Cum si cine se ocupa de administrarea ariilor naturale protejate in Romania?

Scriam acum 2 ani un articol dupa ce mi-am dat demisia din comisia regionala SV Oltenia, pentru analizarea ofertelor și atribuirea custodiilor ariilor naturale protejate. De atunci lucrurile nu s-au schimbat deloc in bine… Reprezentantii societatii civile au ramas cu statut de observator in aceste comisii, deci fara drept de vot. Au mai fost doua sesiuni de incredintare a administrarii/custodiei ariilor protejate, ajungandu-se cu chiu cu vai la un procent de 30% arii protejate care au un custode. Insa intre timp alti cativa zeci de custozi au renuntat la aceasta calitate reziliind contractele, alt semn al ineficientei acestui sistem gresit fundamentat. Adica s-au cam terminat cei care sunt dispusi sa vina cu bani, oameni, timp si alte resurse de acasa pentru a face treaba statului la conservarea naturii.

La utima sesiune, avand ca termen de depunere a ofertelor 15 decembrie 2015, a venit si randul Parcului National Buila-Vanturarita sa fie scos la mezat alturi de altele, contractului vechi al RNP Romsilva expirandu-i valabilitatea de 10 ani. Cum noi (Asociatia Kogayon), cei care l-am infiintat in 2004 si cei care ne-am implicat in ultimii 10 ani cu proiecte ca partener al administratiei, nu avem de unde scoate banii necesari sustinerii unei administratii, fie ea si a celui mai mic parc national – cam 100.000 euro/an – a ramas un singur ofertant, cel care practic monopolizeaza administrarea parcurilor nationale si naturale: RNP Romsilva. In ceea ce ne priveste, am dorit si solicitat continuarea parteneriatului, care credem noi ca a fost unul in beneficiul parcului, dar se pare ca nici RNP Romsilva si nici Ministerul Mediului Apelor si Padurilor nu mai doresc asta, regia spunandu-ne ca nu exista prevedere legala pt. asa ceva (desi nici interzis nu e si pana acum s-a putut) si trimitandu-ne sa discutam colaborarea cu administratia parcului dupa semnarea contractului de catre aceasta cu ministerul (deci fara posibilitatea oficializarii ca pana acum, cand parteneriatul a fost mentionat in contract), iar ministerul responsabil ignorandu-ne solicitarea. Se pare ca in actualul sistem nici parteneriatele nu-si mai gasesc locul. Oricum era singurul caz din tara, de ce sa mai avem exceptii?

Articolul scris in ianarie 2014:

Ariile naturale protejate sunt cele mai reprezentative și valoroase elemente ale patrimoniului natural național al unei țări. În cazul României acest patrimoniu este cu atât mai valoros cu cât ne putem încă mândri cu valori naturale de mult pierdute în restul țărilor europene. Practic suntem singura țară a Uniunii Europene care mai are păduri virgine, peisaje forestiere intacte, singura țară cu 5 regiuni biogeografice, deci pe lângă bogăție floristică și faunistică avem și o biodiversitate ridicată. La noi se află aproape jumătate din efectivele europene de urși, lupi și râși. Dacă mai adăugăm și geodiversitatea (elemente geomorfologice, inclusiv fenomene exo și endocarstice, peisaj, situri paleontologice, stratigrafice, petrologice și mineralogice) și patrimoniul cultural material și imaterial, realizăm imaginea unui teritoriu european unic, de o deosebită valoare, un adevărat pilon al dezvoltării durabile pe care s-ar putea construi activități ce ar duce la dezvoltarea comunităților locale și nu numai. Orice factori decizionali, administrativi sau politici ar trebui să realizeze asta și să acționeze în consecință.

La noi însă lucrurile stau cu totul altfel. Doar se simulează protecția și conservarea patrimoniului natural, la fel deci și dezvoltarea durabilă. Avem legi și reglementări după model european, avem instituții cu responsabilități în domeniul reglementării și controlului, avem administrații și custozi care se ocupă direct de bunul mers al lucrurilor în ariile naturale protejate, am început să avem planuri de management și regulamente, practic s-a creat un întreg sistem pentru conservarea și administrarea valorilor naturale.

Problema este că acest sistem este unul construit pornind de la o premiză falsă, pe o temelie șubredă, aceea că se pot ocupa alții decât statul de administrarea ariilor naturale protejate, fapt care duce la grave probleme cu care acestea se confruntă. Statul român practic își declină și pasează responsabilitatea administrării ariilor naturale protejate unor terți în loc să se implice direct în administrarea acestora.

