Care paduri au rol mai mare in atenuarea schimbarilor climatice? Cele naturale sau cele gospodarite de om?

Bigstok_305828434

Am dat de cateva ori de parerile unor silviculturi dar si de studii, venite in special din partea sustinatorilor energiei produse din biomasa, care spun ca padurile gospodarite (exploatate periodic) au o mai mare contributie la atenuarea schimbarilor climatice decat padurile naturale primare.

Nimic mai fals.

1. In primul rand e vorba de doua notiuni distincte: absorbtia si sechestrarea de carbon. Chiar daca arborii absorb in timpul varfului cresterii/acumularii de masa lemnoasa mai mult carbon pe care-l transforma in lemn, sechestrarea este mult mai mare in padurile naturale, acestea avand un stoc de carbon relativ constrant.

2. In al doilea rand, carbonul sechestrat intr-o padure se regaseste numai 31% in arbori, grosul de 69% fiind stocat in sol (medie globala pt. toate padurile planetei). Sursa este oficiala (FAO si IPCC): „At the global level, 19 percent of the carbon in the earth’s biosphere is stored in plants, and 81 percent in the soil. In all forests, tropical, temperate and boreal together, approximately 31 percent of the carbon is stored in the biomass and 69 percent in the soil”.

In sol exista doua categorii de carbon: anorganic (minerale carbonatice) si organic. Radacinile reprezinta doar 5-20% din carbonul stocat intr-un arbore. Grosul carbonului organic din sol este stocat in organismele care traiesc si mor in sol, in special bacterii si ciuperci.

3. Sigur ca lemnul este o resursa regenerabila de care avem nevoie si care prezinta numeroase avantaje, dar asta nu inseamna ca trebuie sa taiem toate padurile si ca taful trebuie sa arda gazul de pomana prin padurile primare.

Chiar daca am tine carbonul nederanjat in sol in timp ce teleportam lemnul de acolo si-l transformam complet cu hocus-pocus in case care rezista sute de ani, ar fi imposibil sa inclinam balanta carbonului in favoarea exploatarii. Dar nu putem. Fiindca numai cca. jumatate din lemn e bun pt. case iar restul se arde/descompune imediat si ajunge in atmosfera. Apoi ca sa taiem lemnul avem nevoie de drum si de gaz pe care sa-l ardem la drujba cu care se doboara si fasoneaza, la taful cu care se scoate, la camionul cu care se cara si la utilajele cu care se prelucreaza x cate cicluri de taiere avem, apoi la utilajele cu care se fac plantarile, ingrijirile, degajarile, curatirile, rariturile si alte lucrari x cate cicluri de taiere-regenerare avem. Si la asta se mai adauga degajarea carbonului sechestrat in sol fiindca exploatarea presupune drumuri, eroziune, expunerea solului la radiatii si precipitatii. Si mai luam in calcul si ca din lemn se mai fac si f. multe produse care numai durata lunga de viata n-au, de la hartie-carton (pt. asta se consuma acum cele mai mari cantitati de lemn in lume, dupa cel pt. combustibil), placi care dureaza cativa ani, mobila ieftina si tot mai multe produse de unica folosinta.
Asa ca balanta nu mai inclina deloc catre padurile de care are omul grija.

Si asta doar daca vorbim despre carbon. Fiindca padurile naturale mai inseamna multe alte functii, printre care biodiversitatea ridicata, patrimoniul genetic, stiintific si cultural sunt cele mai importante.

Dar asta nu inseamna ca lemnul nu este o resursa cu f. multe avantaje, care poate inlocui materii prime cu impact mult mai mere, cum sunt plasticul si metalele. Putem folosi insa lemnul mult mai bine, prin utilizarea lui in produse cu durata lunga de viata, dar putem si gospodari mai bine padurile, in special protejandu-le pe cele primare si in special cele tropicale (raportul in carbon intre sol si lemn aici e de 50:50 fata de 31:69) dar si prin impadurirea suprafetelor disponibile, utilizarea superioara si eficienta a lemnului si cresterea ciclului de exploatare al padurilor gospodarite (acesta este in medie acum de 40 de ani, iar la noi de exemplu acest parametru este mult mai bun prin exploatarea majoritatii padurilor la varste mari).

Am gasit si un articol interesant care compara cele doua variante, ambele sustinute stiintific.

Acasa

41721342_2083939068316693_516150898842402816_o

Zilele astea am realizat mai bine ce stiam dintotdeauna: ca m-as simti si mi-as stii familia mai in siguranta acasa, in Costestiul Olteniei de sub Munte.

