Situaţia ariilor naturale protejate din România în 2018

În România ariile naturale protejate, deşi reprezintă ce are ţara mai valoros ca patromoniu natural naţional, nu sunt administrate direct de către statul român, cu o singură excepţie: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Restul, adică parcurile naţionale, parcurile naturale, rezervaţiile naturale şi siturile Natura 2000 sunt administrate de către câştigatorii licitaţiilor pe care Ministerul Mediului le organizează şi în urma cărora aceste arii naturale protejate sunt date în administrare sau în custodie pe baza unor contracte înceheiate pe perioada a 10 ani. Prin aceste contracte administratorul sau custodele se obligă să administreze în numele statului român valorile patrimoniului natural pentru care s-a înfiinţat aria naturalăprotejată contractată, obligându-se să asigure toate resursele necesare acestei activităţi.

Pe pagina Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) se află situaţia pe regiuni a ariilor naturale protejate a căror administrare este externalizată de către statul roman si a celor „orfane”, adică cele care nu au administrator sau custode: http://ananp.gov.ro/ananp/category/liste-arii/

Situaţia (exceptând Rezervaţia Biosferei Delta Dunării) este următoarea:

  • din totalul de 685 pachete de arii naturale protejate contractate (există suprapuneri intre diferite categorii şi un contract poate să fie pentru o singură arie protejată sau pentru mai multe), 306 (45% din număr şi 73% din suprafaţă) au un custode/administrator, în timp ce 379 (55% din număr şi 27% din suprafaţă) nu au custode/administrator;
  • din 54 parcuri naţionale şi naturale şi situri Natura 2000 care necesită înfiinţarea de structuri de administrare, 42 (78% din număr şi din suprafaţă) au un administrator, în timp ce 12 (22% din număr şi din suprafaţă) nu au administrator;
  • din 631 rezervaţii naturale şi situri Natura 2000 care nu necesită înfiinţarea de structuri de administrare, 264 (42% din număr şi 68% din suprafaţă) au un custode, în timp ce 367 (58% din număr şi 32% din suprafaţă) nu au custode.
  • În perioda 2014-2017, un număr de 134 convenţii de custodie au fost reziliate din motive subiective sau obiective ale custozilor, aceste arii naturale protejate intrând astfel în categoria celor care nu au custode.Cu_fara

În ceea ce proveşte administratorii şi custozii, aceştia sunt:

  • Regia Naţională a Pădurilor Romsilva administrează 85 parcuri naţionale, parcuri naturale şi situri Natura 2000, adică 28% din numărul şi 32% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • 62 organizaţii neguvernamentale administrează 127 arii naturale protejate, adică 38% din numărul şi 21% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • consilii judeţene administrează 16 arii naturale protejate, adică 5% din numărul şi 11% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • Agenţii pentru Protecţia Mediului administrează 15 arii naturale protejate, adică 5% din numărul şi 1% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • Asocaţii de vanătoare şi pescuit administrează 18 arii naturale protejate, adică 6% din numărul şi 2% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • Societăţi comerciale administrează 17 arii naturale protejate, adică 6% din numărul şi 10% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • Ocoale silvice private şi proprietari de pădure privaţi administrează 16 arii naturale protejate, adică 5% din numărul şi 18% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • Primării şi organizaţii de dezvoltare regională administrează 9 arii naturale protejate, adică 3% din numărul şi 5% din suprafaţa celor date în administrare/custodie;
  • Institute de cercetare, muzee şi universităţi administrează 14 arii naturale protejate, adică 5% din numărul şi 1% din suprafaţa celor date în administrare/custodie.

Administratori_custozi

 

Reclame

Managementul padurilor atacate de ipidae in Parcul National Bayerischer Wald (GE) si Parcul National Shumava (CZ)

Administrarea padurilor din parcurile nationale trebuie sa fie diferita fata de restul padurilor.
In parcurile nationale trebuie sa se tina in primul rand cont de obiectivele de conservare si sa se tinda spre lasarea naturii si ciclurilor sale sa se desfasoare singure, fara interventia omului.
Un exemplu clasic:
In Parcul National Bayerischer Wald din Germania au fost lasate neatinse peste 4.000 ha de padure atacate de Ipidae (gandacii de scoarta ai molidului). Acum padurea s-a regenerat natural foarte bine. In schimb vecinii cehi din Parcul National Shumava au ales varianta interventiei pentru valorificarea lemnului. Acum rezultatele le poate vedea oricine, parcul german fiind o oaza de natura regenerata, in timp ce cel de peste granita este puternic afectat de interventia antropica, aceeasta accelarand degradarea prin favorizarea doboraturilor de vand si altor interventii pentru exploatare, renaturarea fiind intarziata astfel cu peste 100 ani.
Exista multe studii si articole care au documentat comparativ situatia. Unul dintre ele este acesta: 

http://sumava.tadytoje.cz/info/studieadokumenty/studieainfo/podklad_pro_iucn_en.pdf

Studiu de fundamentare pt. înscrierea pădurii Comarnici în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România.

 

24294015_2020645064861438_8341844534185052704_n

Am depus la Garda Forestieră Rm. Vâlcea studiul de fundamentare pt. înscrierea pădurii Comarnici din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România.

Studiu_fundamentare_padurea_Comarnici

E vorba de 77,2 ha, printre cele mai frumoase păduri ale parcului, amestec de fag brad şi molid cu vârste de peste 180 ani, multe exemplare impresionante care depăşesc 300 ani, cu o mare biodiversitate, păduri care şi-au păstrat neatinse caracterele primare.
Studiul urmează să fie analizat scriptic şi în teren de către o comisie formată din reprezentanţi ai Gărzii Forestiere, elaboratorului studiului (Asociaţia Kogayon), administratorului pădurii (R.N.P. Romsilva – Direcţia Silvică Vâlcea) şi Administraţia P.N. Buila-Vânturariţa, care poate propune studiul spre avizare comisiei de specialitate a Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru includerea acesteia în Catalogul naţional, ceea ce înseamnă protejarea 100% a acestei păduri.
Mulţumim pentru sprijin voluntarilor, partenerului Greenpeace România şi coordonatorului Iovu Biriş care au contribuit la realizarea studiului.

24129765_2020645114861433_1387282416568753742_n

Mulţumim National Geographic Romania pt. oportunitatea promovării minunatei păduri Comarnici din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa:

https://www.natgeo.ro/romania/natura-ro/25260-25260

Anul trecut am realizat o primă evaluare a Pădurii Comarnici din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, pădure inclusă în studiul PIN-MATRA referitor la pădurile virgine.
După mai multe discuţii şi o vizită în teren cu personalul silvic de la Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic Romani, s-a ajuns la concluzia că lipsa de intervenţii este evidentă în cea mai mare parte a pădurii, exceptând o mică parte din zona de jos, urmând să se realizeze o delimitare a suprafeţelor in care s-a intervenit de cele intacte.
Urmează o nouă vizită comună în teren, în urma căreia sperăm să ajungem la un punct de vedere comun favorabil conservării acestei păduri, necesar finalizării studiului pentru protejarea pădurii prin includerea în catalogul national al pădurilor virgine.

Este vorba de o padure seculara, cu varsta de peste 180 ani, din Parcul National Buila-Vanturarita, poate cea mai frumoasa si valoroasa padure din parc din punct de vedere conservativ, neatinsa pana acum de niciun fel de explotare forestiera sau amenajare antropica.
Spre deosebire de alte paduri similare din parc, pe care le-am protejat prin infintarea parcului si includerea in zona de protectie stricta, Padurea Comarnici a ramas in zona tampon a parcului, ceea ce inseamna ca mai devreme sau mai tarziu aceasta poate fi exploatata.
Acum putem sa protejam aceasta extraordinara padure prin includerea ei in catalogul national al padurilor virgine.
Studiile arata ca sunt indeplinite fara dubiu toate criteriile si o sa initiem demersurile necesare desemnarii si includerii in catalog .
Speram sa gasim aceeasi intelegere la administratorul padurii (O.S. Romani – RNP Romsilva), care a renuntat deja la lucrarile de exploatare dintr-o parcela, in care au demarcat molidisul programat pentru taiere, ramanand insa marcata o lucrare de igiena intr-o alta parcela.
Imaginile dezvaluie numai o parte din maretia padurii: exemplare uriase de brad, fag si molid, coexistenta a cel putin 4 generatii diferite din fiecare, cu varste de peste 180 ani, lemn mort in picioare si pe jos in toate fazele de descompunere, regenerare naturala a speciilor de arbori principale dar si a altora secundare, biodiversitate floristica si faunistica, lipsa oricaror urme de taiere si interventie, dar si pericolul de a pierde caracterul primar al acestui codru prin lucrarile planificate.

24131255_2020645268194751_579359700519642254_n

Ariile naturale protejate din România

Interviul din National Geographic România, acordat lui Cătălin Gruia – mai 2016:

_dsf1666lowEcologistul Florin Stoican este de părere că ariile naturale protejate din România, aflate într-un moment de răscruce, au mare nevoie de o busolă guvernamentală. Foto: Helmut Ignat

Din pagina redacției:

Din punctul de vedere al conservarii naturii, România continua sa fie un stat al formelor fara fond, care are o natura binecuvântata, dar nu si bani sau vreo urgenta sa o protejeze. „Am ramas singura tara europeana în care guvernul nu-si asuma responsabilitatea directa a administrarii patrimoniului natural de interes national“ – spune ecologistul Florin Stoican in interviul din acest numar.
Inca suntem o arca a biodiversitatii europene, dar, daca lucrurile continua pe aceeasi panta de dezinteres pentru protectia naturii, curând vom intra în rândul tarilor civilizate in care au inceput sa existe bugete mari pentru parcuri abia dupa ce au cam ramas fara salbaticie…
Întâmplarea face ca anul acesta, la un secol dupa Congresul american, si Guvernul României sa rediscute oportunitatea înfiintarii unei Agentii Nationale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).
Cu lectia lui Grosvenor învatata, trimitem capilor ierarhici ai statului român câte un exemplar din aceasta editie speciala dedicata parcurilor, cu un semn de carte la pag 28-35. Speram ca, dupa 100 de ani, istoria sa se repete. National Geographic a mai reusit miracole pentru protectia naturii si inainte; are aceasta forta de iarba a fiarelor, care deschide lacate, usi, inimi…

Sunt peste 10 ani de când Florin Stoican se bate pentru protecția naturii din România. Pe toate fronturile! A inițiat și a participat la multe proiecte de conservare a biodiversității și geodiversității, ecoturism și educație ecologică. A înființat Parcul Național Buila-Vânturarița și a lucrat apoi 5 ani la punerea bazelor administrației acestuia, a contribuit la înființarea Parcului Natural Văcărești și a altor arii protejate, conduce Asociația Kogayon, care a fost 10 ani coadministrator al Parcului Național Buila-Vânturarița și este custode, din 2015, al Rezervației Naturale Muzeul Trovanților – Costești. A fost membru al comisiei de acordare a custodiei ariilor protejate din regiunea S-V Oltenia și implicat în mai toate procesele legislative care au vizat ariile naturale protejate în ultimii ani. Toate aceste succese i-au lăsat însă un gust amar într-o țară încă a formelor fără fond, care are o natură binecuvântată, dar nu și bani, voință sau vreo mare urgență să o protejeze. În urma unei inițiative parlamentare, fostul guvern a început anul trecut procesul de elaborare a unei HG care să stabilească modul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Procesul a fost întrerupt și reluat de către guvernul Cioloș.

În ce stadiu sunt discuțiile?

Legea înființării ANANP e pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, după ce Senatul a aprobat-o. Ministerul Mediului a invitat persoanele interesate să se înscrie în grupul de lucru în cadrul căruia o să se elaboreze și o să se discute hotărârea de guvern prin care se va stabili modul de funcționare și organizare a noii instituții. M-am înscris și eu în acest grup, alături de alți aproape 40 care și-au manifestat interesul și așteptăm ca ministerul să ne invite la prima întâlnire de lucru.

În teorie stăm binișor: avem 13 parcuri naționale, 13 – naturale, două geoparcuri și câteva sute de rezervații și monumente ale naturii, Rezervația Biosferei Delta Dunării + siturile Natura 2000. O suprafață totală de circa 23% din cea a țării. Cum stau lucrurile în practică? De ce e nevoie de o Agenție Națională pentru Arii Naturale Protejate?

