Parcul Natural Văcăreşti şi importanţa ariilor protejate urbane, ca soluție la atenuarea schimbărilor cimatice

PNV_credit_Helmut_Ignat3

Articol publicat in Green Report, 13 mai 2020

Parcul Natural Văcăreşti este primul parc natural urban din România, 184 ha de spațiu verde-albastru, biodiveristate și sălbăticie, arie naturală protejată aflată la doar două stații de metrou de centru Bucureștiului, cea mai poluată capitală a Europei, în mijlocul a 15% din popiulația țării.

Parcul este o zonă recucerită de natură după ce omul a alungat-o de-acolo în cel mai brutal mod posibil, cu buldzerul, odată cu locuitorii zonei. Comuniștii au vrut să facă acolo un lac, au demolat casele și au distrus complet grădinile și câmpurile. Au construit digul dar n-au mai apucat să construiască și canalul care ar fi trebuit să aducă apa din Argeș, fiindcă s-a sfârșit comunismul. Lacul a fost o singură dată umplut, cu apă pompată din Dâmbovița, ocazie cu care au realizat că barajul nu poate ține apa, prin inundarea vecinătăților. Apoi totul s-a oprit. Dar nu și natura.

Pentru construcția digului s-au făcut excavații care au creat un sistem de lacuri și mlaștini alimentate din izvoare naturale și ape pluviale. Una câte una viețuitoarele au pus stăpânire pe zona abandonată. Mai întâi specii de plante, apoi animalele, s-au întors în locul abandonat de om și protejat de acesta de digul pe care tocmai el îl ridicase. În 30 de ani zona a devenit un paradis urban al păsărilor, cu 172 de specii identificate până în prezent (aproape jumătate din câte avem în România), stuful s-a extins, sălciile au crescut transformând radical peisajul pentru a doua oară.

Istoria înființării parcului este și ea una specială. Pasionații de păsări au descoperit bogăția ornitologică a zonei, fotograful Helmut Ignat a documentat în imagini biodiversitatea, iar Cristian Lascu a publicat în mai 2012 în National Geographic articolul Delta dintre blocuri, care a scos brusc zona din uitare și anonimat. Astfel s-a creat o mișcare publică de suport pentru conservare zonei. Un mic grup de inițiativă, transformat apoi în Asociația Parcul Natural Văcăreşti, s-a apucat de treabă. Cu multă muncă și răbdare s-au realizat studii științifice și documentații, s-au obținut avize și aprobări. După sute de discuții cu experți în conservare, politicieni și autorități, 4 ani și 4 miniștri ai mediului mai târziu de la articolul din National Geographic, în mai 2016, s-a obținut ceea ce părea imposibil multora: înființarea parcului prin Hotărâre a Guvernului.

Parcul s-a înființat practic datorită presiunii publice asupra decidenților a zecilor de mii de suporteri ai proiectului, mediatizării largi, cu mii de articole scrise în presa națională și internațională, cu supotul studiilor și documentării de către specialiști și al muncii extraordinare a echipei asociației.

PNV_vizita_Charles_credit_Helmut_Ignat

Asociație care nici între timp și nici după nu a stat degeaba: au continuat studiile și monitorizarea biodiversității, au început proiectele educative la care au participat până acum peste 10.000 de copii, s-au scos din parc cantități industriale de deșeuri, s-a început amenajarea unei infrastructuri specifice necesare informării, educației și cunoașterii, formată din trasee tematice, observatoare ornitologice și altele, s-au organizat sute de evenimente și activități.

Asociația a fost timp de un an și administratorul parcului, timp în care a înființat o administrație a parcului, cu consiliu științific, consiliu consultativ, a realizat un regulament al parcului și a început un plan de management pentru conservarea și dezvoltarea parcului în folosul biodiversității și cetățenilor.

Toate acestea au fost făcute din resurse exclusiv private și cu sprijinul a din ce în ce mai mulți voluntari, a mai multor organizații și a mai multor parteneri.

Ranger_urban_PNV

Apoi a venit statul și a resetat totul din nou, printr-o ordonanță de urgență (OUG75/2018), care a eliminat ONG-urilor dintre entitățile care pot administra arii protejate, fără să pună ceva în schimb.

Doar că ONG-ul rezistă, nu abandonează parcul deși e trimis acasă și face ce poate, clandestin sau ilegal, fără vreo rsponsabilitate, cu resurse mult împuținate, fără sprijin de la autoritățile responsabile.

Așa a supraviețuit parcul până acum, fără pază, fără resurse, cu incendii, braconaj, distrugeri și agresiuni și așa o face și acum, deși la începutul anului asociația a devenit oficial partener al autorităților la administrarea parcului și asta dă noi speranțe.

Acum planurile sunt la fel de mari, resursele tot mai puține, potențialul rămâne uriaș, iar sprijinul autorităților foarte redus.

Bătălia pentru Văcărești nu e nici pe depate câștigată, abia acum începe greul. Avem o arie protejată care este un plămân al unui oraș puternic poluat și sufocat de trafic și betoane. Avem o oază de biodiversitate în mijlocul celei mai mari aglomerații urbane a României, o excelentă infrastructură de educație. În același timp avem autoritățile care sunt departe de a înțelege rolul și importanța unui astfel de spațiu pentru oraș, dar să mai și facă ceva pentru acesta. Parcul are nevoie de pază ca să nu mai fie incendiat și agresat cu gunoaie, braconaj și vadalisme, are nevoie ca regulamentul să-i fie aprobat, pentru a se lua masuri impotriva aggresiunilor, are nevoie de studii și monitorizare, are nevoie de un plan de management și de o structură de administrare, are nevoie de colucrarea autorităților cu societatea civilă și cu mediul de afaceri pentru a face demersurile, proiectele și amenajările necesare apropierii bucureștenilor și românilor de natură într-o manieră în care aceasta să nu aibă de suferit.