Fiind sat de la poalele muntelui, e simplu sa-ti iei acolo apa (gratis) de la izvor daca pica reteaua, sa produci si sa gasesti de mancare daca se inchide magazinul, sa aduci lemne sa te incalzesti daca-ti moare centrala sau ramai fara gaze. Nevoile de baza sunt asigurate mult mai usor la tara, mult mai sustenabil.

Dependenta de confort ne face vulnerabili. Oportunitatile orasului se dovedesc a fi si riscuri totodata.

Am plecat de la tara de ani de zile pt. oportunitati de invatare, cunoastere, bunastare si ajutorare a zonei si oamenilor de-acasa. Niciodata nu m-am considerat plecat definitiv, tot timpul am pastrat legatura cu locurile si cu oamenii prin proiectele care ma intorc mereu acasa si am ramas conectat la natura cat de mult am putut.

Tot timpul m-au preocupat deopotriva procesele naturale, de la maruntisuri la cele la scara planetara si interactiunea omului cu natura. Cred ca suntem in stare sa ajungem la un echilibru care sa ne permita sa traim cu totii sanatosi si cu cele necesare unei vieti decente fara sa stricam totul in jur pana la distrugere.

Insa cred ca prea des uitam de cat de putin avem nevoie pentru a trai decent, fiindca e vorba doar de cateva lucruri pe care dealtfel le avem la indemana langa noi, dar credem ca nu ne ajung. Sunt lucruri pe care le gasesc si eu in satul meu: aer nepoluat, apa curata, mancare sanatoasa, linistea familiei, siguranta casei, sprijinul comunitatii. Restul nu prea conteaza pana la urma.

Dar uite ca trebuie sa plecam de-acolo de unde le-avem de-a gata, in locuri pe care le credem mai bune, ca sa realizam cat de importante sunt cele lasate in urma.
Sper sa realizam cati mai multi asta, pana reusim sa schimbam si toate locurile si toti oamenii in bine.

Oprirea taierii padurilor nu poate fi o solutie

In ultima vreme tot mai multe voci, inclusiv politicieni si formatori de opinie, cer oprirea exploatarii lemnului in padurile Romaniei, ceea ce cred ca este o utopie si o mare prostie.

Recent pe campaniamea.declic.ro s-a lansat o petitie pentru interzicerea taierii padurii timp de 10 ani. Petitia a fost semnata de aproape 90.000 oameni in doar o saptamana.

Asta arata ca problema padurilor este una de mare importanta in perceptia publica si ca sunt foarte multi oameni interesati de acest subiect.

Dar, pe langa doritele beneficiile de mediu, ce implicatii ar avea un astfel de demers?

In primul rand ar fi niste efecte socio-economice imposibil de neglijat.
In Romania avem in prezent 3,5 milioane de gospodarii care se incalzesc cu lemn de foc. Pana cand nu avem o alternativa viabila (program de extindere a retelor de gaze, acces la surse devenergie regenrabila) pt. aceste milioane de oameni, cei mai multi din zone rurale sarace, nu putem discuta serios despre interzicerea exploatarii padurilor.

Apoi, industria exploatarii si prelucrarii lemnului din Romania inseamna 3,5% din PIB, cca. 130.000 locuri de munca directe si alte 180.000 locuri de munca in sectoarele conexe.

Si sa nu uitam ca prohibitia s-a dovedit a fi o varianta necastigatoare nu numai in cazul alcoolui, dar si al padurii.
Avem aproape cazul Albaniei.
In 2016 politicienii albanezi, la presiunea publicului, au aprobat o lege care interzice taierea padurilor timp de 10 ani. Care au fost efectele? Nevoia de lemn de foc a ridicat enorm pretul lemnului. Asta a dus la dezvoltarea unei mafii a lemnului de foc, extrem de puternica, formata din localnici, interlopi, forestieri, silvici, politicieni, politisti si judecatori, care a pus la pamant paduri intregi.
Nu au scapat nici macar cele din ariile protejate. De exemplu Parcul National Shebenik-Jabllanic risca sa-si piarda statutul de sit UNESCO din cauza taierilor ilegale: https://balkaninsight.com/2018/11/29/chainsaw-gangs-the-plunder-of-albania-s-ancient-forests-11-27-2018/

Asta nu inseamna ca in toate padurile trebuie sa se taie. Asa cum avem nevoie de resursele padurilor, avem nevoie si de biodiversitate, recreere, sanatate si alte servicii pe care padurile le ofera. Trebuie insa sa delimitam clar padurile cu functii de protectie in care sa nu se intervina (padurile virgine, periurbane, cele din parcurile nationale si din rezervatiile naturale) de cele cu functii de productie, in care ar trebui sa ne preocupam de eficienta si sustenabilitatea managementului.