Pe hârtie stăm bine, într-adevăr, deși fără siturile Natura 2000 suprafața protejată e de doar aproape 8%, în condițiile în care România dispune de cel mai bogat, divers și valoros patrimoniu natural dintre țările Europei. E păcat că zone precum Făgăraș, Țarcu, Ciucaș au rămas numai situri Natura 2000, deși au existat proiecte și propuneri de înființare a unor parcuri naționale.

Realitatea este însă diferită: 8 arii protejate mari care necesită structuri de administrare nu au un administrator și 61% dintre celelalte nu au un custode. Asta după 7 sesiuni succesive de atribuire în administrare/custodie (un fel de licitații organizate de către autoritatea responsabilă). Mai mult, numai în ultimul an 74 de convenții de custodie au fost reziliate, ceea ce arată că sistemul are o problemă.

Administrarea este făcută pe baza unor planuri de management realizate în urma studiilor și a consultărilor și aprobate de către autorități, iar la ora actuală, după 15 ani de la crearea rețelei de arii naturale protejate așa cum o știm acum, numai 35 de arii protejate, adică 6%, au un plan de management aprobat.

Și chiar dacă acestea ar exista, ar rămâne niște simple hârtii, atât timp cât nu există resursele necesare aplicării lor. Or, asta nu se poate face prin voluntariat și delegare de atribuții și cu bani proveniți din proiecte care azi sunt și mâine poate nu.

Este nevoie de ANANP pentru a asigura o administrare durabilă pe termen lung, o viziune coerentă, criterii de evaluare a managementului, monitorizarea sistemului și resursele necesare gestionării eficiente a patrimoniului natural.

S-a mai vorbit de ANANP în 2008… Și totuși s-a ajuns la actualul sistem de administrare prin încredințare terților.

S-a mai discutat despre înființarea ANANP în 2008, când situația ariilor protejate nu era cu mult diferită față de acum. Sistemul actual e un rezultat al lipsei de voință politică și al importanței scăzute dată conservării naturii de către cei care decid. Statul a preferat să găsească pe alții care să-i facă treaba, aceștia trebuind să scoată de unde pot oameni, bani și alte resurse, pe care să le pună în slujba conservării patrimoniului natural național. O vreme s-a crezut că soluția aceasta e viabilă, până când și-a dovedit limitările evidente.

Cu ce probleme se confruntă ariile naturale protejate din România și cei care încearcă să le administreze?

Ariile protejate se confruntă cu multe probleme, toate fiind cauza creșterii presiunii antropice asupra refugiilor de viață sălbatică. Fără a fi o listă completă, cele mai mari amenințări sunt constituite de construcții și investiții de toate felurile (drumuri, microhidrocentrale, cariere, pârtii de schi, instalații de transport pe cablu, stațiuni, construcții diverse etc.); de exploatări forestiere (deopotrivă legale și ilegale); de vânătoarea și pescuitul necontrolate; de braconajul, pășunatul intensiv, activitățile de culegere, colectare necontrolată a fructelor de pădure, ciupercilor, plantelor medicinale, fosilelor, rocilor și mineralelor, speleotemelor; precum și de turismul necontrolat. Toate acestea duc la distrugerea unor ecosisteme, la perturbarea și fragmentarea habitatelor, la lipsa de liniște pentru faună, la distrugeri și degradări ale mediului.

Problemele cele mai mari ale administratorilor sunt legate de: incoerența și bâlbâiala legislativă, măsuri contrare din partea altor sectoare – în special cele investiționale în infrastructură, păduri și agricultură –, ineficiența autorităților și lipsa sprijinului acestora, lipsa de resurse umane și financiare.

De ce procesul efectiv de administrare în sistemul actual e unul reactiv?

Fiindcă presiunile sunt în continuă creștere, în timp ce resursele alocate sunt extrem de puține și mai ales nesigure. Nu poți face administrare eficientă bazându-te exclusiv pe voluntariat sau cu oameni puțini, neechipați, slab motivați, insuficient pregătiți.

Cât e, aproximativ, bugetul unui parc național din România? Cum stau lucrurile în lumea civilizată?

Oscilează între 100 și 200 de mii de euro/an, care sunt alocați însă în funcție de posibilitățile și disponibilitatea administratorului, cu o medie de 14 angajați/administrație. Față de lumea civilizată (includem aici și țările africane care investesc mult mai mult în conservare decât o facem noi), suntem tare departe. Spre exemplu, un parc național din Marea Britanie are buget anual alocat ferm de către stat de peste 5 milioane de euro și o administrație formată din peste 300 de angajați. în condițiile în care vârful biodiversității lor este reprezentat de către vulpi, arici și veverițe, pe când noi, inclusiv autoritățile și politicienii, ne mândrim cu aproape jumătate din populația Europei de carnivore mari.

Cum ar putea câștiga bani statul român investind în conservarea naturii?

Câștigurile pot fi foarte mari, însă sunt indirecte. Cine crede că se poate obține profit direct din administrarea unei arii naturale protejate greșește și transformă activitatea de conservare într-una economică sortită din start eșecului. Beneficiile indirecte însă sunt mari și diverse, pe de o parte pentru comunitățile locale, pe de alta – pentru vizitatorii zonelor protejate. Putem vorbi aici de activități ecoturistice în interiorul și mai ales în afara ariilor naturale protejate, de la servicii de cazare, transport și masă până la servicii specifice de interpretare și cunoaștere a naturii, ghidaj, închiriere de echipamente și altele, dar și de utilizarea durabilă și eficientă a resurselor naturale disponibile, de la fructe de pădure și lemn, până la produse tradiționale și resurse de apă. Iar acestea sunt doar surse de venit, fiindcă, poate, mult mai importante – deși greu cuantificabile – sunt conservarea habitatelor și a speciilor, păstrarea nealterată a peisajelor, potențialul de recreere, cunoaștere și educație, sechestrarea de carbon, emisiile de oxigen și altele.

Totul trebuie gândit la scară regională, nu restrâns la teritoriul ariilor naturale protejate. Granițele acestora sunt niște convenții ale oamenilor, ursul și lupul nu prea țin cont de limitele administrative, juridice și politice ale momentului. La fel și beneficiile. Ariile naturale protejate trebuie să fie privite ca niște poli ai dezvoltării regionale. Dacă ele sunt conservate, asigură pilonul principal al dezvoltării regiunilor. Nu administrația parcului trebuie să obțină profit, nu trebuie să li se taie capul dacă nu obțin profit economic direct. Bugetul trebuie însă să-i fie asigurat ca o normalitate de către stat, în condițiile în care cheltuielile sunt regăsite multiplicat, înzecit și însutit, în beneficiile economice aduse zonei de existența acolo a ariei protejate. Dar pentru asta trebuie viziune, voință și resurse.

Am cunoscut așa ceva în Germania, unde cei peste 80 de parteneri la administrarea unui parc natural vedeau ca pe o normalitate învestirea a 5 milioane de euro în administrarea acestuia, care, privită individual, este o instituție cu balanță bugetară negativă, atât timp cât veniturile indirecte pentru comunitățile locale erau de peste 50 de milioane de euro anual, reprezentate de tot ceea ce înseamnă bani cheltuiți în zonă – de către cei care veneau pentru a vizita parcul – cu transportul, cazarea, masa, suveniruri, echipamente, evenimente și altele, bani care nu intrau în conturile administrației, ci în cele ale sutelor de firme și antreprenori mari și mici din regiune. Din perspectiva financiară, dacă distrugi parcul, e ca și cum ai omorî găina cu ouă de aur.

Din 1989 încoace, în mod aproape tradițional, la ministerul mediului nu a existat un ministru „marcant“, cu o echipă puternică în spate care să se bată pentru natură. Prioritățile tuturor guvernelor, și ale societății românești, au fost mereu altele. De ce e acum un moment propice?

Ministerul Mediului, sub multele lui denumiri și conduceri, a fost unul voit slab, poate cel mai slab dintre ministere, care nu prea a contat în fața celorlalte priorități și interese. Niciodată nu a existat o echipă care să se bată cu toate mijloacele posibile pentru nevoile reale ale naturii, ci s-a mers permanent în nota generală a compromisului, pornindu-se din start cu handicapul defetist al celui care nu încearcă mai mult fiindcă oricum nu i se va da/aproba de către cei care au pâinea și cuțitul: finanțele, justiția, administrația, agricultura, industria, transporturile etc. Politica asta a compromisului a fost adoptată nu numai de către autorități, dar și de către reprezentanții societății civile care dau tonul, având ca rezultate unele victorii de etapă și succese punctuale, din când în când, dar per ansamblu situația mergând înspre rău, cu efecte vizibile la nivelul pădurilor, râurilor, biodiversității și geodiversității, a căror stare de conservare este în declin, în fața creșterii constante a presiunilor de toate felurile.

Marea șansă a acestui moment este că actualul guvern nu are presiune și control politic și ar putea acționa în sensul fundamentării unei variante ideale a ANANP, care să nu țină cont decât de problemele și nevoile reale ale patrimoniului natural național. Nu ar trebui să conteze că nu există linie bugetară. Lipsa fondurilor e o falsă sperietoare, în contextul în care vorbim de aproape un sfert din teritoriul țării, mai exact sfertul cel mai valoros din punct de vedere al patrimoniului natural național, a cărui pierdere sau degradare are consecințe catastrofale asupra viitorului nostru, inclusiv din perspectiva bugetară. Dacă s-ar aborda această variantă, sunt convins că autoritățile ar primi sprijinul larg al societății civile, care ar crea suficientă presiune asupra factorilor decizionali de acum, dar și din viitor, după terminarea acestui scurt mandat, încât aceștia să aprobe o variantă optimă pentru natură, mai ales în contextul în care opinia publică este foarte sensibilă în ultima vreme la temele de mediu. Acum nu vorbim de voință politică, ci de voința aparatului administrativ condus de tehnocrați – care sper să existe –, putând duce la rezolvarea pe termen lung a situației grave, triste și rușinoase în care se află țara europeană cu cea mai valoroasă biodiversitate.

Cum înfiinţăm Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate?

0 - CopyContext: România a rămas singura țară a Europei în care Guvernul nu-și asumă responsabilitatea directă a administrării patrimoniului natural de interes național. În prezent, îl administrează alte entități de stat sau private desemnate în urma unor licitații: parcurile naționale și naturale și siturile Natura 2000 mari au administratori, în subordinea Romsilva, consiliilor județene, ONG-uri etc. iar rezervațiile naturale și siturile Natura 2000 mici au custozi: primării, ONG-uri, asociații de vânători și pescari, ocoale silvice de stat şi private etc.

Problema: Lipsa unei strategii unitare de administrare responsabilă a patrimoniului național. Ariile protejate se confruntă cu diverse probleme, cu care administratorii sau custozii se luptă individual și ineficient, cu resurse limitate cantitativ şi calitativ.

Soluția: Înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), sub autoritatea Ministerului Mediului, pentru asigurarea administrării coerente și unitare a rețelei naționale de arii protejate.

Noua instituție este pe cale să se nască. Proiectul de lege se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din data de 4 aprilie.

Ministerul Mediului a transmis  invitaţia de constituire a grupului de lucru celor care și-au manifestat interesul de a se implica în înfiinţarea ANANP, grup care o să lucreze la elaborarea Hotărârii de Guvern prin care se vor stabili atribuţiile şi modul de organizare ale noii instituţii. Este bine ca dezbaterea să iasă din cercul restrâns al experţilor, pentru a-i implica în primul rând pe cei interesaţi în mod direct de ariile naturale proteajte, adică vizitatorii acestora și comunităţile locale.

Toate deciziile de până acum referitoare la conservarea naturii au avut ca numitor comun o foarte slabă consultare precum şi lipsa voinţei politice, indiferent de culoarea decidenţilor. Întotdeauna mediul a fost un capitol secundar faţă de toate celelalte şi a fost tratat ca atare din toate punctele de vedere, iar dintre capitolele mediului, ariile naturale protejate și conservarea naturii au fost la rândul lor cele mai văduvite de resurse umane și financare, aproape abandonate, la toate nivelurile aparatului administrativ şi decizional.

