Dai sau primești lovitura de stat?

img_5560

I-am auzit pe unii zicând despre protestatarii din stradă, că ar fi manipulaţi și/sau plătiţi să dea o lovitură de stat. Eu și toţi cunoscuţii am ieșit noaptea în ger de revoltă, numai pentru apărarea unor principii ale normalităţii. Aseară am asistat la o adevărată lovitură de stat primită de către noi toţi de la cei dinspre care venea acuza. O lovitură a unei găști ajunse la putere asupra brumei de normalităţi în care ne amăgeam că suntem. O lovitură a hoţilor asupra oamenilor cinstiţi, o călcare în picioare a tuturor principiilor normalităţii pe care ne-o dorim. Eu nu vreau demisia Guvernului și anticipate, e normal ca PSD să guverneze în baza legitimităţii votului, însă asta nu înseamnă că trebuie lăsaţi să calce în picioare orice principii, de la transparenţă și până la responsabilitate.

S-au adunat ca o bandă de hoţi la ceas de seară și au aprobat privilegii speciale celor mai răi reprezentanţi ai găștii ale cărei interese le reprezintă. Atât de mare a fost graba și urgenţa, încât în aceeași seară au legiferat hoţia și au și publicat-o în Monitorul Oficial. Mai există oare vreun precedent al unei astfel de grabe a legiferării? Sănătatea și educaţia sunt mai puţin urgente faţă de confortul pușcăriașilor? Pe astea le-au rezolvat rapid cu reîntoarcerea la numirea recompensator-politică a directorilor. M-am uitat de două ori la declaraţiile halucinante ale capului justiţiei, nevenindu-mi să cred cât de stăpân pe el (bâlbele cred că-s de la faptul că-i agramat) răspundea întrebărilor, cu un adevărat tupeu de borfaş. Totul a fost premeditat de la bun început şi au vrut cu orice preţ să-şi atingă scopul, acela de a-şi proteja hoţii din gaşcă, în frunte cu condamnatul șef de partid, indiferent de păreri, vocea străzii, opinia instituţiilor, avertizările îngrijorate ale comunităţii internaţionale.

Mi-e greu să cred că grosul votanţilor acestui partid ce se dovedeşte mafiot este de acord cu liberalizarea hoţiei, sper ca aceștia să se trezească din amăgire, să se scuture și să dorească și ei normalitatea. Altfel mi-e teamă că naţia asta nu prea mai are șanse să scotă capul la lumină.

E pentru prima dată în viaţă când mi-e sincer frică de viitor și mă întreb dacă merită să-mi condamn copiii să trăiască în România. Am avut multe ocazii tentante de a pleca din ţară dar am decis să rămân. Şi nu am rămas degeaba, am şi făcut câte ceva în jurul meu, pentru mediu şi comunitate, aşa cum m-am priceput, bine zic eu. Nu a fost deloc uşor, fiindcă toate realizările au însemnat luptă grea cu sistemul şi cu oamenii de-l ţin scârbos în viaţă. Tot timpul m-am lovit de specia de limacşi instituţionali, care nefiind capabili să facă ceva pe merit şi prin muncă cinstită, au ales varianta lejeră şi roditoare a linguşitului la partid şi a pupatului în cur pentru căţărat în scaune, de la salahor şi până la ministru. Am ales să-i ocolesc şi las în urmă deşi ar merita striviţi şi mi-am văzut de treabă fără să mă amestec cu politicul, ideferent de culoarea lui. Sunt optimist incurabil şi fără asta nu aş fi făcut mai nimic. Am trăit mereu cu speranţa schimbării în bine, a educării şi evoluţiei oamenilor, am crezut mereu în puterea bunului exemplu şi în forţa oamenilor buni de a schimba şi propaga binele în jur până la covârşirea mizeriei.

Acum mă simt înfrânt şi neputincios şi realizez că lovitura de stat pe care-au dat-o această gaşcă ajunsă la putere este defapt o lovitură dată oamenilor buni şi viitorului lor. Dacă românii or să aleagă să trăiască într-o patrie a hoţilor, eu o să-mi duc copiii departe de ei şi ea.

Anunțuri

Roșia Montană

rosia-montana-isotorie-minerit-1Fotografie de Bazil Roman, ce ilustrează viaţa şi activitatea aurarilor din Roşia Montană în perioada interbelică – Muzeul Mineritului din Roşia Montană.