Cum poti fotografia/filma legal cu drona in Romania?

38208406_2020058318038102_9085733410353184768_n1. Cumperi drona.
2. Platesti 90 euro + TVA Autoritatii Aeronautice Civile Romane (AACR).
3. Completezi si depui (online) la AACR o cerere pt. inregistrarea dronei, care trebuie insotita de factura de achizitie, copie a certificatului de inregistrare in registrul comertului sau a cartii de identitate a proprietarului, copie a cartii de identitate a operatorului, fotografii cu drona si seria de fabricatie a acesteia.
4. Suni si intrebi cand e gata inregistrarea (dureaza cam 10 zile).
5. Te duci cu drona pe care ti se lipeste nr. de inregistrare si un cip de identificare si ti se inmaneaza certificatul de inregistrare.
6. Anunti la AACR, conform regulilor inmanate si prelucrate ca vrei sa zbori, cu 30 minute inainte.
7. Ti se spune ca poti doar sa zbori avand drona inregistrata, nu sa si fotografiezi/filmezi, pt. asta avand nevoie de aviz de la MApN. Oare isi ia cineva drona doar ca sa zboare cu ea? 
8. Suni la MApN si ti se spune ce trebuie sa le trimiti pt. aviz.
9. Trimiti cerere la administratia parcului national unde vrei sa fotografiezi si obtii aviz.
10. Completezi si trimiti (online) la AACR o noua cerere pt. obtinerea unei derogari de zbor sub inaltimea de siguranta (150 m), insotita de harta cu coordonatele punctelor de decolare si zonele de zbor.
11. Completezi si trimiti la MApN (online) o cerere insotita de harta cu coordonatele punctelor de decolare si zonele de zbor, avizul administratiei parcului, derogarea pt. zbor sub 150 m si certificatul dronei.
12. Completezi din nou si trimiti la MApN cererea, pt. ca ai trecut in ea ca zbori pe verticala intre 0 si x m si nu e voie decat peste 150 m. Ti se spune ca degeaba ai derogare de la AACR pe care chiar ei ti-au cerut-o, fiindca legea spune ca nu ai voie sa zbori mai jos de 150 m . Intrebi: si cum ajung cu drona la 150 m? Raspuns: nu va putem spune noi asta.  Dar daca vrei aviz, completeaza ca zbori peste 150 m. Am inteles sa traiti!
13. Retrimiti (online) cererea la MApN. Esti sunat promp si ti se spune ca cererile se inregistreaza numai intre orele 8 si 14, deci sa retrimiti email a doua zi.
14. Retrimiti email cu cererea intre 8 si 14.
15. Astepti 10 zile.
16. Esti sunat de la MApN si ti se cere un nr. de fax pt. trimiterea avizului, deoarece o problema tehnica nu le da voie sa scaneze si trimita pe email.
17. Primesti avizul prin faxul gasit la vecini. In el scrie ca e valabil numai dupa ce confirmi respectarea regulilor din anexa acestuia.
18. Confirmi pe email ca o sa respecti regulile.
19. Primesti raspuns ca trebuie sa semnezi, scanezi si trimiti inapoi regulile la MApN. Am inteles sa traiti!
20. Ura!!! Poti zbura, fotografia si filma legal cu drona, cu decolare/aterizare si zbor din punctele si in perimetrele din cerere, pana la sfarsitul anului. Apoi alta cerere, alt aviz pt. care e nevoie de alte cereri, alte avize.

A, inca ceva. Pt. fiecare zbor trebuie sa anunti autoritatile prin email sau telefonic:
– cu cel putin 24 h inaintea zborului anunti MApN la survol@mapn.ro
– cu cel putin 30 minute inainte anunti Centrul de Operațiuni Aeriene al MApN la 0213150105.
Detalii se gasesc aici: http://www.caa.ro/pages/rpasuavdrone
Simplu, nu? 🙂


Simplu, nu? 
PS: cererile sa fie pt. extravilan, practic in intravilan legislatia actuala, care nu face diferenta intre o drona de 1 kg si un Boeing 737, exclude orice zbor cu drona. 
Legislatie in vigoare aplicabila: HG 912/2010, OG 29/1997, Legea 182/2002 si HG 585/2002.
Problema porneste de la faptul ca la noi, in conformitate cu Legea 182/2002, „hărțile, planurile topografice, termogramele și înregistrările aeriene de orice tip, pe care sunt reprezentate elemente de conținut sau obiective clasificate secrete de stat” sunt considerate secrete de stat si tratate ca atare.