Ministerul Mediului, sub multele lui denumiri și conduceri, a fost unul voit slab, poate cel mai slab dintre ministere, care nu prea a contat în faţa celorlalte priorităţi şi interese. Niciodată nu a existat o echipă care să se bată cu toate mijloacele posibile pentru nevoile reale ale naturii, ci s-a mers permanent în nota generală a compromisului, pornindu-se din start cu handicapul defetist al celui care nu încearcă mai mult fiindcă oricum nu i se va da/aproba de către cei care au pâinea și cuţitul: finaţele, justiţia, administraţia, padurile, apele, agricultura, industria, transporturile, etc.. Politica asta a compromisului a fost adoptată nu numai de către autorităţi, dar și de către reprezentanţii societăţii civile care dau tonul, având ca rezultate unele victorii de etapă şi succese punctuale din când în când, dar per ansamblu situaţia mergând înspre rău, cu efecte vizibile la nivelul pădurilor, râurilor, biodiversităţii și geodiversității, a căror stare de conservare este în declin, în faţa creşterii constante a presiunilor de toate felurile.

Marea şansă a acestui moment este că actualul Guvern nu are presiune şi control politic şi ar putea acţiona în sensul fundamentării unei variante ideale a ANANP, care să nu ţină cont de altceva decât de problemele și nevoile reale ale patrimoniului natural naţional. Nu ar trebui să conteze că nu există linie bugetară. Lipsa fondurilor este o sperietoare falsă în contextul în care vorbim de aproape un sfert din teritoriul ţării, mai exact sfertul cel mai valoros din punct de vedere al patrimoniului natural national, a cărui pierdere sau degradare are consecinţe catastrofale asupra viitorului nostru, inclusiv din perspectivă bugetară. Dacă s-ar aborda această variantă sunt convins că autorităţile ar primi sprijinul larg al societăţii civile, care ar crea suficientă presiune asupra factorilor decizionali de acum dar și din viitor, după terminarea acestui scurt mandat, încât aceștia să aprobe o variantă optimă pentru natură, mai ales în contextul în care opinia publică este foarte sensibilă în ultima vreme la temele de mediu. Acum nu vorbim de voinţă politică, ci de voinţă a aparatului administrativ condus de tehnocraţi, care sper să existe, care poate duce la rezolvarea pe termen lung a situaţiei grave, triste şi ruşinoase în care se află ţara europeană cu cea mai valoroasă biodiversitate, sau, din contră poate înfiinţa doar o nouă suprastructură biorocratică, care să preia și târe mai departe actualul sistem de administrare care și-a dovedit limitele și neajunsurile.

Am facut în articolul Sistemului românesc de administrare a ariilor naturale protejate, reluat și aici o analiză a situaţiei triste din acest domeniu extrem de important, pe care însă toţi factorii decizionali și politici l-au tratat extrem de superficial. Iar în articolul  Cum și cine se ocupă de administrarea ariilor naturale protejate în România? am descris câteva hibe ale sistemului de încredinţare terţilor a responsabilităţii administrării patrimoniului natural naţional.

Făcând parte din grupul de lucru, am cerut la toate întâlnirile reprezentanţilor autoritatilor să ne pună la dispoziţie informaţiile care să ne ajute să analizăm situaţia actualului sistem de administrare a ariilor naturale protejate şi să putem fundamenta înfiinţarea noii instituţii. Până la urmă am solicitat aceste informaţii oficial, în baza legii accesului la informaţia de interes public. Din păcate s-a dovedit că este greu să fie adunate cap la cap aceste informaţii fără de care cred că nu se poate discuta despre o fundamentare reală a noii instituţii. Din ce am primit, situaţia actuală arată în felul următor, conform datelor primite ca răspuns la solicitările formulate:

1. Lista ariilor naturale protejate care au la ora actuală administrator/custode, cu nominalizarea administratorilor şi custozilor şi lista celor fără administrator/custode.

Dintre cele 50 arii naturale protejate care necesită structuri de administrare, 42 au la ora actuală un administrator care a preluat responsabilitatea prin contract:

  • Una (singura) este subordonată direct ministerului: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
  • 24 arii protejate sunt administrate de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva: 12 parcuri naţionale (Retezat, Cheile Nerei-Beuşniţa, Munţii Rodnei, Cheile Bicazului-Hăşmaş, Călimani, Cozia, Piatra Craiului, Semenic-Cheile Caraşului,  Munţii Măcinului, Domogled-Valea Cernei, Buila-Vânturariţa și Defileul Jiului), 10 parcuri naturale (Porţile de Fier, Apuseni, Bucegi, Grădiştea-Muncelului Cioclovina, Vânători-Neamţ, Balta Mică a Brăilei, Lunca Mureşului, Munţii Maramureşului, Comana și Putna-Vrancea) și două situri Natura 2000 (Igniș și Coridorul Ialomiţei).
  • 5 arii protejate sunt administrate de către consilii judeţene: un parc naţional (Neamţ – P.N. Ceahlău), un geoparc (Mehedinţi – Platoul Mehedinţi) și 3 situri Natura 2000 (Alba – Frumoasa, Covasna – Munţii Bodoc-Baraolt şi Dolj – Coridorul Jiului).
  • 3 situri Natura 2000 sunt administrare de către Societatea Progresul Silvic: Podişul Hârtibaciului, Sighişoara-Târnava Mare și Podișul Nord Dobrogean, ultima în parteneriat cu ONG – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă DAKIA.
  • 3 situri Natura 2000 sunt administrate de către Grupuri de Acţiune Locală (Trascău, Munţii Ciucului şi Târnava Mare – Niraj, ultima în parteneriat cu ONG – Grupul Milvus).
  • un parc natural (Defileul Mureşului) şi un sit Natura 2000 (Făgăraș) sunt administrate de către ocoale silvice private: OS Gheorghieni, respectiv OS Răşinari cu OS Izvorul Florii.
  • două situri Natura 2000 sunt administrate de către ONG: Parâng (Fundaţia Guard Forest) şi Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului (Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor).
  • un sit Natura 2000 (Ciucaş) este administrat de către ICAS București în parteneriat cu ONG – Fundația Carpați.
  • un sit Natura 2000 (Nordul Gorjului de Vest) este administrat de către Camera de Comerţ şi Industrie România-Japonia.

8 arii naturale protejate care necesită structuri de administrare nu au un administrator la ora actuală:

  • 5 nu au avut niciodată în urma sesiunilor de atribuire, sau au avut si nu mai au: parcurile naturale Lunca Joasă a Prutului Inferior și Cefa și siturile Natura 2000 Râul Prut, Lozna și Valea Izei – Dealurile Solovan.
  • 3 au avut administratori, contractele fiind reziliate.

La ora actuală, după șapte sesiuni de atribuire în custodie, dintre cele 616 arii naturale protejate care ar trebui încredințate în custodie, situația este următoarea:

  • 298 (48% nu au fost încredințate în custodie;
  • 244 (39%) sunt încredințate în custodie;
  • 74 convenții (12% din totalul ariilor protejate, 23% din totalul convențiilor) au fost reziliate după încredințarea în custodie.

Custozii care au acceptat să se implice în administrarea ariilor naturale protejată sunt diverși, aceştia administrând ariile protejate:

  • 86 – ONG, printre care şi 5 în parteneriat;
  • 61 – Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, printre care şi 5 în parteneriat cu ONG;
  • 16 – asociații ale vânătorilor şi pescarilor;
  • 15 – agenţii pentru protecţia mediului, printre care şi 5 în parteneriat cu ONG;
  • 12 – societăţi comerciale, printre care şi două în parteneriat cu ONG;
  • 10 – consilii judeţene;
  • 10 – ocoale silvice private, printre care şi unul în parteneriat cu ONG;
  • 8 – primării, printre care şi unul în parteneriat cu ONG;
  • 7 – grupuri de acţiune locale (GAL);
  • 6 – muzee;
  • 5 – universităţi;
  • 5 – institute de cercetare;
  • 3 – proprietari de pădure.

 

2. Lista ariilor naturale protejate care au avut administrator/custode şi ale căror contracte/convenții au fost reziliate, precum şi datele când au fost făcute rezilierile şi motivele acestora.

3 arii naturale protejate care necesită structuri de administrare au avut administratori, contractele fiind reziliate: Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi siturile Natura 2000 Munții Țarcu şi Defileul Mureşului Inferior – Dealurile Lipovei.

Din informațiile furnizate, reiese motivul rezilierii pentru un singur contract – situl Natura 2000 Munții Țarcu – motivul menţionat fiind nerespectarea prevederilor contractuale.

74 arii naturale protejate care au fost încredinţate în custodie au rămas fără custode, convenţiile fiind reziliate fără menţionarea motivelor:

  • 33 au fost în custodia ONG;
  • 28 au fost în custodia Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva;
  • 5 au fost în custodia primăriilor;
  • 3 au fost în custodia câte unei asociaţii a vânătorilor și pescarilor, unei agenţii pentru protecţia mediului şi unui proprietar de păduri;
  • 3 au fost în custodia unor muzee;
  • două au fost în custodia unor societăţi comerciale.

Procesul se dorește a fi continuat de către Ministerul Mediului, deși rezultatele dovedesc ineficienţa, autoritatea postând un anunţ de intenţie pentru organizarea în 2016 a 3 sesiuni de atribuire în administrare/custodie a ariilor naturale protejate, în lunile aprilie 2016, iulie 2016 și octombrie 2016.

 

3. Lista ariilor naturale protejate care au la ora actuală regulament şi plan de management aprobate prin acte normative, în procedură de aprobare interministerială sau la minister, în procedură de autorizare la APM.

Planul de management este principalul instrument al administratorilor ariilor naturale protejate pentru asigurarea stării de conservare favorabilă patrimoniului natural. După mai bine de 15 ani de când s-a creat reţeau naţională de arii naturale protejate, şi după zeci de milioane de euro cheltuite din fonduri europene exact pentru aşa ceva, s-a ajuns ca un pic peste 6% dintre ariile naturale protejate să aibă aprobat de către autoritatea responsabilă un plan de management şi alte 24% să aibă speranţe că vor avea unul. Despre implementarea acestora nici nu are rost să încercăm să vorbim.

Este relevant cazul Rezervaţiei Naturale a Trovanţilor Costeşti, aflată în custodia Asociaţiei Kogayon: planul de management 2007-2012 a fost realizat şi implementat din resurse proprii, deși nu a fost niciodată aprobat, iar planul de management 2014-2018 a fost aprobat cu un an lipsă (2013) din continuitatea firească, datorată întârzierii aprobării de către autorităţile responsabile.

La ora actuală, numai 9 arii naturale protejate care necesită structuri de administrare din totalul de 50 au planul de management aprobat prin Ordin de Ministru iar pentru alte 12 acesta a fost depus la minister şi se alflă în diferite etape ale procesului de aprobare.

În ceea ce priveşte ariile naturale protejate care au fost încredinţate în custodie, numai 29 din totalul de 616 au planul de management aprobat prin Ordin de Ministru şi pentru alte 175 acesta a fost depus la minister şi se află in diferite etape ale procesului de aprobare.

Nu am primit informaţii despre planurile de management aflate în procedură de autorizare la APM.

Pe pagina Ministerului Mediului se găseşte situaţia ariilor naturale protejate care au fost încredinţate în administrate şi custodie şi a planurilor de management ale acestora, care însă nu este una actualizată cu ultimele schimbări (incredinţări, rezilieri).

 

4. Situaţia controalelor efectuate în anul 2015 la adminsitartorii şi custozii de arii naturale protejate de către Garda Naţională de Mediu precum şi măsurile impuse.

Am primit informaţii precum că au fost efectuate un număr de 397 controale, fără nicio sancţiune, ci cu măsuri diverse, dar toate mărunte, precum igienizări, montare panouri, desfiinţat vetre de foc, refacere grilaje la peşteri, monitorizarea activităţilor, informare etc..

 

5. Situaţie la zi a personalului angajat în administraţiile de arii naturale protejate (defalcată pe fiecare parc naţional, natural şi sit Natura 2000), conform contractului de administrare precum şi existent (realizat) la ora actuală.

6. Situaţie la zi a personalului angajat în Agenţiile pentru Protecţia Mediului cu atribuţii principale în administrarea ariilor naturale protejate fără administrator/custode.