Dacă ne uităm peste graniță, aproape că nu există vreo capitală sau oraș mare al Uniunii Europene care să nu aibă arii protejate urbane, care să nu aibă strategii de conservare a biodiversității urbane sau măcar capitole importante legate de acestea în strategiile de dezvoltare urbană. Oamenii încep să înțeleagă că pentru o calitate a vieții în orașe e nevoie și de natură în orașe, adică e nevoie s-o reprimim în viața noastră, inclusiv acolo de unde am alungat-o cu betoane, borduri, asfalt și construcții. Oamenii încep să se uite după verde și nu acel verde ordonat, antropizat și adesea gălăgios din parcurile urbane, ci verdele cât mai sălbatic, cu cât mai puține betoane, cu cât mai puțină harmălaie. Astfel încep să iasă din orașe prin pădurile și câmpurile din jur și încep să prețuiască tot mai mult fiecare petec de sălbăticie rămas neasaltat de civilizație. Iar ariile protejate urbane sunt un concept care îmbină cel mai bine sălbăticia și conservarea cu nevoia omului de a se bucura de ea aproape de casă, rapid și fără deplasări lungi, obositoare și costisitoare.

PNV_credit_Helmut_Ignat

De asta și recentul European Green Deal (Pactul Ecologic European) lansat anul trecut la Madrid de Consiliul European, în cadrul Convenției Cadru pentru Schimbări Climatice a ONU COP25, în capitolul biodiversitate, are o țintă distinctă numită creșterea biodiversității în spațiile urbane și propuneri pentru orașe europene verzi.

Jumătate din omenire traiește deja în orașe și se preconizează că în urmatorii 30 de ani se va ajunge la 70% din populație trăitoare în mediul urban. Mare parte din omenire a pierdut astfel contactul direct cu natura. În orașe uităm inclusiv să ne ridicăm ochii spre cer, să ne uităm la stele. În același timp peste 60% din fauna sălbatică a planetei a dispărut ca urmare a modului nostru de producție, schimb și consum.

Și în România, una dintre țările cu cea mai bogată biodiversitate din Uniunea Europeană, peste jumătate din populație trăiește în orașe, la distanțe medii spre mari de ariile naturale protejate și sălbăticie iar orașele au spațiile naturale puternic afectate în ultimele decenii de dezvoltarea imobiliară haotică.

Ariile protejate urbane au rol important în contracararea poluării, contribuie la sănătatea locuitorilor marilor orașe, au un rol educativ, de recreere, încurajează mișcarea în aer liber, ne fac mai conștienți de biodiversitate, oferă oxigen și absorb dioxidul de carbon. Ele oferă experiențe în natură unor mari populații urbane care trăiesc în vecinătatea lor. Nu întâmplător sloganul ales pentru Parcul Natural Văcărești este “Natura la ușa ta!”. Pentru că Văcăreștiul este cel mai bu exemplu de loc din care natura a fost alungată și în care ea s-a încăpățânat să revină și să reziste, să ne demonstreze că fără ea nu putem trăi.

Aceste zone protejate aduc și protejează natura în mediul construit, aproape de oameni și contribuie la reglarea temperaturilor insulelor de căldură urbane. În contextui crizei climatice care afectează și România, ariile protejate urbane pot juca un rol relevant în stabilizarea climei în zonele urbane.

Cum orașele noastre continuă să se extindă, nu trebuie să abandonăm zonele naturale sub presiunea urbanizării. Dimpotrivă, trebuie să apărăm astfel de locuri și să creăm unele noi în țesătura urbană existentă pentru a contracara poluarea și declinul biodiversității. De asemenea, trebuie să facem natura accesibilă oamenilor cu probleme de mobilitate, ori celor care nu pot să ajungă în ariile naturale îndepărtate de oraș din motive financiare.

Conectarea cetățenilor la natură trebuie să fie un imperativ pentru întreaga mișcare de conservare a naturii, dar și pentru autorități și decidenți iar ariile protejate urbane sunt create tocmai pentru acest motiv, pentru a familiariza oamenii, în special copiii, cu natura, cu importanța conservării naturii.

Ariile protejate urbane protejează fauna și flora, în condițiile în care mulți specialiști spun că deja ne îndreptăm către cea de-a 6-a extincție majoră în masă.

Astfel de spații aduc localnicii mai aproape de natură, dar și susțin economia locală prin turism, având potențialul de a devein atracții turistice de prim rang.

Contactui regulat al oamenilor cu natura este foarte benefic: pe lângă exercițiile în aer liber, multe studii demonstrează că petrecerea timpului în natură îmbunătățește sănătatea fizică și mentală. Ariile protejate și timpul petrecut în natură contribuie la scăderea cheltuielilor cu sănătatea.

Ariile naturale protejate urbane sunt vitale pentru îndeplinirea misiunii Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (lUCN), atât în ceea ce privește orientarea către natură, cât și către oameni. Ajută deopotrivă la conservare diversității naturii, asigură că utilizarea resurselor naturale este echitabilă și sustenabilă dar asigură și că natura din (re)sursă devine sursă de viață și bucurie.

Ariile naturale protejate urbane din toată lumea primesc un număr mare de vizitatorl zilnic, care sunt mai diverși (din punct de vedere social și economic) decât cei care vizitează zone protejate mai îndepărtate.

Nu în ultimul rând, prin atenția pe care o atrag publicului larg, mass-mediei, politicienior, autorităților, ariile protejate urbane pot reprezenta adevărate locuri de coalizare a mișcărilor de conservare, cercetare și educație, precum și muzee în aer liber și locuri de promovare a patrimoniului natural și cultural local și național.

PNV_credit_Helmut_Ignat2

Cele de mai sus fac parte din motivația unei recente inițiative legislative, care a pornit din experiența echipei Parcului Natural Văcărești și a fost recent depusă în Parlament, ca Legea Ariilor Naturale Protejate Urbane, având ca inițiatori și susținători mai mulți deputați și senatori din aproape toate partidele parlamentare. Legea tocmai a trecut de Senat, tacit, dar a trecut și urmează să fie dezbătută în comisiile și plenul Camerei Deputaților.