Recent ministerele mediului şi culturii și-au dat mâna pentru includerea Roşiei Montane pe lista indicativă a României pentru patrimoniul mondial UNESCO. Acum urmează întocmirea dosarului necesar susținerii candidaturii. E prima alternativă oferită zonei după ani de blocaj în care mineritul oferit de o companie a fost singura opțiune.

Scriam in Septembrie 2013, pe când subiectul era mult mai „zemos”, un text cu propria opinei despre proiectul Roşia Montană, fără să fiu plătit de Soroș, oengiști, ruși, daci, evrei, corporatiști sau extratereștrii în căutare de metale rare:

În ultimele zile am auzit atâtea despre Roșia Montană, cât în toți anii de până acum. În jurul meu, în metrou, pe stradă, la terasă, la miting, la birou, pe net, în presă, toată lumea vorbește și pare că știe multe despre subiect, care tinde să se alăture fotbalului și politicii ca subiect la care toți românii se pricep.

Fiind geolog și lucrând cândva inclusiv prin zonă, ce-i drept nu în minerit, ci în proiecte de încercare a refacerii mediului după minerit, mulți mă întreabă ce părere am. Și ca să nu repet mereu aceleași lucruri, m-am gândit să le scriu și să le servesc doritorilor. În plus, printre atâtea opinii, ce mai contează încă o părere?

Poate că o să sune a teorie a conspirației părerea mea, dar pe zi ce trece tind să-i dau crezare.

De multă vreme, lucrând prin preajma zonei și a problematicii minerești și vorbind cu diverși asemenea, am ajuns la concluzia că această companie fie e sub orice critică în ceea ce privește profesionismul și habar nu are de minerit, ori nici n-a vrut vreodată să exploateze ceva la Roșia Montană, sau dacă o fi vrut s-a răzgândit pe parcurs.

Oricum, în ambele variante e bine să scăpăm cât mai repede de ei și să plece de unde-or fi venit, fiindcă ne-au ținut în șah o grămada de ani, aburindu-ne cu mizeriile lor și îmbogățindu-se pe seama noastră.

Pe ce-mi bazez argumentele:

1. Nu au nicio experiență în minerit, nici vorbă la scara dorită, neavând niciun alt proiect în lume, ci fiind înființați special pentru proiectul Roșia Montană. Compania s-a înființat din nimic, pe o hoție inițiată de niște români, care-au pus mâna pe documentațiile și studiile geologice și tehnice ale exploatării miniere comuniste (care altfel ar fi costat foarte mult), pe baza cărora compania s-a înființat și cotat la bursă. Cotarea a însemnat atragerea de capital prin vânzarea de acțiuni (inițială și în alte câteva etape ulterioare când s-a majorat capitalul) și profit prin fluctuația valorii de piață a acțiunilor, realizat inclusiv prin notorietatea adusă de scandal. Toate cheltuielile companiei de până acum, câteva sute bune de milioane de dolari, au fost suportate doar din aceste venituri făcute din nimic, fără producție.

2. Niciodată nu au acționat ca și cum ar dori să înceapă ceva cândva, ci doar au ațâțat lucrurile din când în când, atrăgând atenția asupra poveștii, devenită de mare notorietate internațională, adică exact ce-a făcut bine la atragerea interesului acționarilor. Nici măcar avizele n-au fost în stare să și le obțină, au tărăgănat ani de zile depunerea cererii de obținere a avizului de mediu, nu au respectat termene juridice elementare, s-au oprit cu procesul de cumpărare a proprietăților într-un punct critic și altele. Dar nici nu au vrut să tragă obloanele, fiindcă astfel ar fi omorât găina cu ouăle de aur din care mai trăgeau din când în când câte ceva.

3. E singurul caz din istoria mineritului (din câte știu eu), când o companie nu e în stare să porneasca ceva în 15 ani de la anunțarea începerii. Și nu vorbesc de țări bananiere, ci de Europa de vest și de nord, unde activiștii-s mai puternici și mai răi, proprietățile mai scumpe, legile și autoritățile mai ferme și corupția mai mică.

4. Proiectul lor e exact cât trebuie de mare ca să iște o opoziție ce-l blochează și într-un final oprește. S-a umflat de la o carieră la 4, de la un proiect banal ca și mină existentă acolo înainte, la cel mai mare din Europa. Dacă era la o scară mai mică ar fi început de mult, cum sunt începute deja alte proiecte similare, tot pentru aur, tot cu mult hulita (în necunoștință de cauză dealtfel) cianurare (la Certej, 10 km nord de Deva e un proiect similar în derulare al unei alte companii canadiene, cu aviz de mediu deja eliberat).

