European Green Deal

La întâlnirea COP25 de la Madrid, în cadrul Convenției Cadru pentru Schimbări Climatice a ONU, Consiliul European a lansat European Green Deal (Pactul Ecologic European).

Pactul prevede reducerea emisiilor până la atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de CO2 în anul 2050 și va deveni lege a climei. Va intra în vigoare în anul 2020, ca obligativitate pentru toate statele membre UE cu excepția Poloniei, singura țară UE care i s-a opus vehement.

Pactul are 7 zone de acțiune la nivelul politicilor publice:

1. Biodiversitate: o nouă strategie EU în martie 2020, ținte pentru conservare în octombrie 2020, cresterea biodiversității în spațiile urbane (Green European Cities), reducerea drastică a pesticidelor și fertilizatorilor în agricultură, creșterea suprafețelor împădurite și a calității pădurilor, o nouă strategie forestieră europeană, politici comerciale pentru protecția pădurilor planetei, politici sustenabile de utilizare a resurselor marine.

2. Energie curată: actualizarea în 2023 a planurilor naționale în domeniul energetic, interconectarea sistemelor energetice, promovarea tehnologiilor inovative, eficientizarea energetică, decarbonificarea gazelor naturale, folosirea la capacitate maximă a potențialului eolian din zona marină, responsabilizarea consumatorilor.

3. Industrie sustenabilă: politici bazate pe principiile economiei circulare, o nouă strategie și un nou plan de acțiune la nivel european.

4. Construcțiile și renovările: performanță energetică, economie circulara, digitizare.

5. Mobilitate sustenabilă: reducerea cu 90% a emisiilor din transport până în 2050, oprirea subvenționării combustibilor fosili, transportul alternativ.

6. Agricultura: strategie europeană în primăvara 2020, pentru tranziția la economia circulară și prevenirea risipei alimentare pe tot lanțul, de la producător la consumator.

7. Eliminarea poluării: plan de acțiune pentru poluare 0 prin reducarea fertilizatorilor din agricultură, a microplasticului și produselor farmaceutice, revizuirea standardelor de calitate a aerului, reducerea poluării industriale și a utilizării substanțelor chimice periculoase.

European Green Deal

La întâlnirea COP25 de la Madrid, de la sfârșit de 2019, în cadrul Convenției Cadru pentru Schimbări Climatice a ONU, Consiliul European a lansat European Green Deal (Pactul Ecologic European).
Pactul prevede reducerea emisiilor până la atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de CO2 în anul 2050 și va deveni lege a climei. Va intra în vigoare în anul 2020, ca obligativitate pentru toate statele membre UE cu excepția Poloniei, singura țară UE care i s-a opus vehement.
Pactul are 7 zone de acțiune la nivelul politicilor publice:
1. Biodiversitate: o nouă strategie EU în martie 2020, ținte pentru conservare în octombrie 2020, cresterea biodiversității în spațiile urbane (Green European Cities), reducerea drastică a pesticidelor și fertilizatorilor în agricultură, creșterea suprafețelor împădurite și a calității pădurilor, o nouă strategie forestieră europeană, politici comerciale pentru protecția pădurilor planetei, politici sustenabile de utilizare a resurselor marine.
2. Energie curată: actualizarea în 2023 a planurilor naționale în domeniul energetic, interconectarea sistemelor energetice, promovarea tehnologiilor inovative, eficientizarea energetică, decarbonificarea gazelor naturale, folosirea la capacitate maximă a potențialului eolian din zona marină, responsabilizarea consumatorilor.
3. Industrie sustenabilă: politici bazate pe principiile economiei circulare, o nouă strategie și un nou plan de acțiune la nivel european.
4. Construcțiile și renovările: performanță energetică, economie circulara, digitizare.
5. Mobilitate sustenabilă: reducerea cu 90% a emisiilor din transport până în 2050, oprirea subvenționării combustibilor fosili, transportul alternativ.
6. Agricultura: strategie europeană în primăvara 2020, pentru tranziția la economia circulară și prevenirea risipei alimentare pe tot lanțul, de la producător la consumator.
7. Eliminarea poluării: plan de acțiune pentru poluare 0 prin reducarea fertilizatorilor din agricultură, a microplasticului și produselor farmaceutice, revizuirea standardelor de calitate a aerului, reducerea poluării industriale și a utilizării substanțelor chimice periculoase.

Ce facem cu pădurile?

61833207_2460402800670316_888413890688319488_o

Timp pt. citire: 3 minute

Recent Ministerul Mediului a acceptat cifra de 38,6 milioane mc recoltaţi anual din pădurile României, cifră estimată de către Inventarul Forestier Naţional (IFN).

Asta înseamnă că pe lâgă cele 18 milioane mc tăiaţi anual oficial din pădurile ţării, alte 20 milioane mc ies lipsă din pădure.