Această lege creează baza includerii biodiversității urbane în strategiile de dezvoltare ale marilor orașe ale țării, va duce la înființarea de arii protejate urbane în toate orașele mari și la crearea unei rețele naționale de arii protejate urbane.

Parcul Natural Văcărești va juca un rol cheie, prin faptul că devine exportator de know-how, model care poate fi replicat și în alte părți ale țării. Deatfel Asociația Parcul Natural Văcărești deja susține mai multe astfel de inițiative în mai multe orașe (Cluj, Brașov etc.). Recent asociația a conceput un proiect prin care dorește să identifice, studieze și propună alte 5 potențiale zone care ar putea deveni arii protejate urbane în București și împrejurimi, printre care și pădurea Băneasa, dar să și găsească organizații și grupuri de inițiativă pe care să le sprijine în derularea unor proiecte similare în alte 10 orașe mari ale României.

Când vom avea o rețea de arii naturale protejate urbane și organizații, instituții și oameni implicați în orașele mari din țară, alături de ariile naturale protejate din zonele sălbatice bine conservate și administrate pentru dezvoltarea comunităților locale, abia atunci înseamnă că știm să ne prețuim natura, am reînvățat să trăim alături de ea, putem să trăim mai sănătos și mai cu bucurie, merităm natura din jurul nostru și putem lăsa urmașilor adevărata moștenire pe care și ei o merită: planeta cu tot ce este viu pe ea.

De ce avem nevoie de arii naturale protejate?

Protected_areas_RO

Timp pt. citire: 10 min.

Ariile naturale protejate sunt pentru natură și pentru oameni.

Ele sunt spațiile în care eșantioane din natură s-au menținut într-o stare bună de conservare prin grija unor oameni. Astfel ele sunt moștenirea noastră și totodată datoria de a le lăsa la fel generațiilor următoare. Ele au căpătat o importanță tot mai mare pe măsură ce presiunea omului asupra naturii și resurselor sale a crescut, odată cu creșterea populației planetei. Nevoia de a conserva peisaje emblematice, de a proteja specii rare a venit ca o reacție firească la punerea în pericol a acestora.

Pentru că natura și problemele pe care le cauzăm noi acesteia nu au niciun fel de granițe, nici ariile protejate nu trebuie privite ca niște împrejmuiri izolate în care păstrăm câte ceva din ce a fost odinioară în jur. Trebuie să avem grijă de natură peste tot unde aceasta se află însă ariile protejate oferă niște eșantioane mai bine păstrate, niște nuclee care ar trebui interconectate prin culuare ecologice în rețele de conservare a naturii.

Istoria protecției naturii nu începe cu protejarea naturii, ci cu protejarea unor situri sacre, aflate unde altundeva decât în natura unde omul le-a construit. Primele decrete regale de protejare a unor areale au fost în India, acum peste 2000 de ani. În alte zone, inclusiv în Europa, protecția unor areale naturale a venit din considerente egoiste ale unor bogați care voiau să aibă la dispoziție trenuri de vânătoare și relaxare.

Mult mai târziu și ca urmare a creșterii impactului antropic asupra unor areale naturale, au apărut mișcări de masă, ale unor elite sau populații indigene, care au dus în timp la protecția legală pentru conservare a unor zone naturale. Una dintre primele astfel de mișcări este cea din secolul al XVIII-lea din actualul Parc Național Lake District, din Cumbria, Regatul Unit al Marii Britanii. Primele tentative de protejare au venit din partea poeților și pictorilor romantici, reprezentați de William Wordsworth, care voiau păstrearea intactă a peisajelor din care-și inspirau creațiile.

Primul parc național al lumii este Parcul Național Yellowstone, pe înființarea căruia și-a pus semnătura Abraham Lincoln în 1872. Prima arie protejată legal este considerată o rezervație forestieră din Trinidad-Tobago, protejată din 1776, sau, după alte surse, Muntele Bogd Khan din Mongolia, protejat din 1778.

Mișcările de înființare de arii protejate pe scară largă au luat amploare însă la începutul secolului trecut, mai întâi în America de Nord, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud, apoi în toată lumea. Primele 9 parcuri naționale din Europa au fost înființate în 1909 în Suedia. În România primul parc național a fost înființat în 1935 în Munții Retezat.

Toate inițiativele de înființare a ariilor naturale protejate au venit din dorința de a păstra și conserva zone din natură în fața expansiunii și impactului activităților antropice. În SUA și Europa s-a vrut protajarea unor peisaje emblematice, în Africa motivul a fost mai mult conservarea speciilor. Inițiativele de conservare au fost multe și diverse, din mai multe direcții, preluate și promovate încet-încet de către oamenii de știință numiți conservaționiști și puse în practică prin intermediul politicienilor, înr-o mulțime de feluri, diferite de la țară la țară. Abia în 1933, la Londra, la Conferința Internațională pentru Protecția Faunei și Florei s-a realizat un prim standard în domeniu și s-a ajuns la un consens terminologic. În 1948 apare sub egida UNESCO Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care a asigurat și asigură umbrela conservării naturii la nivel mondial. La ora actuală IUCN are stabilite 6 categorii principale de arii naturale protejate: rezervații naturale strict protejate și zone de sălbăticie, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale pentru managementul speciilor și habitatelor, peisaje protejate (parcuri naturale) și arii protejate pentru utilizarea durabilă a resurselor naturale.