5. Proiectul minier, inclusiv anexele (iazul de decantare, stația de tratare, și soluțiile de închidere , refacere și monitorizare postînchidere) peste care m-am uitat în diagonală, dovedesc un amatorism și o superficialitate demne de o echipă de studenți începători, nu de cel ce se intitulează cel mai mare proiect minier al Europei.

6. Există atâția specialiști buni în minerit și domenii conexe în țară și străinătate și deși salariile oferite sunt foarte mari, compania a angajat numai dintre cei de la mâna a doua încolo, sau unii buni care stau degeaba.

7. Proiectanții iazului de decantare au ales o soluție proastă și nefundamentată temeinic și au o reputație la fel, când cu siguranță erau și alte alternative.

8. Studiul de impact asupra mediului este iarăși jalnic, făcut de amatori. La banii dați pe el se putea măcar face unul beton dacă se dorea, greu de contestat, nu unul care să permită mii de observații și sugestii de la fel și fel de amatori.

9. Finalul trebuie să fie în așa fel încât să nu existe niciun dubiu ca scuză în fața acționarilor, că nu ei sunt vinovați de eșec, ci statul român, politicienii împinși de proteste, spiritul civic românesc sau răscoala localnicilor. Dacă în urma eșecului obțin și ceve bănet ca daună de la noi prin statul român, vor fi și mai fericiți.

10. Singurele lucruri pe care le-au făcut bine și temeinic au fost publicitatea și PRul proiectului.

Și mai am și altele, toate ducându-mă la concluzia că toată afacerea este una pur speculativă, din care unii-și îngroașă veniturile.

Dacă vorbim strict de exploatarea aurului, deși-s geolog care a învățat la școală inclusiv despre valoarea resurselor, nu înțeleg de ce trebuie scos din pământ atâta vreme cât nu se face altceva cu el decât să fie mutat din subsol în bijuterii și în beciurile băncilor, mai ales că de ani buni valutele nici măcar nu mai au acoperire în aur. Utilizarea metalului în electronică este net nesemnificativă.

Faptul că este un metal practic nealterabil și relativ ușor de găsit, a dus în cele câteva mii de ani ale istoriei umane la mitizarea lui și transformarea convențională într-una dintre cele mai mari bogății, râvnită și căutată cu orice preț. La ora actuală pe glob sunt undeva în jur de 400 mari mine aurifere, mineritul pentru aur fiind de departe cel mai profitabil dintre toate exploatările de resurse minerale. Însă și rata de accidente miniere importante cu impact asupra mediului și oamenilor este cam de unul pe an. Toate au în comun exploatarea la scară largă, cu utilaje uriașe operate de puțini oameni, care prelucrează cantități enorme în timp foarte scurt. Prostiile precum că la Roșia Montană ar exita și alte elemente, care mai de care mai rare, pe care cineva ar dori să le exploateze, sunt doar prostii. Un principiu al geochimiei spune că în orice piatră poți găsi toate elementele chimice. Dar existența și interesul pentru exploatare sunt două lucruri total diferite. Ca să poată fi scoase economic, trebuie să fie în concentrații suficiente, care să depășească pragul de rentabilitate. Ori la Roșia Montană, toate celelalte elemente prezente, ocurente acestui tip de zăcământ sunt departe de acest prag sau sunt total neinteresante în economia actuală, neavând nimeni ce să facă cu ele. Așa că, după ce se scot câteva grame de aur și argint, din fiecare tonă de minereu extras, restul mineralelor, fin măcinate, ajung în iazul de decantare sub formă de noroi ce se transformă în praf după scurgerea apei.