Pe lângă oportunismul politic al unora, acivismul exagerat al altora, scepticismul sectorului silvic-forestier şi teoriile conspiraţioniste ale unor radicali eco sau silvici, e clar că avem o mare problemă cu pădurea: nu prea ştim ce e prin ea şi mai ales cum iese şi unde se duce lemnul din ea.

Eu cred că momentul este o oportunitate uriaşă de reformă a sistemului, de recunoaştere a situaţiei şi de găsire a soluţiilor pentru a-l reforma.

E foarte clar tuturor, iar cei din sistem o ştiu mai bine ca toţi, că e imposibil să se încălzească 3,5 milioane de gospodării din România cu doar 5 milioane de mc de lemn pe an. Avem şi o estimare oficială a consumului de lemn de foc, de 18-19 milioane mc. Iar noi nu tăiem nici cu totul atâta, iar industria consumă 10-12 milioane mc/an.

Toţi silvicultorii şi forestierii ştiu că marea majoritate a lemnului din pădure se vinde pe hârtie, ca volum estimat, cu o marjă de eroare de 20%. Probabil că suntem singurii din lume care mai fac aşa ceva. In practică nu există lemn în plus sau în minus faţă de estimări. Suntem atât de precişi în estimări, încât volumul extras şi măsurat este întotdeauna egal cu cel estimat în APVuri, niciodată în plus, nicodată în minus.

Toţi ştiu că multele şi vechile formule de estimare au erori şi că e practic imposibil să calculezi volumul real al arborilor fără să-i scufunzi într-un lichid. Dar mergem înainte de ani de zile. Ne acoperim de mormane de hârţoage în care totul e minunat şi ne minţim singuri că totul e bine. Iar unii şmecheri profită de slăbiciunile sistemului, aruncând umbra suspiciunilor asupra întregii bresle şi lăsând pustiu în unele foste păduri.

Mulţi silvicultori din sistem se comportă acum de parcă 15, 10 sau 5 milioane mc/an tăiat ilegal ar fi minunat, ceva normal, comparativ cu cifra uriaşă de 20 milioane mc.
Se încearcă devierea discuţiei de la problemă la dimensiunea ei, de la principiu la discuţiile tehnice, de la problema sistemică la vânătoarea de vrăjitoare care au ascuns realitatea şi orgolii de breaslă.

Mai important decât toate astea e faptul că sistemul are o mare problemă şi că e unul ineficient care are nevoie urgentă de reformă.
Iar problema e în interiorul sectorului, nicidecum în altă parte.
Recunoaşterea problemei e primul pas spre îndreptarea ei, altfel o să tot căutam inamici presupuşi sau imaginari.

Unde e însă, cum şi unde ajunge lemnul ăla lipsă la inventar, fiindcă e clar că el există?

Eu cred că grosul ajunge în sobele oamenilor şi numai o mică parte la procesare, prin gaterele mici de prin preajma pădurilor. Firmele mari nu prea îşi mai permit să se joace cu focul pe lângă stivele de lemn. Poate la cei care folosesc tocătură să fie un semn de întrebare, atâta timp cât aceasta se poate produce direct în pădure şi poate fi transportată mult mai uşor şi discret decât buştenii.

Unii îşi taie şi cară singuri din proprietăţile forestiere sau din afara fondului forestier de pe lângă casă, fără ca lemnul să ajungă vreodată prin statistici şi rapoarte. În urma inventarelor forestiere din alte ţări europene unii au avut surpriza să afle că şi în Europa se mai bagă lemn în sobă. Au numit asta autoconsum.

Alţii primesc lemnul ieşit în plus din pădure faţă de estimările din hârtii. Cum? Sunt o grămadă de metode: transport fără acte pe distanţe scurte, din pădure în curtea omului sau gaterului din satul de lângă pădure, cu riscuri aproape nule de a fi prinşi, transsport multiplu cu aceleaşi acte, transport cu camioane închise, supraîncărcare faţă de volumul din aviz, acte false, acte obţinute pentru alte parcele care sunt paravan pentru alte exploatări mai interesante, din alte zone etc..

Din asta au de pierdut toţi cei oneşti şi câştigă numai hoţii. Sunt afectaţi proprietarii şi administratorii pădurii, firmele de exploatare şi cele de procesare, statul şi cetăţenii care se încălzesc cu lemn, comunităţile locale şi cei care vor să se bucure de pădure, cei din prezent şi generaţiile viitoare, biodiversitatea şi asigurarea funcţiilor de mediu şi sociale ale pădurii.

Pădurile înseamnă biodiversitate, aer, apă, hrană, sănătate şi resurse pt. noi toţi.

Dacă vrem reformă a sistemului actual, acesta trebuie simplificat. Şi mai e nevoie de fapte, onestitate, deschidere si transparenţă.

