi. Astea au impins mereu lucrurile înainte.Slide39.JPGÎntre timp, Helmut, Cristi şi cu mine, cărora ni s-a alăturat şi Dan Bărbulescu, actualul director al Administraţiei parcului, am înfiinţat Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, cu care am continuat activitatea de monitorizare şi cercetare, am început proiecte şi am continuat coagularea susţinătorilor parcului.

Slide56În 2017 Asociaţia noastră a câştigat licitaţia organizată de către Ministerul Mediului şi a devenit administratorul parcului, printr-un contract semnat pentru o perioadă de 10 ani. Acum administraţia pe care am înfiinţat-o pentru parc şi pe care o susţinem financiar exclusiv din propriile resurse, atrase din mediul privat, are o echipă de 12 rangeri angajaţi, printre care şi tatăl şi băiatul cel mare al familiei care a trăit peste 15 ani într-un adăpost improvizat din parc.

Administraţia este supervizată de către un Consiliu Ştiinţific şi participarea publicului şi factorilor interesaţi este asigurată prin existenţa unui Consiliu Consultativ.Slide47Acum biodiversitatea este în creştere, păsările şi vidrele o duc bine în parc, s-a terminat cu incendiile, s-a curăţit zona care a devenit una sigură şi din ce în ce mai vizitată, am amenajat trasee tematice, observatoare ornitologice, am organizat evenimente şi am pornit nişte proiecte extraordinare precum Ranger urban, Păsările Oraşului, Clubul Micului Naturalist, toate având menirea de a apropia oamenii de natură şi de a-i imprieteni cu ea. Numai anul acesta au venit în parc şi au participat la diferite evenimente şi tururi ghidate, peste 6000 de copii.

Slide50.JPGÎnca mai e foarte mult de muncă. Acum lucrăm la planul de management al parcului şi la proiecte foarte ambiţioase de reconstrucţie ecologică şi integrare a parcului în viaţa comunităţii şi oraşului.

Sloganul nostru pentru parc este “Natura la usa ta!”, pentru că biodiversitatea a găsit cumva calea să se întoarcă singură acolo de unde a fost alungată în modul cel mai brutal, în locul unde te-ai aştepta cel mai puţin, între betoane şi blocuri, la numai 4 km de centrul celei mai poluate capitale a Europei. Acum noi nu trebuie să facem altceva decât să-i deschidem uşa, să o primim lângă noi şi să învăţăm din nou să convieţuim cu ea.Slide51Parcul Natural Văcăreşti: Ambasada ariilor naturale protejate din România

Parcul Natural Văcăreşti reprezintă un eşantion de biodiversitate reîntoarsă cu de la sine putere în inima oraşului: până acum au fost catalogate 158 specii de păsări, 331 de plante, 111 de insecte, 12 de moluşte, 5 de reptile, 6 de amfibieni, 7 de peşti şi 13 de mamifere.

Cu ale sale 184 ha, adică aproape cât 400 terenuri de fotbal, oferă aproape un metro patrat de spaţiu verde fiecărui locuitor al celei mai poluate capitale europene.

Parcul are potenţialul de a deveni atracţia turistică numarul 1 a Bucureştiului. De exemplu, London Wetland Centre, cu numai 44 ha, o arie protejată înfiinţată pe locul unor vechi rezervoare londoneze care şi-au pierdut utilitatea, are peste 200.000 vizitatori pe an.Slide57Cu sprijinul Ashoka România, care mi-a acordat recent o bursă pe viaţă pentru punerea în practică şi dezvoltarea aceastei idei la scară naţională, vreau acum să folosim poziţia privilegiată a Parcului Natural Văcăreşti, pentru promovarea biodiversităţii fantastice pe care România o are şi pentru dezvoltarea durabila a unor regiuni sarace din ţară, în jurul ariilor naturale protejate:

  1. Vrem sa promovăm aici patrimoniul natural naţional, prin crearea unei ambasade a ariilor naturale protejate, unde atât românii dar şi străinii care vizitează Bucureştiul să afle şi să cunoască parcurile, rezervaţiile şi bogaţiile naturale ale ţării.
  2. Vrem să creăm aici un centru naţional de educaţie de mediu, în mijlocul a 15% din populaţia ţării.
  3. Vrem să creăm aici un hub al conservării naturii, prin aducerea laolaltă a conservaţioniştilor, a celor care i-ar putea ajuta din business, a autorităţilor, a mass-mediei şi a publicul larg.
  4. Vrem să promovăm dezvoltarea durabilă prin conservarea naturii şi să cream cât mai multe centre de dezvoltare durabilă locală în jurul unor arii protejate.

Dar pentru că tot ceea ce am facut eu până acum s-a putut face numai împreună cu sute de oameni buni, care în mod voluntar şi-au oferit timpul, energia, cunoştinţele şi resursele pentru conservarea naturii şi deci pentru viitorul nostru, eu cred că dacă ne adunăm mai mulţi, putem face şi mai multe, şi mai repede, şi mai bine. Aşa că vă invit să ma ajutaţi ca în vreo 15-20 ani, prin educaţie şi prosperitate să schimbăm complet mentalitatea românilor faţă de natură, în sensu acceptării ei. Nu o faceţi numai pentru parcurile Buila şi Văcăreşti, nici numai pentru voi sau oraşul vostru, ci pentru întreaga planetă şi pentru biodiversitatea ei, din care şi omul face parte, deci o faceţi pentru viitorul nostru.

Iar cei ce se opun salvării naturii noastre trebuie să ştie că ne putem ridica o mulţime şi vom avea cu toţii săgeţi pentru ei.

Slide60