Dai sau primești lovitura de stat?

img_5560

I-am auzit pe unii zicând despre protestatarii din stradă, că ar fi manipulaţi și/sau plătiţi să dea o lovitură de stat. Eu și toţi cunoscuţii am ieșit noaptea în ger de revoltă, numai pentru apărarea unor principii ale normalităţii. Aseară am asistat la o adevărată lovitură de stat primită de către noi toţi de la cei dinspre care venea acuza. O lovitură a unei găști ajunse la putere asupra brumei de normalităţi în care ne amăgeam că suntem. O lovitură a hoţilor asupra oamenilor cinstiţi, o călcare în picioare a tuturor principiilor normalităţii pe care ne-o dorim. Eu nu vreau demisia Guvernului și anticipate, e normal ca PSD să guverneze în baza legitimităţii votului, însă asta nu înseamnă că trebuie lăsaţi să calce în picioare orice principii, de la transparenţă și până la responsabilitate.

S-au adunat ca o bandă de hoţi la ceas de seară și au aprobat privilegii speciale celor mai răi reprezentanţi ai găștii ale cărei interese le reprezintă. Atât de mare a fost graba și urgenţa, încât în aceeași seară au legiferat hoţia și au și publicat-o în Monitorul Oficial. Mai există oare vreun precedent al unei astfel de grabe a legiferării? Sănătatea și educaţia sunt mai puţin urgente faţă de confortul pușcăriașilor? Pe astea le-au rezolvat rapid cu reîntoarcerea la numirea recompensator-politică a directorilor. M-am uitat de două ori la declaraţiile halucinante ale capului justiţiei, nevenindu-mi să cred cât de stăpân pe el (bâlbele cred că-s de la faptul că-i agramat) răspundea întrebărilor, cu un adevărat tupeu de borfaş. Totul a fost premeditat de la bun început şi au vrut cu orice preţ să-şi atingă scopul, acela de a-şi proteja hoţii din gaşcă, în frunte cu condamnatul șef de partid, indiferent de păreri, vocea străzii, opinia instituţiilor, avertizările îngrijorate ale comunităţii internaţionale.

Mi-e greu să cred că grosul votanţilor acestui partid ce se dovedeşte mafiot este de acord cu liberalizarea hoţiei, sper ca aceștia să se trezească din amăgire, să se scuture și să dorească și ei normalitatea. Altfel mi-e teamă că naţia asta nu prea mai are șanse să scotă capul la lumină.

E pentru prima dată în viaţă când mi-e sincer frică de viitor și mă întreb dacă merită să-mi condamn copiii să trăiască în România. Am avut multe ocazii tentante de a pleca din ţară dar am decis să rămân. Şi nu am rămas degeaba, am şi făcut câte ceva în jurul meu, pentru mediu şi comunitate, aşa cum m-am priceput, bine zic eu. Nu a fost deloc uşor, fiindcă toate realizările au însemnat luptă grea cu sistemul şi cu oamenii de-l ţin scârbos în viaţă. Tot timpul m-am lovit de specia de limacşi instituţionali, care nefiind capabili să facă ceva pe merit şi prin muncă cinstită, au ales varianta lejeră şi roditoare a linguşitului la partid şi a pupatului în cur pentru căţărat în scaune, de la salahor şi până la ministru. Am ales să-i ocolesc şi las în urmă deşi ar merita striviţi şi mi-am văzut de treabă fără să mă amestec cu politicul, ideferent de culoarea lui. Sunt optimist incurabil şi fără asta nu aş fi făcut mai nimic. Am trăit mereu cu speranţa schimbării în bine, a educării şi evoluţiei oamenilor, am crezut mereu în puterea bunului exemplu şi în forţa oamenilor buni de a schimba şi propaga binele în jur până la covârşirea mizeriei.

Acum mă simt înfrânt şi neputincios şi realizez că lovitura de stat pe care-au dat-o această gaşcă ajunsă la putere este defapt o lovitură dată oamenilor buni şi viitorului lor. Dacă românii or să aleagă să trăiască într-o patrie a hoţilor, eu o să-mi duc copiii departe de ei şi ea.