Deși reprezintă ce are țara mai valoros ca patrimoniu natural, statul în loc să se ocupe direct de ariile naturale protejate a creat un sistem de încredințare a lor prin licitație, prin care practic oricine dorește (de la societate comercială, ONG, regie autonomă, primărie, muzeu, școală și până la persoană fizică) poate deveni administrator de arie naturală protejată. Astfel că statul, în loc să investească efort, inclusiv financiar și uman în administrarea ariilor naturale protejate, printr-o totală lipsă de voință politică sau chiar prin urmărirea altor interese decât conservarea naturii, îi lasă pe alții să o facă în numele lui, rezervându-și doar dreptul de a controla și decide cine, când, cum și unde să fie administrator.

Și astfel oricât de bine intenționați ar fi administratorii și custozii, atâta vreme cât trebuie să depună singuri efort, adică să vină cu bani și resurse de acasă pentru a face treaba statului, nu au și nici nu vor avea niciodată vreo șansă de a asigura resursele minime unor măsuri de conservare, nici vorbă de dezvoltare. Iar din păcate cei bine intenționați care se înhamă la această treabă sunt minoritari în comparație cu cei care reușesc să pună mâna pe ariile protejate din cu totul alte interese decât cele conservative, de cele mai multe ori acestea fiind de natură economică, adică controlul asupra resurselor naturale și/ sau vânătoarea unor fonduri europene.

Nepăsarea sau interesul contrar al celor care în decursul ultimilor ani au avut decizia asupra patrimoniului natural național s-au manifestat și împotriva acestuia, prin legi și reglementări care pun presiune investițională și erodează mai încet sau mai repede ce ne-a mai rămas natural. Putem vorbi aici despre exploatarea pădurilor (legală sau ilegală, rezultatul fiind același), vânătoare, pescuit, construcții de drumuri, stațiuni de schi, microhidrocentrale, ferme eoliene și solare, deschiderea de cariere și multe altele, în fața cărora natura întotdeauna a avut de pierdut. Acestea toate, vizibile din nefericire în toate ariile naturale protejate, dovedesc imperfecțiunea, slăbiciunile și construcția greșită a întregului sistem.

Una dintre verigile acestui sistem imperfect este însuși procedura de atribuire a administrării ariilor naturale protejate. Teoretic este bine reglementată și transparentă, dar în fapt este doar un simulacru. Există o comisie națională și altele regionale, pentru analizarea ofertelor și atribuirea administrațiilor, respectiv a custodiilor, care s-au întrunit până în prezent de 5 ori (de atunci au mai fost doua sesiuni), de fiecare dată atribuind câte o tranșă de arii naturale protejate doritorilor. Am fost membru de la început într-una dintre comisiile regionale, am participat și la elaborarea ordinului care stabilește criteriile și metodologia, însă după cea de-a 5-a întrunire am hotărât să mă retrag din acest simulacru care dă apă la moară unui sistem greșit.

Dealtfel am participat doar după ce ministerul a revenit în urma unui protest al organizațiilor nonguvernamentale asupra deciziei prin care eliminase din comisii reprezentanții societății civile. Nu la fel s-a întâmplat însă și cu reprezentanții administratorilor de parcuri naturale și naturale, care au fost eliminați. Asta deși în cazul comisiei din care făceam parte, dar și în al altora, aceștia doi erau singurii cu experiență practică și expertiză în administrarea ariilor naturale protejate și conservarea naturii. Deși am putut participa la această ultimă sesiune în calitate de membru al comisiei cu drept de vot, prezența mea a fost practic anihilată de componența acesteia, alcătuită aproape în exclusivitate din reprezentanți ai ministerului și structurilor subordonate, majoritar ai agențiilor pentru protecția mediului, în condițiile în care tocmai aceste agenții aplicau pentru obținerea administrării ariilor protejate, în baza unor existente sau viitoare proiecte din fonduri europene.

Practic procedura a fost doar o formalitate prin care mai mult s-a încredințat custodia cui s-a dorit, știut aproape dinainte. Conform evaluării mele, bazată pe experiența câștigată prin activitatea de peste 10 ani în domeniu, administrarea unei rezervații din 2006 și coadministrarea unui parc național din 2006, întocmire de documentații pentru înființarea de arii protejate, 5 ani în administrația unui parc național, zeci de proiecte în domeniu, niciuna dintre solicitări nu ar fi fost desemnată câștigătoare. Dar părerea mea a fost practic anulată de punctajele acordate de către ceilalți.