La ora actuală, resursele umane implicate full-time în administrarea ariilor naturale protejate sunt următoarele:

  • Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este cel mai mare angajator, cu 298 angajaţi (din 323 cât ar trebui conform contractelor de administare) în cadrul celor 12 administraţii de parcuri naţionale (159 din necesarul de 168) și celor 10 administraţii de parcuri naturale (139 din necesarul de 155). Media este de aproape 14 angajaţi/administraţie, cu un minim de 9 și un maxim de 20.
  • Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării cu 171 angajaţi.
  • Pentru singurul parc naţional administrat de către altcineva decât Romsilva (Ceahlău), Consiliul Judeţean Neamţ are 15 angajaţi, iar cele două administraţii de parcuri naturale administrate de către altcineva decât Romsilva (Defileul Mureşului şi Mehedinţi), Ocolul Silvic de Regim Gheorghieni şi Consiliul Judeţean Mehedinţi au 11, respectiv 17 angajaţi, ducând totalul angajaţilor administraţiilor de parcuri la un total de 342 dintr-un necesar de 365 conform prevederilor actuale.
  • Cele 12 situri Natura 2000 încredinţate în administrare au un total de 101 angajaţi. Nu au fost furnizate date concludente pentru a stabili un necesar conform prevederilor actuale.
  • În ceea ce privește custozii, este greu de estimat un număr de persoane implicate în exercitarea custodiei, ţinând cont că aceştia sunt voluntari.
  • Ariile naturale protejate fără custode (60%) sau administrator (16%) sunt în grija a cca. 100 angajaţi ai agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului (o medie de 2 angajaţi/agenţie, dar care au multe alte atribuţii la nivel de reglementare) și ai structurilor de mediu naţionale (agenţie și minister).

Trăgând linie, ajungem la un total de 714 oameni care au în grijă peste un sfert din suprafaţa ţării, ce are aceasta mai valoros ca patrimoniu natural. Restul este bazat pe voluntariat.

Despre gradul de pregătire al acestor oameni iarăşi nu se prea poate vorbi, acesta fiind foarte divers, atâta timp cât nu există la nivel naţional nici cadru de pregătire, nici de perfecţionare, nici de evaluare în domeniu, iar criteriile de angajare și evaluare sunt la atitudine angajatorului care semnează contractul de administrare cu ministerul. Putem vorbi însă de dedicaţia şi dăruirea unora dintre ei care prin munca lor au reuşit să ţină lucrurile pe linia de plutire şi chiar să realizeze lucruri remarcabile.

 

7. Situaţia din 2015 a resurselor bugetare alocate de către administratorii de arii naturale protejate (defalcată pe fiecare parc naţional, natural şi sit Natura 2000 şi sursă proprie sau externă), conform contractului de administrare, precum şi realizat în anul 2015.

Dacă la capitoul resurse umane alocate Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este pe primul loc, în ceea ce priveşte resursele bugetare alocate, locul fruntaş este cel al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, resursele bugetare alocate acesteia fiind de 40,3 milioane RON, la care se adaugă alte 19 milioane RON din finanţări externe.

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a cheltuit în 2015 pentru administrarea celor 22 parcuri şi două situri Natura 2000 un total de 28,6 milioane RON, din care 15,5 milioane RON (faţă de 13,7 milioane RON alocaţi conform contractelor de administrare) din surse proprii şi 13,1 milioane RON din surse externe.

Cheltuielile celorlalţi administratori au fost:

  • Consiliul Judeţean Alba pentru situl Natura 2000 Frumoasa: 4,4 milioane RON din surse majoritar externe;
  • Consiliul Județean Dolj pentru situl Natura 2000 Coridorul Jiului: 3,3 milioane RON (0,2 milioane RON din surse proprii şi 3,1 milioane RON din surse externe);
  • Consiliul Județean Covasna pentru situl Natura 2000 Munţii Bodoc- Baraolt: 1,9 milioane RON (0,2 milioane RON din surse proprii şi 1,7 milioane RON din surse externe);
  • Ocolul Silvic de Regim Gheorghieni pentru P.N. Defileul Mureşului: 1,5 milioane RON (0,5 milioane RON din surse proprii şi 1 milion RON din surse externe);
  • Fundaţia Guard Forest pentru situl Natura 2000 Munţii Parâng: 1,2 milioane RON din surse majoritar externe;
  • Camera de Comerţ şi Industrie România-Japonia pentru situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest: 1,1 milioane RON din surse externe;
  • Consiliul Judeţean Neamţ pentru P.N. Ceahlău: 1 milion RON din surse proprii;
  • Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor pentru situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului: 0,8 milioane RON din surse externe;
  • Asociaţia Microregiunea Valea Nirajului, Asociaţia Microregională Târnava Mică Bălăuşeri-Sovata şi Asociaţia „Grupul Milvus” pentru situl Natura 2000 Dealurile Târnavelor şi Valea Nirajului: 0,7 milioane RON din surse majoritar externe;
  • Consiliul Judeţean Mehedinţi pentru Geoparcul Mehedinţi: 0,6 milioane RON din surse proprii;
  • Societatea Progresul Silvic pentru siturile Natura 2000 Podişul Hârtibaciului şi Sighişoara-Târnava Mare: 0,04 milioane RON din surse interne;
  • GAL din munţii Metaliferi, Trascău şi Muntele Mare pentru situl Natura 2000 Trascău: 0,02 milioane RON din surse proprii;
  • Ocolul Silvic Răşinari RA împreună cu Ocolul Silvic Izvorul Florii pentru situl Natura 2000 Munţii Făgăraş: 0
  • ICAS București în parteneriat cu Fundația Carpați pentru situl Natura 2000 Munţii Ciucaș: 0

Restul ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare nu au avut niciun fel de resursă financiară alocată.

Așadar, trăgând linie, ajungem la un total de 45,2 milioane RON care s-au cheltuit în 2015 pentru parcurile și siturile Natura 2000 cu structuri de administrare, din care 18,3 milioane RON proveniţi din propriile resurse ale administratorilor (85% dintre aceştia de la RNP Romsilva) și 26,9 milioane RON din proiecte şi alte surse externe (49% atraşi de către RNP Romsilva, 34% de către 3 dintre cele 4 consilii judeţene şi 17% de către restul administratorilor).

 

8. Situaţia din 2015 a veniturilor realizate de către administratorii de arii naturale protejate (defalcată pe fiecare parc naţional, natural şi sit Natura 2000), cu evidenţierea categoriilor de venituri.

Cine crede că se poate obţine profit direct din administrarea unei arii naturale protejate greşeşte din start şi transformă activitatea de conservare într-una economică sortită din start eşecului.

Conform datelor obţinute, numai administraţiile parcurilor naţionale şi naturale administrate de RNP Romsilva, Administraţia P.N. Defileul Mureşul administrat de OS de Regim Gheorghieni şi 4 administraţii de situri Natura 2000 (Nordul Gorjului de Vest, Podişul Hârtibaciului, Parâng şi Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului) au înregistrat venituri în anul 2015.

Acestea, excluzând finanţările proiectelor și facturarea administraţiilor către administrator, au valoarea mult mai mică faţă de cea a cheltuielilor şi provin din doar câteva surse:

  • Tarife de vizitare (numai parcurile administrate de RNP Romsilva): 860.906 RON (diferă de la 0 pt. 4 dintre parcuri, până la 215.298 RON pentru P.N. Porţile de Fier).
  • Tarife de avizare (pentru parcurile administrate de RNP Romsilva şi celelalte 5 administraţii cu venituri înregistrate): 759.746 RON (diferă de la 443 pt. P.N. Lunca Mureşului, până la 171.175 RON pentru P.N. Comana).
  • Prestări servicii: 86.705 RON – situl Natura 2000 Munţii Parâng.
  • Alte venituri: 10.000 RON – situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului.

 

9. Situaţia din 2015 a avizelor favorabile şi nefavorabile date de către administratorii de parcuri naţionale pentru lucrări de exploatare forestieră (inclusiv lucrări necomerciale şi accidentale), defalcată pe fiecare parc naţional, zonă funcţională, proprietar de pădure, unitate de producţie), cu cantităţile, speciile şi vârsta la exploatare a masei lemnoase avizată pentru exploatare.

10. Situaţia din 2015 a cotelor de recoltă aprobate pentru fondurile de vânătoare din parcurile naturale şi cât s-a realizat din acestea de către gestionari, defalcată pe fiecare parc natural şi gestionari de fonduri de vânătoare.

Aceste informaţii ar trebui să existe, alături de toate celelalte care se referă la exploatarea resursele economice de pe teritoriul ariilor protejate, detaliate, la fiecare administraţie, reprezentând imaginea activităţilor solicitate, permise/respinse și controlate de către administrator pe teritoriul administrat.

Realitatea este însă foarte departe:

  • Am primit informaţii referitoare la numărul avizelor eliberate în 2015 de către administratorii de parcuri naţionale (nu şi de la P.N. Ceahlău) pentru lucrări de exploatare forestieră: 982 favorabile (de la 0 în P.N. Călimani la 385 în P.N. Rodnei) şi 11 nefavorabile (3 în P.N. Piatra Craiului și 8 în P.N. Rodnei).
  • Defalcarea pe zonă funcţională, proprietar de pădure, unitate de producţie/amenajistică, cantităţi, specii, vârste şi cantităţi s-a primit complet numai de la 4 parcuri, de la alte 3 primindu-se parţial, pentru restul neexistând centralizate alte informaţii decât numărul avizelor.
  • Am primit informaţii complete referitoare la cotele de recoltă şi cât s-a realizat numai de la 3 dintre parcurile naturale, parţiale de la alte două şi nimic de la restul 10. Conform datelor primite, de pe fondurile de vânătoare care se suprapun total sau parţial cu cele 5 parcuri naturale de unde am primit date, în 2015 au fost împușcate 12 capre negre, 15 cerbi, 28 căpriori, 152 mistreţi, 147 vulpi, 26 dihori, 17 nevăstuici, 20 şacali, 1635 iepuri și 35.367 păsări.

 

Pentru extinderea dezbaterii pubice Asociatia Kogayon a inițiat un sondaj, opiniile colectate urmând a fi furnizate ministerului.

Peste 1000 de oameni din toate zonele țării (fruntași sunt cei din capitală, Cluj, Vâlcea și Brașov) și-au spus părerea cu privire la înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), rezultatele de până acum ale sondajului fiind următoarele:

– Starea de conservare a ariilor naturale protejate a primit nota 3,42 pe o sacră de la 1 la 10.0

– Reţeaua naţională de arii naturale protejate este esenţială și foarte importantă pentru 94,5% dintre respondenţi. 3 - Copy

– 72,2% dintre respondenţi consideră că sistemul românesc de administrare a ariilor protejate bazat pe încredinţarea este unul prost şi numai 9% consideră că este unul bun.

5 - Copy

– 96,7% dintre respondenţi sunt de acord cu înființarea ANANP.

6 - Copy

– Implicare ANANP în administrarea rețelei de arii protejate este percepută astfel: 72,3% administrând ariile protejate în subordine şi 16,9% coordonând administrațiile/custozii care preiau responsabilitatea. 7

– Toate entităţile implicate la ora actuală în administrare, NU ar trebui să administreze arii protejate conform răspunsurilor respondenţilor, într-o proporţie mare: 79% – companii private, 72% – ocoale silvice private, 64% – companii de stat, 63% – asociaţii de vânători, pescari, proprietari, 62% – consilii locale şi judeţene, 56% – regii naţionale, sau mai mică: 30% – agenţii judeţene de mediu, 28% – muzee, 27% – instituţii de învăţământ, 22% – organizaţii neguvernamentale şi 9% – instituţii ştiinţifice de cercetare. 8

– Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, care administrează la ora actuală marea majoritate a parcurilor naţionale și naturale este în conflict de interese conform 75,6% dintre respondenţi (numai 6,7% consideră că nu este în conflict).

9

– Cele mai mari ameninţări cu care se confruntă ariile protejate sunt în ordine: exploatări forestiere, vânătoarea și braconajul, administrare ineficientă, lipsa asumării de responsabilitate din partea statului, investiţiile, neaplicarea legislaţiei, lipsa de resurse, corupţia, circulaţia motorizată.

– Rolul de conservare este văzut de marea majoritate ca rol principal al ariilor naturale protejate.

– Statul trebuie să finanţeze administrarea ariilor naturale protejate în viziunea largii majorităţi.

Sondajul este deschis spre completare în continuare de către toţi cei interesaţi.

Foto sondaj

Agenţia Naţională este pentru Arii Naturale Protejate?