Roșia Montană

rosia-montana-isotorie-minerit-1Fotografie de Bazil Roman, ce ilustrează viaţa şi activitatea aurarilor din Roşia Montană în perioada interbelică – Muzeul Mineritului din Roşia Montană.

Recent ministerele mediului şi culturii și-au dat mâna pentru includerea Roşiei Montane pe lista indicativă a României pentru patrimoniul mondial UNESCO. Acum urmează întocmirea dosarului necesar susținerii candidaturii. E prima alternativă oferită zonei după ani de blocaj în care mineritul oferit de o companie a fost singura opțiune.

Scriam in Septembrie 2013, pe când subiectul era mult mai „zemos”, un text cu propria opinei despre proiectul Roşia Montană, fără să fiu plătit de Soroș, oengiști, ruși, daci, evrei, corporatiști sau extratereștrii în căutare de metale rare:

În ultimele zile am auzit atâtea despre Roșia Montană, cât în toți anii de până acum. În jurul meu, în metrou, pe stradă, la terasă, la miting, la birou, pe net, în presă, toată lumea vorbește și pare că știe multe despre subiect, care tinde să se alăture fotbalului și politicii ca subiect la care toți românii se pricep.

Fiind geolog și lucrând cândva inclusiv prin zonă, ce-i drept nu în minerit, ci în proiecte de încercare a refacerii mediului după minerit, mulți mă întreabă ce părere am. Și ca să nu repet mereu aceleași lucruri, m-am gândit să le scriu și să le servesc doritorilor. În plus, printre atâtea opinii, ce mai contează încă o părere?

Poate că o să sune a teorie a conspirației părerea mea, dar pe zi ce trece tind să-i dau crezare.

De multă vreme, lucrând prin preajma zonei și a problematicii minerești și vorbind cu diverși asemenea, am ajuns la concluzia că această companie fie e sub orice critică în ceea ce privește profesionismul și habar nu are de minerit, ori nici n-a vrut vreodată să exploateze ceva la Roșia Montană, sau dacă o fi vrut s-a răzgândit pe parcurs.

Oricum, în ambele variante e bine să scăpăm cât mai repede de ei și să plece de unde-or fi venit, fiindcă ne-au ținut în șah o grămada de ani, aburindu-ne cu mizeriile lor și îmbogățindu-se pe seama noastră.

Pe ce-mi bazez argumentele:

1. Nu au nicio experiență în minerit, nici vorbă la scara dorită, neavând niciun alt proiect în lume, ci fiind înființați special pentru proiectul Roșia Montană. Compania s-a înființat din nimic, pe o hoție inițiată de niște români, care-au pus mâna pe documentațiile și studiile geologice și tehnice ale exploatării miniere comuniste (care altfel ar fi costat foarte mult), pe baza cărora compania s-a înființat și cotat la bursă. Cotarea a însemnat atragerea de capital prin vânzarea de acțiuni (inițială și în alte câteva etape ulterioare când s-a majorat capitalul) și profit prin fluctuația valorii de piață a acțiunilor, realizat inclusiv prin notorietatea adusă de scandal. Toate cheltuielile companiei de până acum, câteva sute bune de milioane de dolari, au fost suportate doar din aceste venituri făcute din nimic, fără producție.

2. Niciodată nu au acționat ca și cum ar dori să înceapă ceva cândva, ci doar au ațâțat lucrurile din când în când, atrăgând atenția asupra poveștii, devenită de mare notorietate internațională, adică exact ce-a făcut bine la atragerea interesului acționarilor. Nici măcar avizele n-au fost în stare să și le obțină, au tărăgănat ani de zile depunerea cererii de obținere a avizului de mediu, nu au respectat termene juridice elementare, s-au oprit cu procesul de cumpărare a proprietăților într-un punct critic și altele. Dar nici nu au vrut să tragă obloanele, fiindcă astfel ar fi omorât găina cu ouăle de aur din care mai trăgeau din când în când câte ceva.

3. E singurul caz din istoria mineritului (din câte știu eu), când o companie nu e în stare să porneasca ceva în 15 ani de la anunțarea începerii. Și nu vorbesc de țări bananiere, ci de Europa de vest și de nord, unde activiștii-s mai puternici și mai răi, proprietățile mai scumpe, legile și autoritățile mai ferme și corupția mai mică.