În acest timp au apărut o mulțime de convenții internaționale pentru protecția speciilor și habitatelor terestre și acvatice, acte normative adoptate la nivel de țară, sisteme de administrare a ariilor naturale protejate, modele și ghiduri, organizații-suport pentru conservare, proiecte și programe care au sprijinit sau au încercat să spijine conservarea naturii. Au fost create rețele naționale și internaționale de arii protejate. Importanța conservării naturii a ajuns să fie percepută acum nu numai de către cercetători și conservaționiști, dar și de către publicul larg și prin acesta și de către politicieni. Conservarea a luat și ea noi turnuri, a căpătat noi aspecte, imposibil de imaginat acum 100 de ani. Au apărut arii naturale protejate urbane și rețele ale lor, care să răspundă nevoilor populației urbane în creștere de a se apropia de natură, de a cunoaște natura și de a trăi sănătos în natură, aproape de aglomerările urbane și în interiorul lor. Au început să fie integrate pe lângă biodiversitate și conceptele de geodiversitate și patrimoniu cultural. S-a trecut de la protecția strictă a speciilor și habitatelor la valorificarea patrimoniului natural în folosul comunităților locale și al vizitatorilor. S-au dezvoltat o adevărată industrie și concepte de management al vizitatorilor legate de turismul din ariile naturale protejate.

La ora actuală în lume sunt aproape 200.000 arii naturale protejate, reprezentând cca 15% din suprafața terestră și a apelor terestre, cca 10% din zonele costale și marine teritoriale și cca 5% din suprafața oceanelor. E mult, e puțin? Depinde pe cine și de unde întrebi. Sunt unii, inclusiv politicieni, care văd în ariile naturale protejate o piedică a dezvoltării și accesului la resurse (minerale, păduri, terenuri agricole, faună de interes cinegetic și piscicol etc.) și le-ar vrea restrânse ca dmensiuni și restricții și exploatate intensiv. Sunt alții care spun că-s prea puține, e nevoie să fie extinse pentru salvarea biodiversității și trebuie protejate mai strict. Există o caegorie de mijloc care crede se poate îmbina protecția și conservarea cu valorificarea sustenabilă a resurselor naturale. De exemplu există mișcarea Half-Earth Project care consideră fundamantat științific că pentru salvarea biodiversității și deci și supraviețuirea noastră ca specie, ca parte a biodiversității și dependentă de aceasta, e nevoie de protecția a jumătate dintre suprafețele terestre și marine ale planetei.

Ştiu că importanţa conservării naturii nu e atât de uşor de explicat şi înţeles. Asta pentru că dispariţia unui fluture din pădurile tropicale amazoniene, a unei orhidee din Parcul Național Buila-Vînturarița sau a vidrelor din Parcul Natural Văcăreşti nu ne afectează în mod direct şi sunt departe de cei mai mulți dintre noi. Și omenirea se confruntă acum cu probleme mult mai stringente şi mai aproape de noi, cum ar fi problemele acute de sănătate, lipsa apei potabile, foamete, sărăcie şi deficitul de educaţie, probleme de care oamenii se lovesc direct și dur. Cine se mai gândește la protejarea unor specii și habitate departe de noi și a căror importanță nu o înțelegem?

Însă toate aceste probleme sunt doar nişte efecte ale unot cauze profunde, printe care şi pierderea biodiversităţii. Eu sper ca după a ceastă pandemie să fi realizat câți mai mulți dintre noi cât de fragile sunt sistemele social și economic de care suntem atât de mândrii și de unde vine fragilitatea lor: de la agresiunea civilizației umane asupra habitatelor naturale și biodiversității.

Declinul biodiversităţii, ca parte a crizei schimbărilor climatic, ne poate lovi indirect pe toţi, mai dur decât orice problemă socială și economică. Pentru că biodiversitatea nu înseamnă numai specii și habitate. Biodiversitatea înseamnă aer curat, apă potabilă, mâncare sănătoasă, sănătate. Sigur că tot din biodiversitate vin și amenințări, dar acestea apar tocmai când omul uită să țină cont și de restul formelor de viață de pe planetă.

Există studii care dovedesc fără tăgadă că în ultimii 50 de ani, omul şi activităţile antropice au reuşit să stârpească de pe planetă 80% dintre mamifere, 60% dintre vertebrate, 50% dintre plante și 15% dintre pești. În ultimii 25 ani biodiversitatea planetei s-a redus cu o treime.

Acum 3 ani, în revista BioScience, 15.364 cercetători din 184 de ţări au publicat World scientist’s worning to humanity – second notice, după 25 de ani de la primul avertisment. Acum comunitatea ştiinţifică arată că trendurile previzionate se confirmă şi că omenirea nu numai că nu a făcut progrese, dar a şi regresat în a evita o catastrofă la scară planetară spre care ne îndreptăm vertiginos. Ce ne oferă biodiversitatea în această ecuație complicată a crizei climatic? Ne oferă enorm: pădurile planetei reglează clima, sechestrează carbon și produc oxigen, recifii de corali și organismele marine calcifiante purifică apa și în decursul istoriei vieții pe Pământ au sechestrat în depozitele carbonatice cele mai mari cantități de carbon, de 10.000 de ori mai mult decât în rezervele de hidrocarburi și toate ecosistemele terestre la un loc.

Ca geolog ştiu că viaţa pe Pământ este de cel puţin 3,8 miliarde de ani şi că planeta a mai trecut prin vreo 25 extincţii la scară planetară, dintre care 5 majore. Cea mai celebră este cea de la sfârşitul Cretacicului, de acum 65 milioane de ani, cand odată cu dinozaurii au dispărut 75% dintre specii. Iar cea mai mare este cea de la limita Permianului cu Triasicul, de acum 252 milioane de ani, când au dispărut 96% dintre specii. Specia noastră este pe planetă de numai 300.000 de ani, iar în accepţiunea modernă de numai 30.000 ani. Iar în ultimii 200 ani, în special în ultimii 50, am devenit principala noastră ameninţare.

Planeta şi viaţa au capacitatea de a supravieţui fără probleme şi chiar de a prospera apoi fără noi, însă noi ca specie nu avem nicio şansă în momentul actual să supraviețuim fără ele. Deci conservarea biodiversității, ale cărei vârf de lance sunt ariile naturale protejate înseamnă șansa noastră la supaviețuire pe planetă. Deci nu mai e o problem de considerente romantic, de conservare a unor peisaje, de protejare a unor specii sălbatice, ci este o problem de viață și de moarte pe noi ca specie, parte a biodiversității.