Eu aş face reforma în felul următor:

  1. Renunţarea la APV-uri si chiar la inventarieri pentru vânzarea unor volume estimate şi trecerea la vânzarea lemnului măsurat din depozite şi platforme, lemn exploatat prin prestare de servicii.
  2. Scăderea presiunii de pe pădure pentru lemn de foc printr-un program naţional de acces la surse energetice alternative, în special verzi, dar şi prin extinderea reţelei de gaze naturale. O soluţie care poate distruge grosul pieţei lemnului ilegal ar putea fi liberalizarea tăierii de către proprietari a unor cantităţi limitate de lemn (10 mc/an) din propriile păduri.
  3. Delimitarea clară a pădurilor cu funcţii de protecţie de cele cu funcţii de producţie. E imposibil de explicat de ce se taie în parcurile naţionale, care reprezintă doar 1,3% din teritoriul ţării şi doar 3% din totalul pădurilor.
  4. Transparentizarea şi deschiderea sistemului, pornind de la amenajarea pădurilor, prin implicarea factorilor interesaţi la planificarea lucrărilor. Amenajamentele trebuie să fie publicate pe un portal cu acces liber, împreună cu derogările, actele de reglementare şi istoricul aplicării lucrărilor silvice.
  5. Realizarea şi aplicarea unor criterii de evaluare a firmelor din domeniu (ocoale silvice, firme de exploatare, amenajare şi alte servicii silvice, transport şi prelucrare), care să poată elimina din piaţă pe cele care aduc prejudicii pădurii.
  6. Curăţirea sistemului şi delimitarea celor care fac parte din el de cei care i-au facut de râs.

Am mai scris despre situaţie şi soluţii încă de anul trecut.

Parcul Natural de la Serra de Collserola – Barcelona

78465513_2798116993565560_6401334423211474944_n

Barcelona are cel mai mare parc natural urban din lume. Cel putin asa zice Wikipedia.
Parcul Natural de la Serra de Collserola a fost infiintat in 1987 si are 8.465 ha, fiind de 8 ori mai mare ca Bois de Boulogne din Paris, de 22 ori mai mare ca Central Park din New York si de 46 ori mai mare ca Parcul Natural Vacaresti din Bucuresti.
E un munte in oras, cu varful cel mai inalt de 512 m, de unde se vad cel mai bine tot orasul si marea, unde sunt protejate paduri de pin de Alep si stejar verde (Quercus ilex) si tufarisuri mediteraneene (maquis) cu o bogata biodiversitate.
Practic este o padure periurbana amenajata sumar pentru recreere, cu poteci, piste de alergare si trasee pentru biciclete.

78066153_2798117303565529_8013865368915279872_n

72479735_2798117130232213_2156401533409820672_n

77069219_2798117426898850_224469958849986560_n

77353549_2798117540232172_4454922155959779328_n

78361931_2798117613565498_7113118204758589440_n

Politica de biodiversitate a municipalitatii din Reykjavik

78058910_2821615147882411_132604001412710400_nIn ultimele doua zile am luat contact cu modul islandez de a avea grija de biodiversitatea urbana si de a o integra in viata oamenilor si a orasului.
Municipalitatea Reykjavik are o politica de biodiversitate a orasului prin care vrea sa conecteze spatiile verzi de mari dimensiuni si ariile protejate existente prin coridoare verzi, spatii verzi si arii protejate mai mici, intr-o retea ecologica si de arii protejate care sa acopere tot orasul.
Municipalitatea face f. multe in domeniul conservarii naturii:
– se ocupa cu oameni si resurse de ariile protejate si spatiile verzi urbane si periurbane;
– administreaza excelent o gradina botanica unde accesul este liber si unde se desfasoara permanent o multime de activitati educative;
– are un centru de activitati outdoor amenajat pe o fosta groapa de gunoi, unde lucreaza oameni foarte pasionati;
– au proiecte de reconstructie ecologica a unor viitoare zone protejate;
– au un muzeu fantastic dedicat naturii intregii tari, o ambasada in oras a patrimoniului natural national;
– au un primar biciclist cu care ne-am intalnit la masa la cantina primariei;
– au un fost activist de mediu in functia de ministru al mediului, care face treaba excelenta.
Nu prea se incurca ei in terminologii si clasificari de arii protejate, dar multe zone functioneaza foarte bine ca atare doar fiindca se vrea asta, fara sa fie si clasificate oficial.
Asta in oras, ca in afara lui, desi au doar 3 parcuri nationale, unul dintre ele, Vatnajökull National Park, care este si sit UNESCO, ocupa 15% din suprafata tarii si este in proces de a-si dubla suprafata. Mai au si doua geoparcuri UNESCO: Reykjanes si Katla si multe alte rezervatii naturale.

78429765_2821615761215683_2910210951473004544_n

78424614_2821615237882402_7689720480529383424_n

78418999_2821615337882392_611372780516016128_n

79451777_2821615571215702_2945424490684743680_n

79108282_2821615471215712_1886231099600797696_n

78957282_2821615861215673_4919756252973629440_n

78765102_2821615687882357_8317958261881962496_n

78426437_2821615954548997_8011662918275825664_n

78675446_2821616057882320_7524825605020319744_n

78867736_2821616167882309_1065022795575984128_n