DIGITAL CAMERAEste clar că în sfârșit se va înfiinţa Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate. O cere și societatea civilă, o doresc și cei din instituţiile de mediu în frunte cu ministerul, o vor și politicienii (senatorii au votat legea de înfiinţare, deputaţii sunt pe cale să o facă). Deși nu putem trece cu vederea că a mai fost înfiinţată o dată în 2008 și desfiinţată rapid fără să fi apucat să funcţioneze.

Întrebarea care se pune acum este dacă noua structură chiar o să aducă ceva bun pentru ariile naturale protejate.

Procesul de elaborare a Hotărârii de Guvern prin care o să se stabilească modul de organizare şi funcţionare a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a început încă de anul trecut, în mandatul ultimului Guvern politic, ca urmare a iniţiativei parlamentare de înfiinţare (Plx 762/2015 – LEGE privind înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate), apoi a fost întrerupt şi reluat de către actualul Guvern tehnocrat.

Practic au avut loc câteva întâlniri, în care nu s-a ajuns să se discute textul actului normativ pentru înfiinţării agenţiei, ci în care participanţii (reprezentanţi ai instituţiilor de mediu ale statului, ai administratorilor de parcuri şi ai societăţii civile) au putut să-și exprime punctele de vedere. Referitor la acestea, dacă toţi sunt de acord cu înfiinţarea ANANP, în ceea ce priveşte atribuţiile acesteia, părerile diferă de la preluarea tuturor ariilor naturale protejate în administrare directă, cu subordonarea administraţiilor, de la început sau treptat, până la păstrarea actualului sitem de administrare prin încredinţare terţilor şi asumarea unui rol de coordonare a acestora.

Am facut în articolul Sistemului românesc de administrare a ariilor naturale protejate, reluat și aici o analiză a situaţiei triste din acest domeniu extrem de important, pe care însă toţi factorii decizionali și politici l-au tratat extrem de superficial. Iar în articolul  Cum și cine se ocupă de administrarea ariilor naturale protejate în România? am descris câteva hibe ale sistemului de încredinţare terţilor a responsabilităţii administrării patrimoniului natural naţional.

Astfel că am susţinut în grupul de lucru, de la prima întâlnire a acestuia, varianta preluării de la început  a tuturor ariilor naturale protejate în administrare directă, cu subordonarea administraţiilor, dar cu posibilitatea încheierii de către acestea a unor parteneriate locale sau specifice, cu organizaţii și instituţii interesate şi cu competenţe în anumite domenii sau zone geografice. Este normal ca statul să aibă responsabilitatea directă, nu prin interpuşi, a administrării patrimoniului natural naţional, la fel cum este normal să fie implicaţi în administare la nivel local sau în anumite domenii cei care au experienţa, cunoştinţele şi disponibilitatea de a o face. Totul trebuie să fie coordonat unitar, după o viziune clară pe termen lung, nu pe bâjbâite ca acum, resursele de administrare trebuie să fie alocate direct de la bugetul de stat, astfel eliminându-se conflictele de interese actuale, inpostura, dezinteresul şi interesul contrar conservării al unora implicaţi în prezent, dar păstrându-se implicarea factorilor interesaţi care au dovedit că pot şi știu face bine conservare a naturii.

Exită la ora actuală multe organizaţii locale care cunosc și pot face cel mai bine conservarea pentru ariile naturale de mici dimensiuni, și organizaţii specifice care știu cel mai bine ce şi cum trebuie făcut pentru conservarea patrimoniului unor arii protejate cu specific aparte, gen rezervaţii floristice, ornitologice, faunistice, peșteri, situri paleontologice, geologice, geomorfologice. La fel avem însă numeroase conflicte de interese: Romsilva ca administrator de parcuri este în același timp o regie cu ţinte economice şi profit obţinut din exploatări forestiere şi vânătoare, asociaţiile de vânătoare şi pescuit care administrează resursele cinegetice şi piscicole pe criteri economice au în același timp responsabilitatea administrării biodiversităţii din aceleași teritorii în calitate de custozi/administrator ai ariilor protejate, societăţi comerciale cu diverse interese economice administrează în același timp patrimoniul natural din zonele de unde-şi obţin profitul. La fel cum avem custozi și administratori onești, care au dovedit cu brio că pot fi profesioniști în domeniu, avem de partea cealaltă multe cazuri de arii protejate care au mult de suferit tocmai din cauza celor care ar trebui să aibă grijă de ele, unii chiar cu probleme penale legate de administrarea resurselor și valorilor naturale.

Pentru o cât mai bună fundamentare a înfiinţării ANANP este nevoie de o analiză obiectivă cât mai exactă a situaţiei actuale. Am solicitat atât în cadrul grupului de lucru, recent și prin cerere scrisă, ca autoritatea responsabilă în domeniu – Miniesterul Mediului, Apelor și Pădurilor să ne pună la dispoziţie o serie de informaţii necesare fundamentării noii instituţii:

  1. Lista ariilor naturale protejate care au la ora actuală administrator sau custode, cu nominalizarea administratorilor şi custozilor, şi lista celor fără administrator sau custode.
  2. Lista ariilor naturale protejate care au avut administrator sau custode şi ale căror contracte/convenţii au fost reziliate, precum şi datele când au fost făcute şi motivele acestora.
  3. Lista ariilor naturale protejate care au la ora actuală regulament şi plan de management aprobate prin acte normative, în procedură de aprobare interministerială sau la minister, în procedură de autorizare la APM.
  4. Situaţie a controalelor efectuate în anul 2015 la adminsitartorii şi custozii de arii naturale protejate de către Garda Naţională de Mediu precum şi măsurile impuse.
  5. Situaţie la zi a personalului angajat în administraţiile de arii naturale protejate (defalcată pe fiecare parc naţional, natural şi sit Natura 2000), conform contractului de administrare precum şi existent (realizat) la ora actuală.
  6. Situaţie la zi a personalului angajat în Agenţiile pentru Protecţia Mediului cu atribuţii principale în administrarea ariilor naturale protejate fără administrator/custode.
  7. Situaţia din 2015 a resurselor bugetare alocate de către administratorii de arii naturale protejate (defalcată pe fiecare parc naţional, natural şi sit Natura 2000 şi sursă proprie sau externă), conform contractului de administrare, precum şi realizat în anul 2015.
  8. Situaţia din 2015 a veniturilor realizate de către administratorii de arii naturale protejate (defalcată pe fiecare parc naţional, natural şi sit Natura 2000), cu evidenţierea categoriilor de venituri.
  9. Situaţia din 2015 a avizelor favorabile şi nefavorabile date de către administratorii de parcuri naţionale pentru lucrări de exploatare forestieră (inclusiv lucrări necomerciale şi accidentale), defalcată pe fiecare parc naţional, zonă funcţională, proprietar de pădure, unitate de producţie), cu cantităţile, speciile şi vârsta la exploatare a masei lemnoase avizată pentru exploatare.
  10. Situaţia din 2015 a cotelor de recoltă aprobate pentru fondurile de vânătoare din parcurile naturale şi cât s-a realizat din acestea de către gestionari, defalcată pe fiecare parc natural şi gestionari de fonduri de vânătoare.

Toate deciziile de până acum referitoare la conservarea naturii au avut ca numitor comun lipsa voinţei politice, indiferent de culoarea decidenţilor. Întotdeauna mediul a fost un capitol secundar faţă de toate celelalte şi a fost tratat ca atare din toate punctele de vedere, iar dintre capitolele mediului, ariile naturale protejate și conservarea naturii au fost la rândul lor cele mai văduvite de resurse umane și financare, aproape abandonate, la toate nivelurile aparatului administrativ şi decizional.

Ministerul Mediului, sub multele lui denumiri și conduceri, a fost cred unul voit slab, poate cel mai slab dintre ministere, care nu prea a contat în faţa celorlalte priorităţi şi interese. Niciodată nu a existat o echipă care să se bată cu toate mijloacele posibile pentru nevoile reale ale naturii, ci s-a mers permanent în nota generală a compromisului, pornindu-se din start cu handicapul defetist al celui care nu încearcă mai mult fiindcă oricum nu i se va da/aproba de către cei care au pâinea și cuţitul: finaţele, justiţia, administraţia, agricultura, industria, transporturile, etc.. Politica asta a compromisului a fost adoptată nu numai de către autorităţi, dar și de către reprezentanţii societăţii civile care dau tonul, având ca rezultate unele victorii de etapă şi succese punctuale din când în când, dar per ansamblu situaţia mergând înspre rău, cu efecte vizibile la nivelul pădurilor, râurilor, biodiversităţii și geodiversității, a căror stare de conservare este în declin, în faţa creşterii constante a presiunilor de toate felurile.

Marea şansă a acestui moment este că actualul Guvern nu are presiune şi control politic şi ar putea acţiona în sensul fundamentării unei variante ideale a ANANP, care să nu ţină cont de altceva decât de problemele și nevoile reale ale patrimoniului natural naţional. Nu ar trebui să conteze că nu există linie bugetară. Lipsa fondurilor este o sperietoare falsă în contextul în care vorbim de aproape un sfert din teritoriul ţării, mai exact sfertul cel mai valoros din punct de vedere al patrimoniului natural national, a cărui pierdere sau degradare are consecinţe catastrofale asupra viitorului nostru, inclusiv din perspectivă bugetară. Dacă s-ar aborda această variantă sunt convins că autorităţile ar primi sprijinul larg al societăţii civile, care ar crea suficientă presiune asupra factorilor decizionali de acum dar și din viitor, după terminarea acestui scurt mandat, încât aceștia să aprobe o variantă optimă pentru natură, mai ales în contextul în care opinia publică este foarte sensibilă în ultima vreme la temele de mediu. Acum nu vorbim de voinţă politică, ci de voinţă a aparatului administrativ condus de tehnocraţi, care sper să existe, care poate duce la rezolvarea pe termen lung a situaţiei grave, triste şi ruşinoase în care se află ţara europeană cu cea mai valoroasă biodiversitate, sau, din contră poate înfiinţa doar o nouă suprastructură biorocratică, care să preia și târe mai departe actualul sistem de administrare care și-a dovedit limitele și neajunsurile.

 

Analiza. Situatia ariilor protejate aluneca pe panta dezastrului

Articol publicat pe Contributors.ro:

Analiza. Situatia ariilor protejate aluneca pe panta dezastrului

În sfârșit se întrevede înființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, poate singura șansă de schimbare a unui sistem care și-a dovedit limitările, ca sa nu zic eșecul.

Până în prezent, după peste 15 ani în care statul a ales varianta delegării altora a administrării patrimoniului natural național şi 7 sesiuni de scos la licitație ariile naturale protejate celor care doresc să le administreze, s-a ajuns cu chiu cu vai la „performanța“ de a avea numai 30% dintre ariile protejate care au un custode, plus câteva zeci de custozi care au renunțat la această calitate reziliind contractele și la cca 10 arii protejate cu planuri de management aprobate din câteva sute. Adică s-au cam terminat cei care sunt dispuși să vină cu bani, oameni, timp şi alte resurse de acasă pentru a face treaba statului la conservarea naturii.

La ultima sesiune, având ca termen de depunere a ofertelor 15 decembrie 2015, a venit si rândul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa să fie scos la mezat alături de altele, contractului vechi al RNP Romsilva expirându-i valabilitatea de 10 ani. Cum noi (Asociația Kogayon), cei care l-am înființat în 2004 și cei care ne-am implicat în ultimii 10 ani cu proiecte ca partener al administrației, nu avem de unde scoate banii necesari susținerii unei administrații, fie ea și a celui mai mic parc național, a rămas un singur ofertant, cel care practic monopolizează administrarea parcurilor naționale și naturale: RNP Romsilva. În ceea ce ne privește, am dorit și solicitat continuarea parteneriatului, care credem noi că a fost unul în beneficiul parcului, dar se pare ca nici RNP Romsilva şi nici Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor nu mai doresc asta, regia spunându-ne că nu există prevedere legală pentru așa ceva (deși nici interzis nu e şi până acum s-a putut) şi trimițându-ne să discutăm colaborarea cu administrația parcului după semnarea contractului de către aceasta cu ministerul (deci fără posibilitatea oficializării ca până acum, când parteneriatul a fost menționat în contract), iar ministerul responsabil ignorându-ne solicitarea. Se pare ca în actualul sistem nici parteneriatele nu-şi mai găsesc locul. Oricum era singurul caz din țară, de ce să mai avem excepții?