Altfel terminăm odată cu noi şi toate problemele de mediu, sociale, economice, politice, religioase şi filozofice cu care ne pierdem vremea acum. Poate doar dacă avântul tehnologic nu ne va oferi în curând şansa de a migra pe o altă planet să avem o altă alternativă. Sau poate că ne vom trezi în ceasul al 13-lea şi vom face ceva semnificativ care chiar să conteze la scară planetară pentru oprirea declinului. Dar până atunci ce putem face pentru asta? E foarte simplu: sa ne conservăm biodiversitatea prin orice mijloace şi cu orice costuri, iar aceasta se face cel mai bine în ariile naturale protejate.

Dar nu e suficient să înființăm arii naturale protejate, e nevoie să și avem grijă de ele. Pentru că habitatele și speciile nu se protejază doar prin hotărâri ale guvernelor și prin trasarea de către om a unor linii pe niște hărți. Padurile, apele, munții, animalele, plantele au nevoie de ajutorul nostru concret. Au nevoie să fie protejate, respectate, prețuite nu numai pentru ce ne oferă ca resurse și materii prime, ci și pentru că sunt colacatari cu aceleași drepturi la viață pe aceeași planetă pe care o împărțim.

Administrarea ariilor naturale protejate are și ea o istorie lungă, similară cu cea a înființării acestora dar mai mult sau mai puțin întârziată. Dacă în multe zone înființarea a însemnat multă vreme doar un act normativ emis de către autorități, alții au luat și administrarea în serios și au asigurat resursele necesare acesteia.

În USA de exemplu s-a creat încă din 1916 US National Park Service, structură guvernamentală care administrează în prezent 412 parcuri și monumente naționale. Totul a început in 1903, când marele iubitor de natură John Muir, după ce a fondat câteva parcuri naționale (acum e numit părintele parcurilor naționale), l-a convins pe vizionarul președinte Theodor Roosvelt să facă din cnservarea naturii o politică de stat, inclusive prin achiziția terenurilor private din parcuri pentru un mai bun control al conservării acestora.
US National Park Service a tot crescut și dezvoltat rețeaua de parcuri naționale, administrată în folosul naturii și al oamenilor, considerată de mulți ca fiind poate cel mai bun lucru făcut de americani pentru continent.

La polul opus există țări printre care din păcate se numără și România, în care conservarea și ariile naturale protejate au fost multă vreme doar un act formal, fără efecte directe, asta și din cazua regimului comunist căruia nu prea i-a păsat de astfel de mofturi cum ar fi conservarea. Au trecut 65 de ani de la înființarea primului parc național până la inființarea primelor administrații de parcuri și a trebuit să intrăm în Uniunea Europeană ca să începem să ne luăm mai în serios obligațiile de conservare asumate prin convențiile internaționale. Și încă suntem în situația în care statul român nu susține direct conservarea naturii și administrarea ariilor naturale protejate.

Eu cred că fiecare țară are obligația de a se îngriji de patrimoniul natural național, ca parte a efortului global de conservare. De ce oare ar trebui să facă asta? Din foarte multe motive: pentru că este o datorie față de urmași, fiindcă natura nealterată poate constitui baza dezvoltării durabile, pentru ca astfel se salveaza specii și habitate rare și periclitate, pentru că prin asta se asigura baza dezvoltării ecoturismului, resurse pentru cercetare și educație ecologică și multe altele.

Iar România se poate mândri cu ceva în fața celorlalte țări ale Uniunii Europene: cu patrimoniul natural. Noi încă mai avem păduri virgine, urși, lupi și râși. Avem și noi Rezervația Biosferei Deta Dunării, 13 parcuri naționale, 16 parcuri naturale, sute de rezervații naturale, monumente ale naturii, toate reprezentând aproape 8% din teritoriul național și situri Natura 2000 pentru protecția habitatelor și speciilor, considerate la noi tot arii naturale protejate, cu care suprafața totală protejată ajunge la aproape 24% din teritoriul național. Le avem dar nu prea știm să avem grijă de ele.

Administrarea ariilor naturale protejate este diferită de la țară la țară, dar toate au ca element comun implicarea statului prin instituțiile sale. Paradoxul ân Europa este că țările care au ajuns să conștientizeze valoarea naturii și să și aibă resurse pentru protejarea ei, să nu prea mai aibă ce proteja, iar cele care au ce proteja, cum e și cazul nostru, să nu aibă resursele necesare și să nu realizeze ce au de pierdut sau să nu vrea s-o facă.

În România statul se implică doar declarativ în protecția ariilor naturale cu care altfel se laudă peste tot. La noi statul a ales varianta de a delega administrarea ariilor naturale protejate. Astfel s-a creat, inițial dintr-o soluție de moment care apoi s-a permanentizat, un sistem de incredințare prin contract a administrării ariilor naturale protejate către cine este interesat. Parte dintre administratori și custozi au făcut treabă bună, avem exemple de arii naturale protejate cu realizări remarcabile din proiecte și parteneriate, însă suntem foarte departe de ceea ce ar trebui nevoie. La presiunea societății civile, în 2016 s-a înființat și la noi o agenție națională pentru administrarea ariilor naturale protejate (ANANP), care însă în loc să aducă un plus prin implicarea statului, a reușit să distrigă și ceea ce construise cu greu până atunci, Printr-o ordonanță de urgență s-au desființat custodiile și au fost eliminate ONG-urile dintre cei care pot participa la administrarea ariilor naturale protejate, fără să se pună ceva în loc și ne-am întors iarăși în urmă cu 20 de ani, când înființam și noi primele administrații de parcuri.