4. Proiectul lor e exact cât trebuie de mare ca să iște o opoziție ce-l blochează și într-un final oprește. S-a umflat de la o carieră la 4, de la un proiect banal ca și mină existentă acolo înainte, la cel mai mare din Europa. Dacă era la o scară mai mică ar fi început de mult, cum sunt începute deja alte proiecte similare, tot pentru aur, tot cu mult hulita (în necunoștință de cauză dealtfel) cianurare (la Certej, 10 km nord de Deva e un proiect similar în derulare al unei alte companii canadiene, cu aviz de mediu deja eliberat).

5. Proiectul minier, inclusiv anexele (iazul de decantare, stația de tratare, și soluțiile de închidere , refacere și monitorizare postînchidere) peste care m-am uitat în diagonală, dovedesc un amatorism și o superficialitate demne de o echipă de studenți începători, nu de cel ce se intitulează cel mai mare proiect minier al Europei.

6. Există atâția specialiști buni în minerit și domenii conexe în țară și străinătate și deși salariile oferite sunt foarte mari, compania a angajat numai dintre cei de la mâna a doua încolo, sau unii buni care stau degeaba.

7. Proiectanții iazului de decantare au ales o soluție proastă și nefundamentată temeinic și au o reputație la fel, când cu siguranță erau și alte alternative.

8. Studiul de impact asupra mediului este iarăși jalnic, făcut de amatori. La banii dați pe el se putea măcar face unul beton dacă se dorea, greu de contestat, nu unul care să permită mii de observații și sugestii de la fel și fel de amatori.

9. Finalul trebuie să fie în așa fel încât să nu existe niciun dubiu ca scuză în fața acționarilor, că nu ei sunt vinovați de eșec, ci statul român, politicienii împinși de proteste, spiritul civic românesc sau răscoala localnicilor. Dacă în urma eșecului obțin și ceve bănet ca daună de la noi prin statul român, vor fi și mai fericiți.

10. Singurele lucruri pe care le-au făcut bine și temeinic au fost publicitatea și PRul proiectului.

Și mai am și altele, toate ducându-mă la concluzia că toată afacerea este una pur speculativă, din care unii-și îngroașă veniturile.

Dacă vorbim strict de exploatarea aurului, deși-s geolog care a învățat la școală inclusiv despre valoarea resurselor, nu înțeleg de ce trebuie scos din pământ atâta vreme cât nu se face altceva cu el decât să fie mutat din subsol în bijuterii și în beciurile băncilor, mai ales că de ani buni valutele nici măcar nu mai au acoperire în aur. Utilizarea metalului în electronică este net nesemnificativă.

Faptul că este un metal practic nealterabil și relativ ușor de găsit, a dus în cele câteva mii de ani ale istoriei umane la mitizarea lui și transformarea convențională într-una dintre cele mai mari bogății, râvnită și căutată cu orice preț. La ora actuală pe glob sunt undeva în jur de 400 mari mine aurifere, mineritul pentru aur fiind de departe cel mai profitabil dintre toate exploatările de resurse minerale. Însă și rata de accidente miniere importante cu impact asupra mediului și oamenilor este cam de unul pe an. Toate au în comun exploatarea la scară largă, cu utilaje uriașe operate de puțini oameni, care prelucrează cantități enorme în timp foarte scurt. Prostiile precum că la Roșia Montană ar exita și alte elemente, care mai de care mai rare, pe care cineva ar dori să le exploateze, sunt doar prostii. Un principiu al geochimiei spune că în orice piatră poți găsi toate elementele chimice. Dar existența și interesul pentru exploatare sunt două lucruri total diferite. Ca să poată fi scoase economic, trebuie să fie în concentrații suficiente, care să depășească pragul de rentabilitate. Ori la Roșia Montană, toate celelalte elemente prezente, ocurente acestui tip de zăcământ sunt departe de acest prag sau sunt total neinteresante în economia actuală, neavând nimeni ce să facă cu ele. Așa că, după ce se scot câteva grame de aur și argint, din fiecare tonă de minereu extras, restul mineralelor, fin măcinate, ajung în iazul de decantare sub formă de noroi ce se transformă în praf după scurgerea apei.