Ariile naturale protejate sunt acele zone în care găsim cele mai reprezentative și valoroase elemente ale patrimoniului natural național ale unei țări.

În cazul României acest patrimoniu este cu atât mai valoros cu cât ne putem încă mândri cu valori naturale de mult pierdute în restul țărilor europene. Practic suntem singura țară a Uniunii Europene care mai are păduri virgine, peisaje forestiere intacte, la noi se află aproape jumătate din efectivele europene de urși, lupi și râși și suntem singura țară cu 5 regiuni biogeografice (continentală, alpină, stepică, panonică și pontică). Deci pe lângă bogăție floristică și faunistică avem și o biodiversitate ridicată. Dacă mai adăugăm și geodiversitatea (elemente geomorfologice, inclusiv fenomene exo și endocarstice, peisaj, situri paleontologice, stratigrafice, petrologice și mineralogice) și patrimoniul cultural material și imaterial, realizăm imaginea unui teritoriu european unic, de o deosebită valoare, un adevărat pilon al dezvoltării durabile pe care s-ar putea construi activități ce ar duce la dezvoltarea comunităților locale și nu numai. Orice factori decizionali, administrativi sau politici ar trebui să realizeze asta și să acționeze în consecință.

Fiecare țară are obligația de a se îngriji de patrimoniul natural național. De ce oare ar trebui sa facă asta? Din foarte multe motive: pentru că ne asigură un mediu sănătos, pentru că este o datorie fata de urmași, fiindcă natura nealterată poate constitui baza dezvoltării durabile, pentru ca astfel se salvează specii și habitate rare și periclitate, pentru că prin asta se asigura baza dezvoltării ecoturismului, resurse pentru cercetare și educație ecologică etc.

Toți românii știu câte ceva despre ce avem de protejat, măcar prin faptul ca le-a plăcut să vadă o pădure de poveste, un râu cristalin, o peșteră interesanta, un peisaj montan, o cascadă, o floare rară, un animal sălbatic, o pasăre frumos colorată, un pește sărind din apă. Poate că nu toți realizează importanța științifică și valoarea acestora, dar cu siguranță apreciază liniștea și relaxarea în natură, peisajul intact, aerul curat și apa bună de băut.

In toată lumea se încearcă protejarea patrimoniului natural național prin desemnarea de arii naturale protejate: parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații naturale, monumente ale naturii etc. În plus există și arii naturale protejate de interes european (situri Natura 2000) și internațional (rezervații ale biosferei, situri Ramsar, situri ale patrimoniului universal etc.). În fiecare țară acestea toate alcătuiesc rețeaua națională de arii naturale protejate.

În România această rețea este alcătuită din: 13 parcuri naționale (1,3% din teritoriul țării), 13 parcuri naturale și câteva sute de rezervații și monumente ale naturii, Rezervația Biosferei Delta Dunării (cea mai mare), toate acestea însemnând 7,8% din teritoriu, la care se adaugă siturile Natura 2000 cu care suprafața totală a ariilor naturale protejate se ridică la circa 23% din teritoriu. Puțin în comparație cu alte țări europene care trec și de 35% și ținând cont de ce există la noi și ce-a dispărut din acestea.

Fundamentarea înființării și administrarea ariilor naturale protejate sunt bazate pe aceleași principii, acelea ale valorii naturale dovedite științific, chiar dacă denumirile, scopurile și activitățile permise sunt diferite. Spre exemplu, diferențele dintre un parc național și unul natural sunt de scop declarat (conservare, protecție a elementelor naturale intacte/puțin afectate și vizitare în scopuri educative, științifice, recreative și turistice față de protejare a peisajului natural-antropic) și de constituire (în zone de extravilan, fără activități umane permanente, față de zone populate și cu activități umane permanente, inclusiv localități).

Odată creat sistemul de protejare a naturii, acesta trebuie și administrat. Administrarea ariilor naturale protejate este diferită de la țară la țară, dar toate, exceptând România, au ca element comun implicarea directă a statului prin instituțiile sale. La noi lucrurile stau altfel fiindcă a lipsit și lipsește voința politică pentru conservare, pentru ca de multe ori aceasta intră în conflict cu interesele investiționale si de dezvoltare și cu lipsa de viziune sau viziunea pe termen scurt a politicienilor ce au în spate interesele economice de moment. Astfel că statul român practic își declină și pasează responsabilitatea administrării ariilor naturale protejate unor terți în loc să se implice direct în administrarea acestora.

Deși reprezintă ce are țara mai valoros ca patrimoniu natural, statul în loc să se ocupe direct de ariile naturale protejate a creat un sistem de încredințare a lor prin licitație, prin care practic oricine dorește (de la societate comercială, ONG, regie autonomă, primărie, muzeu, școală și până la persoană fizică) poate deveni administrator de arie naturală protejată. Astfel că statul, în loc să investească efort, inclusiv financiar și uman în administrarea ariilor naturale protejate, printr-o totală lipsă de voință politică sau chiar prin urmărirea altor interese decât conservarea naturii, îi lasă pe alții să o facă în numele lui, rezervându-și doar dreptul de a controla și decide cine, când, cum și unde să fie administrator.

Și astfel oricât de bine intenționați ar fi administratorii și custozii, atâta vreme cât trebuie să depună singuri efort, adică să vină cu bani și resurse de acasă pentru a face treaba statului, nu au și nici nu vor avea niciodată vreo șansă de a asigura resursele minime unor măsuri de conservare, nici vorbă de dezvoltare. Iar din păcate cei bine intenționați care se înhamă la această treabă sunt minoritari în comparație cu cei care reușesc să pună mâna pe ariile naturale protejate din cu totul alte interese decât cele conservative, de cele mai multe ori acestea fiind de natură economică, adică controlul asupra resurselor naturale și/sau vânătoarea unor fonduri europene.

Nepăsarea sau interesul contrar al celor care în decursul ultimilor ani au avut decizia asupra patrimoniului natural național s-au manifestat și împotriva acestuia, prin legi și reglementări care pun presiune investițională pe natură și erodează mai încet sau mai repede ce ne-a mai rămas natural. Putem vorbi aici despre exploatarea pădurilor (legală sau ilegală, rezultatul fiind același), vânătoare, pescuit, construcții de drumuri, stațiuni de schi, microhidrocentrale, ferme eoliene și solare, deschiderea de cariere și multe altele, în fața cărora natura întotdeauna a avut de pierdut. Acestea toate, vizibile din nefericire în toate ariile naturale protejate, dovedesc imperfecțiunea, slăbiciunile și construcția greșită a întregului sistem.

Ineficiența sistemului este dovedită și de situația în care ne aflăm acum, după 7 runde de încredințare a administrării ariilor naturale protejate: 70% dintre ele sunt fără administrator/custode, zeci de custozi şi administratori au renunțat reziliind contractele.

La ora actuală, din punct de vedere al administrării, există în Romania 3 categorii de arii naturale protejate: care au administrație, care au custode și care nu au decât statut oficial de arii naturale protejate, fără să aibă însă custode/administrator.

Cele din urmă, adică 70% din total (!!!) sunt în grija autorităților de mediu (concret câte 1, maxim 2 oameni pe județ, angajați ai Agențiilor pentru Protecția Mediului, care mai au și alte sarcini), pentru ca la sesiunile de atribuire în administrare/custodie nu le-a dorit nimeni și deci Ministerul Mediului nu a reușit să găsească pe cineva care sa se ocupe de ele. În majoritatea acestora, dacă intri nu ai nici măcar de unde să știi că ești într-o arie protejată.

Pentru celelalte, ministerul stabilește pe baza unor anumite criterii, printre care suprafața este cel mai important, dacă este nevoie de administrație sau custode. Astfel că administrație trebuie să aibă doar Rezervația Deltei Dunării (singura arie naturala protejată cu buget acordat de către autoritatea responsabilă și în subordonarea directă a acesteia), parcurile naționale, parcurile naturale, geoparcurile şi siturile Natura 2000 de dimensiuni mari (de regulă peste 50.000 hectare).

Custodia şi administrația se obțin în urma câștigării unor licitații organizate de două ori pe an (au fost 7 runde până acum). În urma evaluării ofertelor (la nivel național pentru administrații si la nivel regional pentru custodii) depuse de către cei interesați, se încredințează administrarea/custodia celui care obține cel mai mare punctaj. Oferta conține mai multe capitole printre care cea mai mare importantă o au propunerea unui plan de acțiune si a unui buget. Acestea devin apoi anexe la contractual pe care administratorul/custodele îl semnează cu Ministerul Mediului, deci există obligativitatea ducerii lor la îndeplinire.

Custodia se acordă pentru 5 ani iar administrarea pentru 10, după care procesul se reia.

Custode poate fi inclusiv o persoana fizică interesată, administrator numai o entitate juridică. Pe lângă îndeplinirea planului de acțiune propus şi alocarea resurselor necesare, custodele şi administratorul au şi alte obligații, dintre care cele mai importante pentru aria protejata sunt întocmirea regulamentului şi planului de management ale acesteia.

Administratorul are în plus şi obligațiile de a înființa structura de administrare, de a angaja personal permanent, de a face/găsi sediu administrației şi dotări pentru aceasta, mijloace auto de teren şi alte cheltuieli administrative. Administratorii parcurilor au şi obligația de a înființa şi asigura funcționarea Consiliului Consultativ (alcătuit din toți factorii interesați) şi Consiliului Științific (cu rol de supervizare științifică, format din persoane competente în domeniile de interes ale parcului).

Atât custodele cât şi administratorul se obligă practic prin contract să-şi pună interesul, munca şi banii în folosul ariei naturale respective, având toată răspunderea de partea sa și aproape doar dreptul de fi controlat de către autoritățile statului care vin să vadă dacă-și îndeplinește aceste obligații.

Există custozi de la persoane fizice și organizații neguvernamentale, până la societăți comerciale, unități de învățământ, muzee și instituții ale statului.

Paleta de instituții implicate în administrare este de asemenea la fel de largă: Regia Națională a Pădurilor Romsilva (22 parcuri naționale și naturale), consilii județene (un parc național – Ceahlău și un geoparc – Platoul Mehedinți), Universitatea București (Geoparcul Hațeg), organizații neguvernamentale (situri Natura 2000: Parâng, Țarcu etc.). La acestea se adaugă instituția statului Administrația Biosferei Delta Dunării.

Este clar ca cele mai mari cheltuieli sunt pentru administratori, care au de plătit cel puțin salarii, chirii, clădiri, mașini etc. Și nu prea e ieftin. Un buget minim pentru administrația unui parc cu 10 angajați se apropie de 100.000 euro/an, dar şi custodia unei mici rezervații presupune cheltuieli anuale de câteva mii de euro.

Instrumentele prin care se administrează ariile naturale protejate sunt regulamentul si planul de management. Ambele trebuie să fie realizate de către custode/administrator prin consultarea tuturor factorilor interesați şi aprobate de către instituțiile statului (Academia Română şi Ministerul Mediului).

Regulamentul si planul de management sunt instrumentele prin care se stabilesc starea actuală, obiectivele, scopurile, mijloacele şi resursele necesare implementării şi urmăririi realizării măsurilor de conservare pentru perioade de câte 5 ani. Toate acestea sunt stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, atât din domeniului ariilor naturale protejate cât și din domenii conexe: silvicultură, construcții, vânătoare, pescuit, turism etc. Aceste documente trebuie aprobate de către instituția responsabilă, adică Ministerul Mediului, astfel devenind documente cu statut de act normativ, obligatorii pentru toți.

În Romania şi aceste instrumente aproape că lipsesc, deci iarăși totală ineficiență a sistemului. Avem extrem de puține (în jur de 10) planuri de management aprobate.

Ca o consecință directă a lipsei de voință politică și a neimplicării directe a statului în administrarea ariilor naturale protejate rezulta cadrul legislativ și administrativ din domeniu în limitele cărora administratorii și custozii își desfășoară activitatea.

Principalul act normativ din domeniu este legea ariilor naturale protejate, oficial numită “Ordonanța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice”. După peste un an de discuții şi întâlniri, ultima propunere de modificare a fost pur şi simplu abandonată de către ministerul inițiator.

