Tăierile de conservare sunt o calamitate pentru conservarea naturii

Timp pt. citire: 5 minute

Tăierile de conservare nu-s nici pe departe pentru conservarea naturii aşa cum ar sugera denumirea. Sunt doar o denumire sub care se pot face exploatări forestiere unde în mod normal acestea nu-şi au locul, inclusiv în parcurile naţionale şi alte arii protejate.

Mai jos o să prezint o situaţie din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, care arată că tăierile de conservare nu au nici cea mai mică legătură cu cunservarea, ci sunt doar o modalitate de a justifica exploatarea pădurilor într-o zonă de protecţie a unui parc naţional.

Parcul naţional are o zonare internă concentrică, cum se vede în harta de mai jos.

În centru se află zonele de protecţie strictă şi integrală, zone în care pădurile sunt încadrate în tipul funcţional I (T1), în care nu se fac niciun fel de exploatări forestiere. În cazul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa zona de protecţie strictă, cu păduri în care nu sunt permise exploatări, reprezintă aproape 1500 ha, adică 33% din suprafaţa parcului.

Grosul pădurilor parcului sunt în jurul celor strict protejate, în zona de conservare durabilă şi reprezintă 53% din suprafaţa parcului, adică aproape 2400 ha. Dintre acestea, cele mai multe (38% din parc, peste 1700 ha), anume rândul 1 de parcele din jurul zonelor de protecţie strictă şi integrală au un regim special, fiind încadrate în tipul funcţional II (T2). Asta înseamnă că aici sunt permise numai acele tăierile speciale de conservare, adică extragerea a 10% din masa lemnoasă, o dată la 10 ani.Anexa_07_Harta_Zonare_interna

La fel este în toate cele 13 parcuri naţionale ale ţării. Asta este teoria.

Dar ce sunt lucrările astea speciale de conservare? Ele au fost adoptate prin normele tehnice din 1988 şi reprezintă un „sistem de intervenţii silvotehnice necesar a se adopta şi aplica în arboretele exceptate de la tăieri de produse principale„. Şi cum la noi mai important e regimul silvic şi sfântul amenajament decât regimul ariilor protejate şi planul de managemet al parcului, conservarea înseamnă lucrările astea speciale de conservare. Adică o găselniţă prin care se poate tăia acolo unde panta este prea mare, terenul prea mlăştinos, riscurile de eroziune prea mari etc.. Zicem că intervenţiile de 10% în deceniu nici nu se simt dar avem o portiţă deschisă către orice, adică orice intensitate a exploatării forestiere, fiindcă normele spun că „limita superioară a extragerilor nu poate fi precizată, putând merge până la înlăturarea totală a elementelor îmbătrânite ori degradate, necorespunzătoare sub raport funcţional„. Se impune doar ca
extragerile prevăzute prin amenajament, care depăşesc 10% din volumul pe picior, să fie justificate. Ori la justificări ne pricepem foarte bine.

Rezultatul este vizibil statistic. În manualul Silvotehnica II (2018-2019), L. Nichiforel, se citează datele INS care spun că dacă în 2013 tăierile de regenerare – codru, în special cele progresive reprezentau grosul suprafeţelor parcurse cu tăieri la nivel naţional, cu 71,6%, în timp ce tăierile de conservare reprezentau doar 23,6% din total, peste numai 4 ani, în 2017, apetitul pentru aceste tăierile de conservare a crescut puternic, aproape de 3 ori, la 58,1% din total, în timp ce tăierile de regenerare – codru au scăzut la 39,7% din total. Adică conservăm la greu în pădurile ţării, deşi pădurile încadrate în tipul funcţional T2 reprezintă doar 21% din totalul pădurilor.

Dar să ne întoarcem la exemplul concret al tăierilor speciale de conservare din zona de conservare durabilă a Parcului Naţional Buila-Vânturariţa.

Este vorba de tăieri perfect legale, conform amenajamentului silvic aprobat prin ordin de ministru, cu aviz al comisiei tehnice a acestui minister, cu aviz al administraţiei parcului naţional, cu parcurgerea procedurii de avizare de mediu, probabil şi cu evaluarea impactului de mediu, conform planului de management al parcului, aprobat şi el prin ordin de ministru şi supus procedurii de avizare de mediu. Beton, doar e lucrare de conservare în parc naţional, nu?