Năpasta găsirii aurului la Roșia Montană a căzut de mult pe capul nostru, de pe când romanii, austriecii, rușii și alții înaintea lor și după au râvnit bogăția și-au făcut orice pentru a o avea. Dar cu ce preț? Pe vremea aia prețul era plătit de localnici, acum însă marile exploatări aurifere, prin scara și metodele folosite au efecte importante asupra mediului. Și nu vorbesc de cianurile de care toată lumea se teme ca de bau-bau, care cu metode bune aplicate bine pot fi ținute sub control, ci de alte probleme de mediu asociate mineritului pentru metale, care în opinia mea sunt mult mai mari și mai importante. Mă refer în primul rând la metalele grele și apele acide (rezultate prin simpla reacție a sulfurilor metalice scoase din pământ și depozitate în halde și iazuri cu apă meteorică și aerul) și la stabilitatea haldelor de steril și a iazurilor de decantare, dar și despre afectarea iremediabilă a peisajului, biodiversității, geodiversității și patrimoniului cultural. Lucrând în domeniu în proiecte care au vizat studii, proiectare, monitorizare și lucrări de punere în siguranță a unor obiective miniere (inclusiv la cariera vecină, cea de cupru de la Roșia Poieni și la iazurile și haldele acesteia, printre cele mai mari din Europa) știu că nu există la ora actuală soluții tehnice fezabile care să ne scape definitiv de aceste probleme. Se pot trata apele, se pot consolida haldele și iazurile, se poate monitoriza zona, dar toate acestea sunt doar soluții costisitoare și temporare, care ne lasă aparența rezolvării problemei, dar în realitate nu facem decât s-o pasăm generațiilor următoare. De asta marile mine ale lumii sunt fie în zone aride, unde nu prea există apă care să creeze probleme de mediu atât de mari, fie în zone arctice unde temperatura inhibă reacțiile chimice, fie în țări subdezvoltate cu standarde de mediu scăzute, exploatate în regim colonial.

Nu-mi doresc ca acest proiect să înceapă, mai ales în circumstanțele actuale când politicienii nu-l lasă să-și urmeze mersul firesc spre obținerea avizelor necesare (fiindcă dacă se zice că e un proiect bun tehnic și fezabil ar trebui să și le obțină fără probleme) și ocolesc toate legile și reglementările, inclusiv pe cele de proprietate și mediu, dând derogări și favoruri speciale. Aș prefera să găsim alte soluții de dezvoltare, mai viabile în timp și gândite nu numai la scara unei singure generații, însă sunt ferm convins că atâta vreme cât aurul e încă acolo, în permanență va exista tentația de a-l scoate din pământ și muta în beciul băncilor.
O să sune a teoria conspirației părerea mea, dar pe zi ce trece tind să-i dau crezare.

25 de ani de institutii de mediu in Romania

12400705_1666722493599563_4598745365356841450_n

Am participat ieri la Opera Romana la evenimentul 25 de ani de mediu in Romania, organizat de Asociaţia Planeta Verde, Asociaţia Română de Mediu in parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

A fost un eveniment de aniversare a infiintarii si functionarii institutiilor de mediu, cu multi participanti (la inceput sala a fost aproape plina), in special fosti si actuali angajati ai institutiilor de mediu. S-au si dat diplome angajatilor care lucreaza continuu de 25 de ani in cadrul Agentiilor pt. Protectia Mediului si Garzii de Mediu. Am inteles ca din cca 3000 angajati ai institutiilor de mediu, 300 lucreaza inca de la inceput, cei mai multi in cadrul APM (peste 200) si Garzii de Mediu (80), la minister supravietuind numai 4.

S-au dat si premii unor institutii si organizatii, multe din societatea civila: Coalitia N2000 (ocrotitorii biodiversitatii), WWF (cel mai popular ONG de mediu in ultimii 25 ani), Plantam fapte bune (Oxigen pt. Romania), Eco-Centrul Carpato-Dunarean de Geoecologie (Initiativa eco in invatamant), Mona Nicolici (Eco-spirit), ViitorPlus (Reciclare inteligenta), Coalitia pt. Dezvoltarea Romaniei (sustinator al dezvoltarii economice), Agent Green (pazitorul mediului), Terra Mileniul III (militantul Terrei), Let’s Do It Romania (O Romanie curata), FDSC (reprezentare a intereselor sectorului ONG).

S-a inceput cu o radiografie a mediului din perioada 1990-2015, facuta de catre 10 fosti misnistri si de catre Cristiana Pasca, actualul ministru al mediului. Practic fiecare a incercat sa puncteze provocarile, realizarile si neimplinirile. Eu i-am auzit pe ultimii 7, dealtfel cu care m-am si intersectat direct in ultimii ani, plus actuala ministra. Pe ansamblu, vazut din afara, au fost punctate multe realizari, insa cele mai multe oprite si necontinuate de urmasi la sfarsit de mandat, paradoxul sesizat de catre unul dintre vorbitori fiind: cum de mediul are atat de multe probleme, cand toti ne laudam cu atat de multe realizari?

