Este interzicerea exploatarilor din parcurile nationale o solutie?

IMG_3306

Timp pt. citire: 5 minute

In loc sa ne pierdem vremea si energia cu discutii despre utopii precum interzicerea taierii padurilor timp de 10 ani, de ce sa nu incepem o dezbatere serioasa despre posibilitatea opririi taierii celor 4% din paduri aflate in in cele 13 parcuri nationale?

Realitatea este ca Romania a esuat lamentabil in administrarea ariilor protejate, atat la capitolul conservarea patrimoniului natural, cat si la valorificarea resurselor naturale ale acestora.

Multa vreme am crezut si sustinut ca existenta si aplicarea unor norme tehnice speciale pt. padurile din arii protejate ar fi cea mai buna solutie.

Acum cred insa ca nu suntem in stare nici sa facem si nici sa aplicam asa ceva.
Ne ingropam in prevederi legale, avize, amenajamente si planuri de management, ignorand realitatea si pacalindu-ne singuri ca facem treaba cum trebuie, cand defapt o facem cel mult legal, in baza legilor facute tot de noi cum ne convine.

Daca nu am reusit sa gasim un echilibru intre conservare si exploatare nici macar in parcurile nationale, adica in doar 1,3% din suprafata tarii, inseamna ca nu suntem inca in stare sa o facem. E vina deopotriva a Ministerului Mediului, mai nou a Agentiei Nationale pt. Arii Naturale Protejate, a Ministerului Apelor si Padurilor, a autoritatilor de mediu, a Romsilva, a proprietarilor de padure, a ocoalelor silvice, a firmelor de exploatare si amenajare, a administratorilor si fostilor custozi ai ariilor protejate, a societatii civile impasibile si dezinteresate sau care-si iroseste energia in vanatori de vrajitoare si directii gresite.

De asta cred acum ca cea mai buna solutie este interzicerea exploatarilor din parcurile nationale, cel putin pana cand suntem in stare cu totii sa avem o atitudine responsabila fata de ariile protejate si resursele oferite de catre acestea.

Dar ce ar insemna asta?

Am incercat sa centralizez datele preluate din planurile de management ale parcurilor, cu greutate insa si cu ceva marje de eroare, fiindca nu toate parcurile au planurile la fel, nu toate au aceleasi statistici si bineninteles ca in Romania nu putem gasi undeva la vreo autoritate o statistica centralizatoare relevanta.

In Romania avem 13 parcuri nationale: Buila-Vanturarita, Calimani, Ceahlau, Cheile Bicazului – Hasmas, Cheile Nerei – Beusnita, Cozia, Domoglet – Valea Cernei, Defileul Jiului, Muntii Macinului, Muntii Rodnei, Piatra Craiului, Retezat, Semenic – Cheile Carasului.

Ca suprafata, toate la un loc au 315.245 ha, ceea ce reprezinta 1,3% din teritoriul tarii. Buila-Vanturarita este cel mai mic (4.460 ha), Domoglet cel mai mare (61.211 ha).

Ceahlau este administrat de catre Consiliul Judtean Neamt, restul 12 de catre RNP Romsilva.

Din totalul de 315.245 ha, cca. 280.00 ha reprezinta padure, adica aproape 90%, restul fiind reprezentat in special de catre pasuni dar si de alte categorii de folosinta.

280.000 ha inseamna cca. 4,3% din totalul padurilor tarii, daca ne raportam la suprafata totala de 6,53 milioane ha conform INS.

Din totalul padurior parcurilor, cca. 143.000 ha (50,4% din totalul padurilor din parcuri si 45% din suprafata parcurilor) sunt deja protejate de catre legislatia actuala a ariilor protejate, fiind incadrate in zona de protectie stricta (cca. 25.000 ha) si in zona de protectie integrala (cca. 118.000 ha), in care nu sunt permise exploatarile forestiere decat cu caracter exceptional. Nu e vorba numai de paduri, desi acestea predomina in aceasta categorie, fiindca aici sunt incadrate si jnepenisurile si zonele subalpine cu arbusti, precum si zonele neproductive cu stancarii din fondul forestier.