Năpasta găsirii aurului la Roșia Montană a căzut de mult pe capul nostru, de pe când romanii, austriecii, rușii și alții înaintea lor și după au râvnit bogăția și-au făcut orice pentru a o avea. Dar cu ce preț? Pe vremea aia prețul era plătit de localnici, acum însă marile exploatări aurifere, prin scara și metodele folosite au efecte importante asupra mediului. Și nu vorbesc de cianurile de care toată lumea se teme ca de bau-bau, care cu metode bune aplicate bine pot fi ținute sub control, ci de alte probleme de mediu asociate mineritului pentru metale, care în opinia mea sunt mult mai mari și mai importante. Mă refer în primul rând la metalele grele și apele acide (rezultate prin simpla reacție a sulfurilor metalice scoase din pământ și depozitate în halde și iazuri cu apă meteorică și aerul) și la stabilitatea haldelor de steril și a iazurilor de decantare, dar și despre afectarea iremediabilă a peisajului, biodiversității, geodiversității și patrimoniului cultural. Lucrând în domeniu în proiecte care au vizat studii, proiectare, monitorizare și lucrări de punere în siguranță a unor obiective miniere (inclusiv la cariera vecină, cea de cupru de la Roșia Poieni și la iazurile și haldele acesteia, printre cele mai mari din Europa) știu că nu există la ora actuală soluții tehnice fezabile care să ne scape definitiv de aceste probleme. Se pot trata apele, se pot consolida haldele și iazurile, se poate monitoriza zona, dar toate acestea sunt doar soluții costisitoare și temporare, care ne lasă aparența rezolvării problemei, dar în realitate nu facem decât s-o pasăm generațiilor următoare. De asta marile mine ale lumii sunt fie în zone aride, unde nu prea există apă care să creeze probleme de mediu atât de mari, fie în zone arctice unde temperatura inhibă reacțiile chimice, fie în țări subdezvoltate cu standarde de mediu scăzute, exploatate în regim colonial.

Nu-mi doresc ca acest proiect să înceapă, mai ales în circumstanțele actuale când politicienii nu-l lasă să-și urmeze mersul firesc spre obținerea avizelor necesare (fiindcă dacă se zice că e un proiect bun tehnic și fezabil ar trebui să și le obțină fără probleme) și ocolesc toate legile și reglementările, inclusiv pe cele de proprietate și mediu, dând derogări și favoruri speciale. Aș prefera să găsim alte soluții de dezvoltare, mai viabile în timp și gândite nu numai la scara unei singure generații, însă sunt ferm convins că atâta vreme cât aurul e încă acolo, în permanență va exista tentația de a-l scoate din pământ și muta în beciul băncilor.
O să sune a teoria conspirației părerea mea, dar pe zi ce trece tind să-i dau crezare.

25 de ani de institutii de mediu in Romania

12400705_1666722493599563_4598745365356841450_n

Am participat ieri la Opera Romana la evenimentul 25 de ani de mediu in Romania, organizat de Asociaţia Planeta Verde, Asociaţia Română de Mediu in parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

A fost un eveniment de aniversare a infiintarii si functionarii institutiilor de mediu, cu multi participanti (la inceput sala a fost aproape plina), in special fosti si actuali angajati ai institutiilor de mediu. S-au si dat diplome angajatilor care lucreaza continuu de 25 de ani in cadrul Agentiilor pt. Protectia Mediului si Garzii de Mediu. Am inteles ca din cca 3000 angajati ai institutiilor de mediu, 300 lucreaza inca de la inceput, cei mai multi in cadrul APM (peste 200) si Garzii de Mediu (80), la minister supravietuind numai 4.

S-au dat si premii unor institutii si organizatii, multe din societatea civila: Coalitia N2000 (ocrotitorii biodiversitatii), WWF (cel mai popular ONG de mediu in ultimii 25 ani), Plantam fapte bune (Oxigen pt. Romania), Eco-Centrul Carpato-Dunarean de Geoecologie (Initiativa eco in invatamant), Mona Nicolici (Eco-spirit), ViitorPlus (Reciclare inteligenta), Coalitia pt. Dezvoltarea Romaniei (sustinator al dezvoltarii economice), Agent Green (pazitorul mediului), Terra Mileniul III (militantul Terrei), Let’s Do It Romania (O Romanie curata), FDSC (reprezentare a intereselor sectorului ONG).

S-a inceput cu o radiografie a mediului din perioada 1990-2015, facuta de catre 10 fosti misnistri si de catre Cristiana Pasca, actualul ministru al mediului. Practic fiecare a incercat sa puncteze provocarile, realizarile si neimplinirile. Eu i-am auzit pe ultimii 7, dealtfel cu care m-am si intersectat direct in ultimii ani, plus actuala ministra. Pe ansamblu, vazut din afara, au fost punctate multe realizari, insa cele mai multe oprite si necontinuate de urmasi la sfarsit de mandat, paradoxul sesizat de catre unul dintre vorbitori fiind: cum de mediul are atat de multe probleme, cand toti ne laudam cu atat de multe realizari?