Petru Lificiu (2002-2003) a transpus 117 acte normative europene, a facut documentul de pozitie pt. aderarea la UE, a infiintat Garda de Mediu, ARPMurile si AFM si regreta nerealizarea unui program de educatie ecologica.

Sulfina Barbu (2004-2007) ne-a scapat de 9 stegulete rosii inainte de aderare, a inventat programul Rabla, codificarile meteorologice si hidrologice, strategia de gestionare a inundatiilor.

Attila Korodi a avut 3 mandate (2007-2008, 2012, 2014) a laudat echipa si societatea civila, este dezamagit ca in domeniu nu exista conditii pt. cariera, doreste curaj in aplicarea legilor si implicarea societatii civile, fara de care ar fi fost singur cand a fost dat in judecata in cazul Rosia Montana.

Laszlo Borbely (2009-2012) a condus 3 ministere, a inverzit casele a 42.000 familii si a scos 300.000 rable din circulatie, a fost un an presedintele comisiei de dezvoltare durabila a ONU si a avut in proiectul Rosia Montana cea mai mare provocare.

Lucia Varga (2012-2014) a pus accentul pe paduri, e dezamagita de desele schimbari ale conducerii ministerului, de programe abandonate la schimbare si crede ca suntem in ceasul al 12-lea, cand trebuie prioritizare a problemelor de mediu si finantare, renuntare la orgoliile politice. A propus o rezolutie comuna pentru un mediu curat tuturor partidelor.

Doina Pana (2014) a nascut in 9 luni de mandate gemenii Radarul Padurii si Codul Silvic.

Gratiela Gavrilescu (2014-2015) a inchis multe proceduri de infirgement, a diminuat taierile ilegale si le-a facut problema de securitate nationala, a infiintat Garda Forestiera.

Cristiana Pasca, actualul conducator al ministerului, a punctat prioritatile scurtului mandat: sa faca in asa fel incat ministerul sa nu mai fie o Cenusareasa, sa actioneze pentru cooperare interministeriala si integrare in politicile sectoriale, sa prioritizeze problema padurilor, sa planteze samanta tranzitiei spre o economie verde si sa inceapa o campanie de educatie.

Inregistrarea discursurilor

A urmat o sesiune de prezentari ale unor experti din diferite domenii, cele mai multe fiind insa facute intr-o maniera total neatractiva, cu pagini incarcate de text marunt, material didactic si insiruiri de termeni.

S-a inceput cu biodiversitatea si ariile protejate, dupa ce niciunul dintre ministerialbilii vechi si noi nu a spus o vorba despre acestea. A facut-o in schimb comisarul de mediu al UE, amintind de Delta Dunarii in mesajul transmis. Dealtfel asta a fost nota generala referitor la subiect: biodiversitatea este foarte importanta, punct, sa trecem la altele.

Prezentarile:

Biodiversitate: Dan Hulea, Dir. Executiv, SOR

Presentation1

Paduri: Octavian Berceanu, Vice-presedinte, Institutul pt. Dezvoltare si Inovare

Aer: Ligia Milea, Director general, CP MED Laboratory

Apa: Doru Manea, cercetator in energetica industriala

Sol si deseuri: Ionut Georgescu, Presedinte, Asociatia Planeta Verde

Servicii publice si autortitati publice: Ilie Brie, Presedinte, Centrul de Excelenta pt. Dezvoltare Durabila

Instrumente financiare: Cornel Brezuica, Director general, EcoTax Management

Institutional: Ioan Gherhes, Presedinte executiv, Asociatia Romana de Mediu

Legislatie: Mircea Dutu, Presedinte, Universitatea Ecologica din Bucuresti

A urmat o sesiune interactiva, in care publicul a putut pune intrebari (nu a prea facut-o) secretarilor de stat de la mediu (Corina Lupu, Iulian Jugan, Erika Stanciu, Viorel Lascu), presedintelui ANPM (Toma Petcu) si comisarului general al Garzii de Mediu (Florin Diaconu), apoi o prezentare a situatiei fondurilor structurale facuta de catre Valentin Simion de la AM POS Mediu. Ultima sesiune a fost dedicata societatii civile si comapaniilor (Recolamp, Cirom, Fac. Biotehnologie USAMV, Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine si Porcine din Romania, Centrul de Consultanta Ecologica Galati, PiroBox si Eco-Ciciva).