Luată în ansamblu, această lege asigură o parte din pârghiile necesare bunei administrări, însă are şi carențe, unele chiar mari, cum ar fi faptul că înființarea unei arii naturale protejate, deși este fundamentată pe criterii științifice, este lăsată la atitudinea consiliilor locale/județene, care nu numai că nu au competențe științifice, dar de multe ori au şi cu totul alte interese decât protejarea naturii. Sau că legea permite exploatări forestiere, exploatare a resurselor minerale și lucrări de construcții/investiții inclusiv în parcurile naționale (acestea sunt împărțite în 4 zone funcționale, după restricțiile impuse, în două dintre acestea fiind premise exploatări forestiere iar în una cariere/mine şi construcții/investiții).

Însă cele mai multe probleme apar la intersecția prevederilor din legea ariilor naturale protejate cu cele din domeniile colaterale, fiindcă şi alte legi cadru au aplicabilitate pe același teritoriu. Ca să nu mai vorbim despre desele si repetatele încercări de a impune presiuni asupra ariilor naturale protejate prin alte acte de reglementare. Cel mai concludent exemplu este acela al legii vânătorii. În 2008 aleșii țării au votat cu unanimitate de voturi (în doua rânduri) o modificare a acestei legi, în care au încercat să introducă o prevedere pentru permiterea vânătorii în parcurile naționale. Numai după o campanile împotriva acestei prevederi, cu sprijin obținut inclusiv de la instituțiile internaționale, am reușit eliminarea acestei prevederi aberante. Dar asta nu i-a oprit, au mai încercat și în alte rânduri și cu siguranță vor mai încerca.

Aceasta bâlbâială este datorată lipsei de coerență și viziune a celor care ne conduc. Dacă arunci ochii peste documentele strategice pe care se bazează dezvoltarea ţării, vezi că deși avem o strategie națională pentru conservarea biodiversității, alta de ecoturism şi altele asemănătoare, acestea intră în contradicție, flagrantă uneori, cu cele din alte sectoare cum ar fi energia, infrastructura de transport, resursele minerale. Nu există niciun fel de corelare între acestea şi nici vorbă de o prioritizare a lor. Deși actualul brand turistic de țară este cu trimitere către valorile naturale, mergem pe aceeași linie conform căreia ne lăudam fără să facem nimic pentru obiectul laudei.

Cadrul administrativ, adică instituțiile statului puse în slujba naturii este în același ton cu cel legislativ. Ar fi trebuit să existe o instituție națională care să asigure administrarea directă şi coordonarea administrării ariilor naturale protejate. Așa că în urmă cu câțiva ani, după ani de zile de tărăgăneli s-a înființat Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. Dar n-a apucat să şi funcționeze, fiindcă după doar câteva luni de la decizia de înființare, Guvernul a luat decizia desființării acesteia pentru economii la bugetul de stat! Atribuțiile acesteia sunt ale unei direcții cu o mână de oameni din cadrul Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Instituțiile teritoriale din subordinea Ministerului Mediului si Pădurilor (ANPM și Grada Națională de Mediu cu agențiile lor județene) au și ele compartimente speciale pentru ariile naturale protejate. Control si sprijin la cerere mai există din partea Gărzii Forestiere, Jandarmeriei, Poliției, Salvamontului. Dar care este capacitatea reală a acestor multe compartimente ale instituțiilor implicate? Mă refer aici la resursele umane implicate, fiindcă la urma urmei oamenii fac instituțiile. Este extrem de redusă. Direcția din cadrul ministerului are mai puțin de 10 angajați, angajații APM și GNM sunt câte 1-2 în fiecare județ. Direct proporțional cu interesul statului şi voința politică pentru acest domeniu.

Înmulțind numărul de județe cu numărul de personal al structurilor statului din domeniu, ajungem optimist la o cifra de 100 oameni. Dacă-i mai adăugam pe angajații administrațiilor deja înființate (ARBDD cu peste 150 angajați, 25 parcuri naționale, naturale si geoparcuri mai vechi cu un personal care variază între 10 şi 25 angajați + câteva administrații de situri Natura 2000 mai noi care au cate 1-5 angajați), ajungem la un total in jur de 500-600 oameni. Extrem de puțin în condițiile în care aceștia au în grijă aproape un sfert din teritoriul ţării, partea cea mai valoroasa din punct de vedere al patrimoniului natural național.

Restul, in special custodia ariilor protejate mai mici, este asigurat pe baza de voluntariat, fără personal permanent angajat. Voluntariatul este extrem de important, însă nu poate asigura decât rezolvarea punctuala a unor probleme, nu însă si rezolvarea problemelor de natură administrativa.

Pe lângă insuficiența personalului în domeniu, există și alte probleme majore de resurse umane. În primul rând faptul că recrutarea personalului se face la atitudinea și după regulile administratorului, aceasta nu se face întotdeauna pe criterii de competență şi pregătire, mai ales la instituțiile statului.

Nu există încă un cadru unde să fie pregătiți cei care doresc să lucreze în domeniul ariilor naturale protejate, doar un master la Facultatea de Geologie şi Geofizică şi cursuri organizate fără periodicitate de către unele instituții si organizații. Toți cei care au putut şi au vrut şi-au câștigat experiența din mers, de cele mai multe ori insuficientă pentru a atinge nevoile de performanță. Există şi fluctuații mari de personal, în special în sensul că oamenii pregătiți pleacă.

În plus, personalul administrației este stabilit de către autoritate prin actul de constituire și asumat de către administrator, însă de multe ori nu cuprinde toate funcțiile necesare bunei funcționari a administrației. Personalul unei administrații de parc este compus mai în toate cazurile din director și biolog, economist, specialist IT, responsabil (unul singur) relații cu comunitățile, educație ecologică și turism, un șef al pazei și un corp de rangeri (4-18 oameni, în funcție de suprafața parcului). Aceștia trebuie să se descurce cum pot în așa fel încât să acopere toate nevoile specifice ale parcului: probleme administrative și organizatorice, probleme juridice, întocmire documente strategice și rapoarte, monitorizare biodiversitate, geodiversitate și activități, patrulări și control, educație ecologică, informare și conștientizare, coordonare activități de cercetare și științifice, turism (amenajare și întreținere infrastructură, monitorizare), scriere și implementare proiecte, relații publice și comunicare cu comunitățile locale, autoritățile și vizitatorii etc. Practic este imposibil să le faci pe toate, așa că se face o prioritizare de unde se aleg câteva domenii, în rest administrația fiind mai mult o instituție reactivă, care acționează în urma unor motivații externe, în loc să fie una proactivă.

Motivația financiară este practic inexistentă, un ranger având un salariu net de cca. 1000 lei. De multe ori și echipamentul folosit este cumpărat din proprii bani, ba chiar și combustibilul pentru a deplasa mașinile.

Cunosc mulți oameni competenți și dedicați în rândul administrațiilor, custozilor, instituțiilor centrale și județene ale statului, care au făcut și fac o treabă bună și m-am tot întrebat ce-i face să continue să se zbată în aceste condiții. Răspunsul e simplu: altă motivație, mult mai puternică decât celelalte și decât piedicile întâlnite, cum ar fi dorința de schimbare în bine, dragostea de natură, interesul științific, dezvoltarea unei zone, motive personale etc. Ca să poată trăi decent, toți trebuie însă să aibă fie susținere externă, fie din alte activități colaterale, care le limitează timpul și performanța. Însă din păcate această categorie a ajuns să fie minoritară și de multe ori, pe lângă neajunsurile de mai sus intervin și altele, inclusiv demotivarea de către colegi și lipsa de suport din partea celor care-ar trebui să-i sprijine, inclusiv reprezentanții autorităților.

Cu toate astea, această mână de oameni a reușit până în prezent să mențină o stare cât de cât favorabilă naturii, însă ținând cont că sprijinul și resursele scad în timp ce presiunile și interesele contrare cresc, nu se știe cât va mai putea fi menținută situația.

Deficiențele de sistem, lipsa de coerență a actelor normative, incapacitatea instituțiilor responsabile și insuficiența resurselor alocate administrării ariilor naturale protejate duc inevitabil la problemele cu care acestea se confrunta, unele vizibile, altele mai ascunse, dar care încet-încet erodează calitatea și cantitatea patrimoniului natural național cu care încă ne putem lăuda.

Dacă trecem de la teorie la practică, prin reliefarea problemelor concrete cu care se confruntă ariile naturale protejate și cei care încearcă să le administreze, situația este și mai gravă, contextul în care există ariile naturale protejate din Romania determinând direct calitatea administrării acestora.

Procesul de administrare este aproape 100% unul reactiv, în loc să fie proactiv. De cele mai multe ori custodele sau administratorul nu au decât capacitatea de a încerca să facă ceva pentru a salva lucrurile, uneori fiind prea târziu.

Care sunt însă principalele probleme cu care se confruntă ariile naturale protejate? Cred ca toată lumea le sesizează fie și doar prin impactul vizual generat, la o simplă ieșire printr-o zonă protejată:

– exploatările forestiere, atât cele ilegale, dar mai ales cele legale;

– construcțiile şi investițiile de orice fel: drumuri, microhidrocentrale, cariere, pârtii de schi, instalații de transport pe cablu, stațiuni, construcții diverse etc.;

– pășunatul intensiv;

– vânătoarea și pescuitul necontrolate + braconajul;

– activitățile de culegere, colectare necontrolată a fructelor de pădure, ciupercilor, plantelor medicinale, fosilelor, rocilor și mineralelor, speleotemelor;

– turismul necontrolat.

Toate acestea sunt în continuă creștere și au în comun două lucruri: goana, nevoia și pofta crescândă a oamenilor pentru resursele naturale (de la lemn la plante ornamentale, de la trofee de vânătoare la ciuperci, de la potențial investițional la construcția unei mânăstiri, de la dorința de relaxare la cea de adrenalină) și degradarea naturii.

Exploatările forestiere prin impactul lor asupra conservării biodiversității și peisajului, după părerea mea ar trebui eliminate cel puțin din parcurile naționale (doar 1,3% din teritoriu), cu posibilitatea intervenției controlate în cazuri excepționale. Marea durere însă constă în faptul că pădurile cu adevărat valoroase, cele virgine şi cvasivirgine, nu sunt protejate decât conjunctural. Aici habitatele și speciile fiind în stare de echilibru, ar trebui ca natura să fie lăsată să-şi regleze singură ciclurile vieții. Dar la noi legislația permite exploatarea forestieră aproape fără restricții, inclusiv în unele zone din parcurile naționale. Astfel că administratorul/custodele nu are altceva de făcut decât să dea aviz lucrărilor silvice prevăzute în amenajamentele silvice. Așa că cei care sunt puși să păstreze patrimoniul natural sunt legați de mâini în fața hotărârilor autorităților silvice şi rămân doar cu posibilitatea de a controla şi sancționa modul în care aceste exploatări forestiere sunt realizate. Astfel pădurea cu lemn de proastă calitate, dar cu o mare valoare pentru biodiversitate se duce definitiv, cei drept cu acte în regulă. Și nu cred că mai există încă zonă din tara asta care să nu fie lovită de impactul negativ al exploatărilor forestiere, sub toate aspectele sale. Toata lumea vorbește despre tăierile ilegale, dar acestea ca pondere reprezintă foarte puțin în cantitatea de lemn tăiata, rezultatul în pădure fiind același. Tăierile ilegale au avut un vârf imediat după retrocedare, în special în zonele cu proprietăți private fragmentate, greu de controlat, dar acum acolo problema e pe cale de dispariție fiindcă pe de o parte nu prea mai au ce tăia, pe de alta controlul începe să fie mai strict. Părerea mea este că ar trebui sa ne concentram pe salvarea şi protejarea acelor păduri care chiar au valoare de conservare ridicată, adică pădurile în care încă nu s-a umblat, fiindcă Romania e singura țară din UE care mai are așa ceva. Și asta se poate face prin includerea pădurilor de acest gen care încă nu au statut de protecție în arii naturale protejate cu regim strict. Aici e adevărata valoare care tinde sa fie pierdută definitiv, în rest trebuie gândită exploatarea în chip rațional și durabil pe termen lung. Totul trebuie însoțit de educarea şi responsabilizarea proprietarilor şi administratorilor şi compensarea pierderilor economice către aceștia. Pădurea trebuie privită mai mult decât o posesiune a cuiva, ea este a tuturor prin beneficiile aduse și trebuie tratată ca atare. Fiindcă daca un proprietar își ia lemnul din pădure îmi ia și mie dreptul la un mediu sănătos, care este şi el garantat prin Constituție, la fel ca și cel de proprietate.