În această situație nu putem vorbi de asigurarea nevoilor de conservare, iar aceasta înseamnă probleme mari cu care ariile naturale protejate de la noi se confruntă, toate fiind cauza creșterii presiunii antropice asupra refugiilor de viață sălbatică. Fără a fi o listă completă, cele mai mari amenințări sunt: construcții și investiții de toate felurile (drumuri, microhidrocentrale, cariere, pârtii de schi, instalații de transport pe cablu, stațiuni, construcții diverse etc.); exploatări forestiere (deopotrivă legale și ilegale); vânătoare și pescuit necontrolate; braconaj; pășunat intensive; activități de culegere, colectare necontrolată a fructelor de pădure, ciupercilor, plantelor medicinal; colectarea fosilelor, rocilor și mineralelor, speleotemelor; turism necontrolat. Toate acestea duc la distrugerea unor ecosisteme, la perturbarea și fragmentarea habitatelor, la lipsa de liniște pentru faună, la distrugeri și degradări ireparabile ale mediului.

Problemele cele mai mari ale administerării sunt legate de: incoerență și bâlbâială legislativă, măsuri contrare din partea altor sectoare – în special cele investiționale în infrastructură, păduri și agricultură –, ineficiența autorităților și lipsa sprijinului acestora, lipsa de resurse umane și financiare.

Câștigurile și beneficiile indirecte ale conservării în ariile naturale protejate sunt mari și diverse, pe de o parte pentru comunitățile locale, pe de alta pentru vizitatorii zonelor protejate, pentru noi toți. Putem vorbi aici de activități ecoturistice, de la servicii de cazare, transport și masă până la servicii specifice de interpretare și cunoaștere a naturii, ghidaj, închiriere de echipamente și altele, dar și de utilizarea durabilă și eficientă a resurselor naturale disponibile, de la fructe de pădure și lemn, până la produse tradiționale și resurse de apă. Iar mult mai importante, deși mai greu vizibile și cuantificabile sunt conservarea habitatelor și a speciilor, păstrarea nealterată a peisajelor, potențialul de recreere, cunoaștere și educație, sechestrarea de carbon, emisiile de oxigen și altele. Dar acestea trebuie gândite la scară regională, nu restrânse la teritoriul ariilor naturale protejate. Granițele acestora sunt niște convenții ale oamenilor, ursul și lupul nu țin cont de limitele administrative, juridice și politice ale momentului. La fel și beneficiile. Ariile naturale protejate trebuie să fie privite ca niște poli ai dezvoltării regionale. Dacă ele sunt conservate, asigură pilonul principal al dezvoltării regiunilor.

Asta trebuie să le cerem cu toții politicienilor și instituțiilor: să conservăm natura și să avem grijă de ariile naturale protejate pentru noi și pentru generațiile viitoare și să le transformăm în centre de dezvoltare regională.

Împreună cu prietenii din două organizații neguvernamentale am înfiinţat în 2004 Parcul Naţional Buila-Vânturariţa și în 2016 Parcul Natural Văcărești.

În Oltenia de sub Munte am realizat că în locurile şi zilele în care trăim noi astăzi, nu se poate face conservere facând abstracţie de oameni, de comunităţile locale şi de vizitatorii zonei, de nevoile şi interesele lor. Astfel că un proiect de conservare s-a transformat într-unul de dezvoltare a întregii comunităţi locale din jurul parcului, prin conservare, bazată pe valorificarea durabilă a patrimoniului natural şi cultural extraordinar din zonă. Am oferit astfel, prin înfiinţarea şi promovarea parcului, pe lângă conservarea unui colţ important de natură sălbatică, o alternativă de dezvoltare sănătoasă a zonei. În timp, rezultatele nu au întârizat să apară: de la câteva sute de oameni care vizitau parcul înainte, acum s-a ajuns la 25.000 vizitatori pe an, iar investiţia noastră de cca 300 mii euro s-a multiplicat de peste 100 de ori şi a ajuns să aducă beneficii zonei, deja de peste 30 milioane de euro prin dezvoltarea de servicii, începerea unor afaceri în domeniul turismului, locuri de muncă, taxe la bugetul local. Asta înseamnă dezvoltarea prin conservarea naturii şi utilizarea durabilă a resurselor naturale şi culturale.

De ce nu ne-am conserva aceste resurse pentru a ne face o strategie de dezvoltare durabilă bazată pe valorificarea sustenabilă şi promovarea lor? Am putea crea nuclee de dezvoltare durabilă în comunităţile din jurul ariilor protejate, cele mai multe dintre ele sărace şi fără alternative şi am obţine astfel suficiente resurse şi pentru conservarea patrimoniului.

Înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti este un alt exemplu de importanță al ariilor protejate. Potenţialul parcului este uriaş din punct de vedere al educaţiei de mediu, fiind situat în mijlocul a 15% din populaţia ţării dar şi al promovării, fiind în capitală, deci cu o vizibilitate şi expunere foarte mari. Acum lucrăm a dezvoltarea unei rețele naționale  de arii naturale protejate urbane, care să apropie oamenii de natură și să-i reînvețe s-o primească în viața lor.

Eu cred că dacă ne adunăm mai mulţi, putem face şi mai multe, şi mai repede, şi mai bine. Prin educaţie pentru natură şi sănătate și prosperitate aduse de natură putem schimba complet mentalitatea românilor faţă de natură, în sensul acceptării ei. Nu o facem numai pentru parcurile Buila şi Văcăreşti, nici numai pentru noi, satul sau oraşul nostru, ci o facem pentru întreaga planetă şi pentru biodiversitatea ei, din care şi noi facem parte.