Petru Lificiu (2002-2003) a transpus 117 acte normative europene, a facut documentul de pozitie pt. aderarea la UE, a infiintat Garda de Mediu, ARPMurile si AFM si regreta nerealizarea unui program de educatie ecologica.

Sulfina Barbu (2004-2007) ne-a scapat de 9 stegulete rosii inainte de aderare, a inventat programul Rabla, codificarile meteorologice si hidrologice, strategia de gestionare a inundatiilor.

Attila Korodi a avut 3 mandate (2007-2008, 2012, 2014) a laudat echipa si societatea civila, este dezamagit ca in domeniu nu exista conditii pt. cariera, doreste curaj in aplicarea legilor si implicarea societatii civile, fara de care ar fi fost singur cand a fost dat in judecata in cazul Rosia Montana.

Laszlo Borbely (2009-2012) a condus 3 ministere, a inverzit casele a 42.000 familii si a scos 300.000 rable din circulatie, a fost un an presedintele comisiei de dezvoltare durabila a ONU si a avut in proiectul Rosia Montana cea mai mare provocare.

Lucia Varga (2012-2014) a pus accentul pe paduri, e dezamagita de desele schimbari ale conducerii ministerului, de programe abandonate la schimbare si crede ca suntem in ceasul al 12-lea, cand trebuie prioritizare a problemelor de mediu si finantare, renuntare la orgoliile politice. A propus o rezolutie comuna pentru un mediu curat tuturor partidelor.

Doina Pana (2014) a nascut in 9 luni de mandate gemenii Radarul Padurii si Codul Silvic.

Gratiela Gavrilescu (2014-2015) a inchis multe proceduri de infirgement, a diminuat taierile ilegale si le-a facut problema de securitate nationala, a infiintat Garda Forestiera.

Cristiana Pasca, actualul conducator al ministerului, a punctat prioritatile scurtului mandat: sa faca in asa fel incat ministerul sa nu mai fie o Cenusareasa, sa actioneze pentru cooperare interministeriala si integrare in politicile sectoriale, sa prioritizeze problema padurilor, sa planteze samanta tranzitiei spre o economie verde si sa inceapa o campanie de educatie.

Inregistrarea discursurilor

A urmat o sesiune de prezentari ale unor experti din diferite domenii, cele mai multe fiind insa facute intr-o maniera total neatractiva, cu pagini incarcate de text marunt, material didactic si insiruiri de termeni.

S-a inceput cu biodiversitatea si ariile protejate, dupa ce niciunul dintre ministerialbilii vechi si noi nu a spus o vorba despre acestea. A facut-o in schimb comisarul de mediu al UE, amintind de Delta Dunarii in mesajul transmis. Dealtfel asta a fost nota generala referitor la subiect: biodiversitatea este foarte importanta, punct, sa trecem la altele.

Prezentarile:

Biodiversitate: Dan Hulea, Dir. Executiv, SOR

Presentation1

Paduri: Octavian Berceanu, Vice-presedinte, Institutul pt. Dezvoltare si Inovare

Aer: Ligia Milea, Director general, CP MED Laboratory

Apa: Doru Manea, cercetator in energetica industriala

Sol si deseuri: Ionut Georgescu, Presedinte, Asociatia Planeta Verde

Servicii publice si autortitati publice: Ilie Brie, Presedinte, Centrul de Excelenta pt. Dezvoltare Durabila

Instrumente financiare: Cornel Brezuica, Director general, EcoTax Management

Institutional: Ioan Gherhes, Presedinte executiv, Asociatia Romana de Mediu

Legislatie: Mircea Dutu, Presedinte, Universitatea Ecologica din Bucuresti

A urmat o sesiune interactiva, in care publicul a putut pune intrebari (nu a prea facut-o) secretarilor de stat de la mediu (Corina Lupu, Iulian Jugan, Erika Stanciu, Viorel Lascu), presedintelui ANPM (Toma Petcu) si comisarului general al Garzii de Mediu (Florin Diaconu), apoi o prezentare a situatiei fondurilor structurale facuta de catre Valentin Simion de la AM POS Mediu. Ultima sesiune a fost dedicata societatii civile si comapaniilor (Recolamp, Cirom, Fac. Biotehnologie USAMV, Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine si Porcine din Romania, Centrul de Consultanta Ecologica Galati, PiroBox si Eco-Ciciva).