Construcțiile și investițiile, indiferent de ce fel sunt acestea, au un impact major asupra naturii, uneori vizibil cu ochiul liber. Și o potecă nouă trasată printr-o pădure sau pajiște are impact direct prin amenajările și mentenanța făcute și indirect prin presiunea adusă de vizitatorii zonei. În jurul unei cabane se creează automat o zona de excludere a vieții sălbatice. Ca sa nu mai vorbim de investițiile majore gen cariere, șosele, pârtii de schi și instalații de transport pe cablu. Toate își au rostul lor, dar nu peste tot. Ar trebui să ferim măcar ariile naturale protejate de așa ceva și să ne limităm la a investi în restul (mult mai mare) al zonelor. Ariile naturale protejate sunt cele mai pretabile ca destinații ecoturistice, cu infrastructură specifică minimă ca impact, investițiile de anvergură putându-se dezvolta în zonele limitrofe. Astfel ariile naturale protejate ar deveni nuclee ale dezvoltării durabile locale, aducând dublu beneficiu, atât în conservare, cât și în dezvoltarea economică a zonelor adiacente. Nimeni dintre decidenți nu înțelege sau nu vrea să o facă, că nici măcar nu vor dura aceste investiții, în timp presiunea crescândă degradând zona care constituie magnetul-scop al investiției. Iarăși nu cred că mai există vreo arie naturală protejată din țară în care sa nu fie deja construit, în curs sau planificată vreo măreață investiție: carieră, șosea, mânăstire, hotel, pensiune, hidrocentrală, parc de eoliene, pârtie de schi, telegondolă etc. Nu zic ca acestea nu ne trebuiesc, întreb doar de ce tocmai aici? Nu mai e loc oare in restul 75% din teritoriu?

Pășunatul intensiv este o problemă în unele zone, însă cu tendință de scădere prin diminuarea numărului de animale ale comunităților locale. Aici trebuie un control în ceea ce privește locurile de amenajare a stânelor, locurile permise pentru pășunat, numărul de animale, specia, rotația turmelor, perioadele de cosit etc. Nu-i bine dacă se pășunează necontrolat fiindcă se distrug pajiștile, se distrug lăstarii din pădure, se produce eroziune, dar nu-i bine nici dacă se elimina pășunatul, fiindcă e ocupație tradițională, are potențial ecoturistic și fiind practicată de sute de ani a dus la un echilibru ce s-ar strica, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește starea de conservare. Unele plante ar fi sufocate de altele care n-ar mai fi ținute sub control prin pășunat. Oamenii și ocupațiile lor tradiționale au dat întotdeauna un farmec aparte acestor zone, doar că ar trebui susținuți și ajutați să depășească stadiul de supraviețuitor prin subzistență și sa treacă la cel de valorificator al resursei ecoturistice.

Vânătoarea și pescuitul necontrolate contribuie din plin la diminuarea și dezechilibrarea efectivelor faunistice. Le-a intrat în cap unor vânători decidenți că fără intervenția lor s-ar dezechilibra lanțul trofic și ideea asta face ca în continuare să fie aprobate planuri de recoltă, inclusiv în ariile naturale protejate (cu excepția parcurilor naționale și zonelor de protecție strictă ale parcurilor naturale). La fel ca în cazul pădurilor virgine care nu au nevoie de drujba și silvicultor ca să supraviețuiască, nici habitatele naturale nu au nevoie de pușcă și posesorul ei ca să supraviețuiască. Ba, mai mult, nu cred ca vânătoarea are ce căuta acolo. Întreg sistemul de evaluare a efectivelor, stabilire a cotelor, administrare a fondului cinegetic și vânătoarea sunt stabilite exclusiv pe criteriile subiective ale celor care țin pușca în mână, în vederea atârnării animalului pe perete. Fondurile de vânătoare se suprapun și pe teritoriul ariilor naturale protejate și administratorii acestora cu cei ai fondurilor sunt diferiți ca viziune așa cum este diferită fauna de vânat, așa cum ii zic vânătorii, oricât și oricum ne-ar spune lozinca lor “Ocrotiți vânatul!”. Pescuitul necontrolat poate de asemenea duce la mari dezechilibre ale habitatelor acvatice.

Culegerea din natură a resurselor disponibile, în special a fructelor, ciupercilor și plantelor medicinale s-a făcut și se face dintotdeauna. Problema cu impact apare atunci când aceasta se face la scară industrială. În ultimii ani în diferite zone montane ale ţării apar adevărate tabere de nomazi culegători, cu mii de oameni care se năpustesc și împrăștie zilnic prin păduri și pajiști și care rad tot în cale, ca un nor de lăcuste. Pe lângă că le lasă pe animale fără hrană, le și hăituiesc o vară întreagă lipsindu-le de liniștea necesară. Iar apoi ne mirăm de ce vine ursul la tomberon, fără să ne punem prea des problema că noi l-am alungat de la casa lui. Dacă mai punem la socoteală că unele specii vizate sunt rare și protejate, situația devine mai gravă. Am văzut de mai multe ori promovat inclusiv în presă jaful festivalurilor de bujor, narcise etc. în care sărbătorim speciile făcându-le praf, am întâlnit culegători trimiși de florării să culeagă/dezrădăcineze primăvara ghiocei, am găsit un nemernic cu peste 100 kg rădăcina de ghințura galbenă, vânzători de buchete de flori de colț, hoți de fosile și speleoteme, culegători de flori de soc cărora li se aprobase tăierea cu drujba a arbuștilor, molizi cu vârfurile tăiate ca să li se culeagă perele, tufe de rhododendron jumulite și multe altele.

Turismul necontrolat a luat o mare amploare la noi în ultimii ani. Toți știm ca grătarul e sport național în România și că tot românul după părerea lui are dreptul să meargă oricând, oricum și oriunde și să facă ce vrea, fără sa fie deranjat. Rezultatele acestui exod uman în natură iarăși le știm cu toții. Mulți străini vin in România tocmai fiindcă aici găsesc libertatea ce lipsește în altă parte, aceea de a merge oriunde, de a pune cortul şi face focul aproape oriunde. Din păcate mulți dintre aceștia şi alături de ei şi mulți români înțeleg acest lucru tot prin a face ce-i taie capul. Şi astfel vedem la tot pasul mașini 4×4, motociclete enduro şi ATV şi mai ales urmele lăsate de ele pe trasee sau în afara lor, găsim refugii şi cabane unde se dau adevărate petreceri, mormane de gunoaie, gălăgie şi fel de fel de distrugeri şi inscripții. Mersul în natură ar trebui sa fie un drept al tuturor dar şi o obligație. În ceea ce privește ariile naturale protejate, aceasta obligație este cu atât mai mare cu cât valoarea zonelor este mai ridicată. Ideal ar fi ca accesul motorizat să fie total exclus din ariile naturale protejate, cei care intră să fie responsabili și să respecte regulile zonei, iar cei care le încalcă să poată fi pedepsiți aspru. Situația e departe de a fi așa din foarte multe cauze. Doar când vor trece atât autoritățile cât și vizitatorii de la a privi ariile naturale protejate ca potențial de investiții în turism de masă, grătar și facere de cap la a le privi ca pe niște destinații ecoturistice, o sa reușim sa schimbăm ceva.

Toate aceste presiuni in creștere dar si altele, puse împreună cu constrângerile, limitările si lipsurile sistemului, legislației și celor care se ocupă de gestionarea patrimoniului natural, nu vor duce decât la fragmentarea habitatelor naturale, dispariția sau degradarea iremediabilă a unor habitate si populații faunistice/floristice, alterarea peisajului natural. Atunci va fi prea târziu să regretăm fiindcă nu mai putem aduce înapoi ce s-a pierdut și ne vom trezi că am rămas doar cu o formă fără conținut, adică cu infrastructura modernă și dorința de relaxare, dar fără locul în care să beneficiem de ele. Asta fac în momentul de față tot mai temeinic autoritățile, iar noi nu facem altceva decât să acceptăm situația.

Paradoxul este ca țările care au ajuns să conștientizeze valoarea naturii și să și aibă resurse pt. protejarea ei, să nu prea mai aibă ce proteja, iar cele care au ce proteja, să nu aibă resursele necesare și să nu realizeze ce au de pierdut, sau să nu vrea s-o facă. E și cazul României în care situația alunecă pe o pantă care ne va duce să fim la fel ca statele dezvoltate europene, adică bine în multe privințe, dar dezastruos pentru natura pe care-o calcăm în picioare. În Romania, din cauza lipsei de voință politică, statul se implică doar declarativ în protecția ariilor naturale cu care altfel se laudă peste tot. Spre deosebire de toate țările europene şi alte țări civilizate (inclusiv multe țări africane, care din diferite motive dau mai mare importanță naturii decât dăm noi), la noi statul a ales varianta de a delega administrarea ariilor naturale protejate.

Prețul pe care ar trebui să-l plătească statul român pentru implicarea pentru conservare este infim în comparație cu consecințele ireparabile ale menținerii situației actuale. Pentru comparație și evidențiere îmi vine în minte un exemplu: un singur parc național mic din Marea Britanie are un buget anual alocat de Guvern de 7 milioane lire sterline și 350 angajați, în timp ce bugetele cumulate ale tuturor parcurilor naționale și naturale de la noi nu depășește jumătate din această sumă şi toți angajații administrațiilor parcurilor sunt mai puțin de 300, din care puțini au experiență, şi aia câștigată din mers. În schimb când ne-am prezentat reciproc parcurile, românii vorbeau de urși şi lupi, iar ei despre arici și veverițe. Ce ar însemna câteva milioane de euro pentru bugetul de stat, în comparație cu pierderile ireparabile? Nimic toată!

Deși toți străinii din domeniu sau iubitori de natură ne sfătuiesc să nu facem greșelile lor distrugându-ne ce avem mai valoros, adică natura, noi sistematic o călcăm în picioare. Zic noi fiindcă și noi avem aceeași vină ca și politicienii în mâna cărora stă decizia. Fiindcă noi i-am pus acolo și decizia lor ar trebui să fie tot în interesul nostru. Şi dacă decizia lor nu-i bună e şi fiindcă noi nu avem grijă să fie așa. Așa că ne scăldam într-un sistem imperfect prin construcție, care este menținut din interes sau nepăsare şi care dacă va fi păstrat în această stare va avea consecințe dezastruoase şi ireparabile asupra naturii ţării: vom rămâne fără lupi şi urși, vom avea doar păduri plantate şi antropizate (în câteva zeci de ani după ce vor creste altele în locul celor tăiate), ape cu pește crescut artificial iar peisajele naturale ne vor fi completate cu șosele moderne in vârf de munte, pârtii de schi fără zăpadă şi telegondole colorate de urcat în vârf. Iar dacă de mormanele de gunoaie și lipsa de infrastructură turistică specifică vom putea scăpa în timp prin educație și investiții, cele pierdute nu se mai pot întoarce.

E greu de crezut că avem coordonare și eficiență în sistemul de administrare a ariilor naturale protejate atâta vreme cât autoritatea responsabilă recunoaște că nu are o evaluare a situației acestora în ceea ce privește realizarea planurilor de management și nici vorbă de măsuri în ce-i privește pe cei care nu-și îndeplinesc obligațiile contractuale.

Dacă într-o țară nu se găsește soluția politică, administrativă și financiară prin care statul să asigure conservarea pe termen lung a patrimoniului natural național, înseamnă că viitorul ei și al generațiilor viitoare e ceva neinteresant pentru actualii decidenți.

Aceasta este o părere personală exprimată în baza experienței din ultimii peste 10 ani în domeniu, timp în care am fost şi sunt implicat în procesele de desemnare a ariilor naturale protejate (Parcul National Buila-Vânturariţa, Parcul Natural Văcărești, situl Natura 2000 Munții Țarcu etc.), în diferite procese de îmbunătățire a cadrului legislativ, în sistemul de acordare a administrării și custodiei (membru al comisiei din regiunea SV Oltenia), în administrarea ariilor naturale protejate (custode din 2015 a unei rezervații naturale, coadministrator timp de 10 ani al unui parc național și angajat al administrației acestuia aproape 5 ani) în inițierea și realizarea a numeroase proiecte de conservare a biodiversității şi geodiversității, ecoturism, educație ecologică, informare-conștientizare în şi pentru ariile naturale protejate.