Avem situaţia a 6 parcele (cele marcate cu roşu pe hartă), însumând 127 ha, semnalată deja de către turiştii care au urcat pe valea Cheia la cabana Cheia şi  pe care cu siguranţă o s-o mai semnaleze şi alţii în perioada următoare, fiindcă nu ai cum să treci pe-acolo ignorând situaţia. Ei bine, aceste 6 parcele sunt încadrate în T2, iar specialiştii silvici au prevăzut aici prin amenajamentul intrat în voagoare în 2014 (aprobat în 2016, ca aşa merge treaba la noi cu sfintele amenajamente, ele se aplică oricum ani de zile înaintea avizării şi aprobării), extragerea întregului volum de masă lemnoasă. Da, conservare cu extragere a 100% din volum. Iar alţi mulţi specialişti au aprobat şi avizat aceste lucrări. Doar sunt lucrări de conservare, nu? Exact ce trebuie unui parc naţional. Adică se fac tăieri definitive numite tăieri speciale de conservare. Sigur există justificări pentru aşa ceva, nici nu mă îndoiesc de asta.

Şi a venit vremea aplicării prevederilor amenajamentului, că doar nu o să se încalce legea în ţara asta, Doamne păzeşte! S-a început conservarea prin tăierea întregului volum din parcela 104A. Vedeţi rezultatul mai jos în fotografie. Pădurea lipsă arăta fix ca cea din jur, e clar că trebuia conservată!

DCIM100MEDIADJI_0085.JPGApoi s-a trecut la inventariere (doar inventariere că marcă s-a pus doar pătrată perimetrală, doar tot definitivă e, nu? ce dacă-i zice conservare?) în parcelele vecine 102A, 102F şi 103B. Aici să vezi belea că s-a terminat volumul şi posibilitatea de vreo 4500 mc din amenajament pe la mijlocul parcelei celei mai mari. Conservare serioasă nu glumă! Până la justificări, derogări şi alte avize şi aprobări, s-a început exploatarea a două parchete. Iar acestea contribuie cu lucrările speciale de conservare la conservarea parcului naţional prin „înlăturarea totală a elementelor îmbătrânite ori degradate, necorespunzătoare sub raport funcţional„, adică a unor fagi şi brazi seculari dar scorburoşi, numai buni de pus pe foc, că altceva n-ai ce face cu lemnul ăla. Mai contribuie cu distrugerea seminţişului, fiindcă mare parte e inutilizabil fiind de vârstă înaintată, cu expunerea la eroziune a versanţilor foarte înclinaţi şi cu stâncării şi cu nişte drumuri de tractor fix în lungul unor cursuri de apă, pe care o să curgă mai repede apa la vale.

Vedeţi în fotografiile de mai jos parte din acestea, pădurea care urmează să fie conservată şi lemnul care e scos de-acolo.

Nu-i aşa că lucrările speciale de conservare sunt numai bune pentru conservarea pădurilor din parcurile naţionale? O adevarată calamitate!

Uite de asta trebuie să oprim complet exploatarea pădurilor din parcurile naţionale, ca să nu ne mai jucăm de-a conservarea şi să ne păcălim singuri că facem conservare. Parcurile naţionale reprezintă cele mai valoroase eşantioane ale patrimoniului natural naţional, a căror valoare nu trebuie să se rezume la cea a resurselor naturale.

Iar pe termen lung statul român ar trebui să aibă o politică de achiziţionare de la proprietarii privaţi a acestor păduri din parcurile naţionale. Pentru că pădurile din acest exemplu sunt păduri private.

Şi ca să nu credeţi că statul român nu e unul responsabil faţă de conservarea naturii, aflaţi că a început să fie. Prin HG 447/2017 a aprobat normele de acordare a „compensaţiilor reprezentand contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.” Aceste compensaţii se acordă anual, pentru pădurile din T1 şi T2, conform unei formule care ia în considerare volumul nerecoltat pe ha şi preţul mediu al lemnului din ultimii 3 ani. Asta înseamnă vreo 150 euro/an/ha pentru pădurile din T1 şi vreo 70 euro/an/ha pentru cele din T2.

Dintr-un răspuns al Gărzii Forestiere am aflat că pentru suprafeţele din exemplul de mai sus, proprietarul a solicitat şi a primit sume compensatorii conform HG 447/2017. Deci statul român a aprobat şi avizat prin instituţiile sale lucrările speciale de conservare din parcul naţional, cu extragerea întregului volum de masă lemnoasă şi acelaşi stat, prin instituţiile aflate în subordinea aceluiaşi minister, a aprobat acordarea a cca 10.000 euro/an plăţi compensatorii pentru restricţiile de recoltare de masă lemnoasă. Iar tot statul asta se laudă cu parcuri naţionale, cu biodiversitatea cea mai ridicată din UE. Curat conservare, curat compensaţie, halal responsabilitate!

IMG_20200130_093046

IMG_20200130_091505

IMG_20200130_090350

IMG_20200130_090530

IMG_20200130_085756

IMG_20200130_092320

IMG_20200130_095103

IMG_20200130_095534

IMG_20200130_101131

IMG_20200130_101258

IMG_20200130_101324

 

 

3 gânduri despre „Tăierile de conservare sunt o calamitate pentru conservarea naturii”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s