Desfășurarea însăși a acestei sesiuni a avut o mulțime de probleme:

– S-au schimbat din mers reguli, după anunțarea sesiunii, prin modificarea ordinului, condițiilor, termenelor de depunere și componenței comisiilor, asta după ce unele oferte fuseseră deja depuse. Asta a dus la neevaluarea cu aceeași monedă a solicitărilor.

– Multe reguli au venit dinspre minister, prin reprezentanții acestuia, fară acoperire în textul ordinului care stabilește procedura, motivate doar de faptul că așa s-a făcut și prin altă parte. Dintre acestea menționez un set de întrebări gata pregătite pentru interviu, din care ni s-a spus că era obligatoriu să punem 5 și regula conform căreia dacă un membru al comisiei punctează sub minim la una dintre categorii, solicitarea este respinsă.

– La obiecțiile mele precum că regula de mai sus instituie drept de veto al oricărui membru al comisiei mi s-a spus că regula e stabilită de minister, deși nu e scrisă nicăieri și s-a aplicat peste tot. Însă s-a renunțat la aceasta când s-a văzut că astfel, conform evaluărilor mele, nicio solicitare nu se califică.

– Au fost multe bâlbe organizatorice, inclusiv irosirea timpului prin neaplicarea clară a procedurilor. Am solicitat verificarea eligibilității dosarelor de către juriștii ministerului, fiindcă cel mai mult timp ni l-am pierdut verificând și discutând dacă dosarele sunt sau nu complete și conforme.

– Lipsa de profesionalism a unora dintre cei din comisie, care au dezvăluit colegilor lor solicitanți de custodie punctajele individuale acordate, ajungând ca aceștia să-mi ceară socoteală personal și să mă acuze direct că sunt rău intenționat și nu vreau să-i las să obțină custodia, ba chiar spunându-mi că de știau nu mai dădeau asociației mele custodia rezervației pe care o administrăm din 2006 (!).

Senzația a fost că se știa dinainte cine trebuia să devină custode și cine nu, că se înțelege de la sine că trebuie avută încredere deplină în angajații Agențiilor pentru Protecția Mediului care se pricep, fac și vor să facă mai bine decât oricine altcineva administrarea ariilor naturale protejate, deși în cele mai multe cazuri experiența acestora în domeniu se mărginește doar la ce știu despre ele din postura de autoritate de reglementare. Toate astea sunt pe fondul politicii ministerului conform căreia e mai bine cu custode decât fără.

În ceea ce mă privește a fost ultima dată când am participat la această comisie din care ma retrag. Nu mai vreau să iau parte la mascarada asta ca reprezentant tolerat pentru o brumă de legitimare a falsității, prin care ne facem că suntem profesioniști și că avem grijă de patrimoniul natural, când nu facem altceva decât să dăm apă la moară unui sistem imperfect care funcționează doar de dragul raportarilor statistice și a justificării aruncării pe fereastră a unor bani din Programul Operațional Sectorial Mediu sau alte linii de finațare, prin care în loc să se rezolve probleme, se creează hârtii și impresii false.

La noi ca și în alte părți ale lumii analizele economice pentru stabilirea valorii biodiversității și ariilor naturale protejate demonstrează fără dubiu că doar asigurând conservarea lor pe termen lung se poate creea o bază solidă de dezvoltare a comunităților locale, doar că la noi față de alte țări statul nu face mai nimic pentru aceasta, ci doar prelungește starea de subsistență a unui sistem construit greșit care deja își face simțite efectele distructive.

E greu de crezut că avem coordonare și eficiență în sistemul de administrare a ariilor naturale protejate atâta vreme cât autoritatea responsabilă recunoaște că nu are o evaluare a situației acestora în ceea ce privește realizarea planurilor de management și nici vorbă de măsuri în ce-i privește pe cei care nu-și îndeplinesc obligațiile contractuale.

La solicitarea unei coaliții a organizațiilor de mediu, prin care se cerea ministerului lista actualizată a ariilor naturale protejate, a custozilor/ administratorilor acestora şi situaţia în care se află planurile de management s-a răspuns doar că nu există o evaluare a situației ariilor naturale protejate și a contractelor de administrare, care urmează să fie făcută cu sprijinul societății civile, deși acestea ar trebui să fie obligațiile principale ale autorității responsabile.

Dacă într-o țară nu se găsește soluția politică, administrativă și financiară prin care statul să asigure conservarea pe termen lung a patrimoniului natural național, înseamnă că viitorul ei și al generațiilor viitoare e ceva neinteresant pentru actualii decidenți.