Haideti sa facem un plan serios de impaduriri

88357342_3024754170901840_9110573856220774400_nAm lansat in 7 martie in P.N. Vacaresti campania OMV Petrom de impadurire a 300 ha (1,5 milioane de puieti), in toata tara ca in Vacaresti nu incap atatia.88316771_3024754254235165_941175429320933376_n
Cu o zi inainte, presedintele, prim-ministrii si ministrul mediului au lansat campania de plantare a 53 milioane puieti, o padure cat o tara.89744210_3024754324235158_897286532912644096_n
Dupa Vacaresti eu cu 3 vecini harnici am plantat in cartier 60 frasini si meri.
E foarte bine ca se canalizeaza tot mai multe eforturi si resurse spre astfel de actiuni.
E foarte bine ca politicienii de la cel mai inalt nivel considera ca plantarea padurilor este o prioritate.
E foarte bine ca sectorul privat si societatea civila au o mare dorinta de a impaduri.
Cred insa ca ne multumim si poate ne amagim cu prea putin. Trebuie sa folosim toate energiile si resursele pt. mai mult si mai bine. Trebuie sa crestem, cum ii arata Doru meu ministrului.89382750_3024754544235136_4444141586183356416_n
Cu totii, impreuna putem mai mult, mai bine, mai repede.
As vrea sa facem un plan de impaduriri care sa sune cam asa: peste 3 ani vom planta 500 milioane de puieti, peste 4 un miliard, peste 5 inca un miliard si tot asa.
De ce? Fiindca 3 ani dureaza sa crestem puietii in pepiniere iar Romsilva produce acum vreo 50 milioane pe an, probabil mai produc si pepinierele private cateva milioane. Deci si sa vrem sa plantam mai mult acum si-n urmatorii ani, nu avem puieti. Dar daca ar fi un plan asumat, pepinierele s-ar extinde si ar produce mai mult. Acum produc cat e cerere pe piata pt. plantarile curente. Iar in Romania se planteaza anual cam 50 milioane puieti, pe cca. 10.000 ha. Iar asta nu creste suprafata impadurita, ci o mentine. Adica puietii aia se planteaza pe hectarele unde s-a taiat la ras, fiindca legea obliga la impadurire in maxim 2 ani de la taiere. Deci se reimpadureste tot cat se taie, minus unde se taie si nu mai reimpadureste nimeni si avem ceva mii de astfel de hectare pustii adunate in ultimii ani.
Unde am putea planta atatia puieti pe atatea hectare? Pai unde nu e padure si se poate face padure. Sunt terenuri degradate care trebuie evaluate, e nevoie de perdele firestiere. Cu astea extindem padurea, blocam carbon in lemn, crestem biodiversitatea, rezolvam probleme sociale si economice si cate si mai cate.
Apoi trebuie sa vedem si unde, ce si cum plantam, ca sa nu facem mai mult rau desi e cu buna intentie. Asta se poate face cu niste principii de buna practica. Ar trebui sa evaluam terenurile din punct de vedere al biodiversitatii, sa nu stricam cu impadurirea mlastini, saraturi sau alte habitate carora unora le par terenuri degradate, sa plantam specii autohtone conform tipului de padure specific zonei, sa acordam resurse nu numai pt. plantare dar si pt. ingrijirea plantatiilor vreo cativa ani pana cand ajung padure si alte reguli simple.
De exemplu vecinii sarbi, care au de vreo 3 ori mai putina padure ca noi (dar procent de impadurire de 31% fata de noi cu doar 26%), si-au propus sa planteze un miliard de puieti. Ei nu-s in UE dar zic ca vor sa se alinieze cu European Green Deal.
Pai noi ramanem la 50 milioane?
Haideti sa facem si noi un plan serios!

Legea ariilor protejate urbane

_DSF7799_istoric1

Am fost depusa in Parlament Legea 117/2020, Legea Ariilor Naturale Urbane

Legea a fost adoptata de Senat in 22.04.2020 si merge pentru dezbatere in Camera Deputatilor, camera decizionala, cu nr. PL-x nr. 193/2020.

Ma bucur ca am contribuit si eu cu echipa Asociatiei Parcul Natural Vacaresti la aceasta initiativa legislativa care sper ca va crea baza includerii biodiversitatii urbane in strategiile de dezvoltare ale marilor orase ale tarii, va duce la infiintarea de arii protejate urbane in toate orasele mari si la crearea unei retele nationale de arii protejate urbane in care Parcul Natural Vacaresti va juca un rol cheie.

Inițiatorii legii sunt: Adrian Dohotaru – deputat independent, Allen Coliban – senator USR, Petre Florin Manole – deputat PSD, Attila Korodi si Csoma Botond – deputati UDMR, Glad Varga si Costel Alexe, deputat PNL, ultimul fiind si ministru al Mediului. Au mai semnat initiativa legislativa deputații Nicusor Dan si Oana Bizgan.

Biodiversitatea urbana si ariile protejate urbane trebuie sa aiba un rol foarte important in viata oamenilor, mai ales ca previziunile sunt ca in curand 70% din populatia planetei va trai in zona urbana.

Acest lucru este mentionat si in European Green Deal, lansat recent de catre UE la COP25, in care biodiverisitatii urbane i se da o importanta deosebita.

Orasele au nevoie de natura si biodiversitate pentru a contracara poluarea si dezvoltarea imobiliara haotica.

Ariile naturale protejate urbane ofera servicii ecosistemice valoroase, au un rol educativ, incurajeaza mișcarea in aer liber, ne fac mai constienti de biodiversitate, ofera oxigen si absorb dioxidul de carbon.

Ariile naturale protejate urbane sunt importante pentru ca ofera experiente in natura, aproape de oameni, unor mari populatii urbane care traiesc in vecinatatea lor si care poate nu isi permit sa calatoreasca zeci de km pentru a ajunge in natura, intr-o arie protejata.

In contextul crizei climatice generate de omenire, care afecteaza si Romania, ariile naturale urbane pot juca un rol relevant in stabilizarea climei in zonele urbane.

Parcul Natural de la Serra de Collserola – Barcelona

78465513_2798116993565560_6401334423211474944_n

Barcelona are cel mai mare parc natural urban din lume. Cel putin asa zice Wikipedia.
Parcul Natural de la Serra de Collserola a fost infiintat in 1987 si are 8.465 ha, fiind de 8 ori mai mare ca Bois de Boulogne din Paris, de 22 ori mai mare ca Central Park din New York si de 46 ori mai mare ca Parcul Natural Vacaresti din Bucuresti.
E un munte in oras, cu varful cel mai inalt de 512 m, de unde se vad cel mai bine tot orasul si marea, unde sunt protejate paduri de pin de Alep si stejar verde (Quercus ilex) si tufarisuri mediteraneene (maquis) cu o bogata biodiversitate.
Practic este o padure periurbana amenajata sumar pentru recreere, cu poteci, piste de alergare si trasee pentru biciclete.