In restul padurilor din parcuri, adica cca. 140.00 ha (49,6% din totalul padurilor din parcuri si 44% din suprafata parcurilor) acum sunt permise lucrari de exploatare forestiera, aceste paduri fiind incadrate cele mai multe in zona tampon (numita de conservare durabila) sau in zona de dezvoltare durabila. Intr-o parte dintre acestea (randul 1 de parcele intregi de langa zonele de protectie stricta si integrala, cca. 38.000 ha) sunt permise lucrari numite de conservare (extragere de maxim 10% din volum la 10 ani, care uneori sunt doar un nume in spatele caruia se ascund tot taieri definitive, asa cum se vede in aceasta situatie), in restul sunt permise orice fel de lucrari prevazute in amenajamentele silvice, singura diferenta fata de padurile din afara parcului constand intr-un aviz ce trebuie emis de catre administratia parcului.

Pentru padurile private din zonele de protectie stricta si integrala (incadrate in tipul functional T1) si pentru cele in care sunt permise lucrari de conservare (incadrate in tipul functional T1) se acorda plati compensatorii proprietarilor, conform HG 447/2017, in cuantum de cca 150 euro/an/ha pt. T1, respectiv 70 euro/an/ha pt. T2.

Nu am reusit sa gasesc si obtin date despre impartirea pe forme de proprietate si proprietari a padurilor din cele 13 parcuri nationale, dar daca am calcula pt. toate acestea plati compensatorii, impactul bugetar asumat deja la ora actuala de statul roman prin HG 447/2017 pentru protectia padurilor din parcurile nationale este de 23,5 milioane euro/an.

Practic, se calculeaza valoarea lemnului nerecoltat la nivelul stabilit prin formula utilizata la calculul platilor compensatorii (4,29 mc/an/ha, respectiv 1,97 mc/an/ha). 

Oprirea exploatarii padurilor din cele 13 parcuri nationale ar insemna un efort bugetar de inca 18 milioane euro/an. Acest efort se traduce in pierderi pentru statul roman, adica padurile statului administrate de catre Romsilva si cele ale unitatilor administrativ teritoriale (statul nu are cum sa-si dea el insusi plati compensatorii) si in cheltuieli ale statului roman cu platile compensatorii catre proprietarii privati. Ramane de vazut cate dintre aceste suprafete sunt ale statului si cate in proprietate privata.

Ne permitem acest lucru?

Eu zic ca da, pentru ca parcurile nationale reprezinta cele mai valoroase esantioane ale patrimoniului natural national, a caror valoare nu trebuie sa se rezume la cea a resurselor naturale disponibile la ora actuala.

Un efort bugetar total de cca 40 milioane euro pe an, dintre care mai mult de jumatate este deja asumat, nu cred ca ar trebui sa fie o piedica pentru un stat european.

Iar pe termen lung cred ca statul roman ar trebui sa aiba o politica de achizitionare a acestor paduri din parcurile nationale.

Nu in ultimul rand, luarea acestei decizii ar umple parte din prapastia care s-a deschis la nivel de perceptie si incredere intre societatea civila si sectorul silvic-forestier si autoritatile care-l reprezinta. Ar fi un bun prilej in care prin deschiderea catre cerintele societatii, autoritatile ar dovedi ca le pasa de interesul public, ar recastiga incredere si s-ar incepe discutiile pentru educarea publicului cu privire la padure si dezbaterile pentru o reforma a sistemului care sa asigure atat conservarea patrimoniului natural, cat si utilizarea eficienta si sustenabila a resurselor forestiere, in beneficiul intregii societati.

2 gânduri despre „Este interzicerea exploatarilor din parcurile nationale o solutie?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s