78066153_2798117303565529_8013865368915279872_n

72479735_2798117130232213_2156401533409820672_n

77069219_2798117426898850_224469958849986560_n

77353549_2798117540232172_4454922155959779328_n

78361931_2798117613565498_7113118204758589440_n

Politica de biodiversitate a municipalitatii din Reykjavik

78058910_2821615147882411_132604001412710400_nIn ultimele doua zile am luat contact cu modul islandez de a avea grija de biodiversitatea urbana si de a o integra in viata oamenilor si a orasului.
Municipalitatea Reykjavik are o politica de biodiversitate a orasului prin care vrea sa conecteze spatiile verzi de mari dimensiuni si ariile protejate existente prin coridoare verzi, spatii verzi si arii protejate mai mici, intr-o retea ecologica si de arii protejate care sa acopere tot orasul.
Municipalitatea face f. multe in domeniul conservarii naturii:
– se ocupa cu oameni si resurse de ariile protejate si spatiile verzi urbane si periurbane;
– administreaza excelent o gradina botanica unde accesul este liber si unde se desfasoara permanent o multime de activitati educative;
– are un centru de activitati outdoor amenajat pe o fosta groapa de gunoi, unde lucreaza oameni foarte pasionati;
– au proiecte de reconstructie ecologica a unor viitoare zone protejate;
– au un muzeu fantastic dedicat naturii intregii tari, o ambasada in oras a patrimoniului natural national;
– au un primar biciclist cu care ne-am intalnit la masa la cantina primariei;
– au un fost activist de mediu in functia de ministru al mediului, care face treaba excelenta.
Nu prea se incurca ei in terminologii si clasificari de arii protejate, dar multe zone functioneaza foarte bine ca atare doar fiindca se vrea asta, fara sa fie si clasificate oficial.
Asta in oras, ca in afara lui, desi au doar 3 parcuri nationale, unul dintre ele, Vatnajökull National Park, care este si sit UNESCO, ocupa 15% din suprafata tarii si este in proces de a-si dubla suprafata. Mai au si doua geoparcuri UNESCO: Reykjanes si Katla si multe alte rezervatii naturale.

78429765_2821615761215683_2910210951473004544_n

78424614_2821615237882402_7689720480529383424_n

78418999_2821615337882392_611372780516016128_n

79451777_2821615571215702_2945424490684743680_n

79108282_2821615471215712_1886231099600797696_n

78957282_2821615861215673_4919756252973629440_n

78765102_2821615687882357_8317958261881962496_n

78426437_2821615954548997_8011662918275825664_n

78675446_2821616057882320_7524825605020319744_n

78867736_2821616167882309_1065022795575984128_n

Rezervatia Naturala Booterstown

67191404_2539528072757788_7324332618927833088_n

Rezervatia Naturala Booterstown este o arie protejata urbana de numai 4,3 ha, situata in Blackrock, aproape de Dublin.
A fost infiintata pentru protejarea ultimei portiuni ramase cu mlastini sarate din sudul golfului Dublin. Este incadrata de o sosea si o cale ferata intens circulate, deci usor accesibila publicului.
Este sanctuar pt. protectia pasarilor si sit Natura 2000.
In Irlanda ariile protejate urbane, biodiversitatea urbana si petrecerea a cat mai mult timp in natura pentru cunoasterea ei sunt o normalitate.

Rezervatia naturala Lobau

60120318_2423782074332389_6128724916129759232_n

Rezervatia naturala Lobau este numita jungla vieneza. Asta pt. ca este o zona salbatica intrata practic in Viena. Este un culoar verde de-a lungul Dunarii care ajunge pana in inima orasului, legat si continuat de parcuri urbane.
Are 2300 ha, aproape un sfert din cel de-al 6-lea parc national al Austriei din care face parte: Parcul National Donau-Auen. A fost infiintat acum 15 ani si se intinde de-a lungul Dunarii intre Viena si Bratislava pentru protejarea uneia dintre ultimele zone umede mari ramase in Europa centrala.
E o zona cu foste brate ale Dunarii, zavoaie inundabile, lacuri, mlastini, paduri dar si pajisti si fanete acum pline de orhidee. E un paradis al pasarilor, atat cele de apa cat si cele forestiere dar si al altor vietuitoare acvatice.
Zona poate fi explorata si descoperita pe jos sau cu bicicleta, folosind o retea de drumuri si poteci de pamant si pietruite pe care ai surprize placute la tot pasul.
E un exemplu de arie protejata care intra in oras, care a trecut peste barierele urban-salbatic, in care natura a fost primita in zona locuita si in care oamenii se bucura de natura si traiesc aproape de ea.
Asta inseamna si ca orhideele cresc linistite in marginea potecii, ca nu exista gunoaie, ca arborii sunt taiati doar de castori sau sa nu se prabuseasca peste vreun drum, ca semnalizarile si regulile sunt respectate, ca e liniste.

London Wetland Center

56561451_2372839206093343_1682714220308725760_nLondon Wetland Center este o arie protejata de 43 ha, amenajata de la 0 intre 1995 si 2000, cu o investitie de 16 milioane lire, in locul unor foste rezervoare de apa. Este administrata de catre organizatia nonprofit Wildfowl Wetland Trust, cu 45 angajati. WWT mai administreaza alte 8 arii protejate.
Adaposteste peste 180 specii de pasari, cea mai mare parte a ariei fiind sanctuar de biodiversitate.
Are insa amenajate si zone educative si de recreere, care atrag anual peste 220.000 vizitatori (platitori, 15 lire biletul), dintre care 50.000 sunt copii veniti in scop educativ (25.000 gratuit, din categorii defavorizate).