Castanii seculari de la Bistrița sunt adevărate monumente ale naturii.
Nu se știe exact ce vârstă au, dar se știe că au fost aduși din Grecia și plantați aici, de către călugării care mergeau la mănăstirile din Muntele Athos. Mănăstirea Bistrița are 530 de ani de la ctitorire, deci e posibil ca și castanii să fie de aceeași vârstă.
Cert este că încă fac an de an o mulțime de castane dulci și că sunt spectaculoși în orice anotimp.
#OlteniadesubMunteGeoparcUNESCO
RNP Romsilva participă zilele astea la Budapesta, cu un stand al României, la un important eveniment global dedicat vânătorii: ”One with Nature – World of Hunting and Nature Exhibition” – https://onewithnature2021.org/en
Trofee, animale împăiate, brazi, folclor, normal pentru un astfel de eveniment.
Bugetul alocat pentru participare de către Romsilva a fost de 500.000 euro, dar am înțeles ca s-a cheltuit jumătate (https://andreiciurcanu.ro/…/delegatia-romsilva-a…/).
În ziua dedicată României, au fost acolo ministrul mediului (https://www.facebook.com/1529078100746377/posts/3019065968414242/), conducerea Romsilva (https://www.facebook.com/1796777377209154/posts/3006154796271400/) și alți oficiali.
Fiindcă RNP Romsilva administrează pe langă fonduri de vânătoare (puține, sub 15%, fiindcă grosul sunt administrate de către asociații vânătorești private) și 22 parcuri naționale și naturale, i-am întrebat pe ei și pe cei de la Ministerul Mediului dacă tratează cel puțin la fel de important conservarea de care sunt responsabili, cum tratează vânătoarea:
– Ați participat la congresul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) de la Marsilia din septembrie 2021 (https://www.iucncongress2020.org/)?
Vă spun eu: nu au fost. Cum nici la Convenția Ramsar găzduită de România în 2012 nu a fost vreun oficial de la mediu, deși trebuia doar trecută strada la Palatul Parlamentului, sau însoțiți înalții oficiali Ramsar la vizita din ce avea să devină ulterior P.N. Văcărești.
Ideea e că ar trebui ca instituțiile de mediu, în frunte cu ministerul, să trateze conservarea naturii cel puțin egal cu vânătoarea.
Aș vrea să văd și o acțiune de această talie dedicată parcurilor, în care să fie investit atât de mult și care să fie tratată măcar cu aceeași importanță de către conducerile RNP și MMAP.
Unde să se întâlnească biodiversitatea cu patrimoniul cultural ale Olteniei de sub Munte dacă nu în pictura bisericilor oltenești?
Vedem în picturi urși, lupi, capre negre, cerbi, cocș de munte, adică fala biodiversității locale.
Ursul e pictat alături de ursarii care au contribuit la ctitorirea în 1826 a bisericii din satul Olari dar și în scene vânătorești pe pictura din 1796 a bisericii din Cheia.
Scenele ilustrează interacțiunea de secole a localnicilor cu sălbăticiunile codrului.
#OlteniadesubMunteGeoparcUNESCO
Pentru a înțelege unde ne zbatem noi și care-s politicile europene către care ar trebui să tindem, hai să ne uităm către obiectivele obligatorii solicitate de către Parlamentul European pentru protecția naturii și a oamenilor:
1. 30% din suprafețele terestre și maritime protejate.
2. Obiective obligatorii pt. biodiversitatea urbană.
3. Măsuri urgente pt. oprirea scăderii nr. de albine și polenizatori.
PE a adoptat o rezoluție referitoare la Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030: „Să readucem natura în viața noastră”.
PE insistă că în Europa trebuie mobilizate 20 de miliarde EUR pe an pentru măsurile legate de biodiversitate.
Unde suntem noi:
1. Avem 24% din teritoriu în arii naturale protejate, dar protecția este mai mult pe hârtie, nicidecum efectivă, iar modul în care tratăm conservarea este departe de ce e nevoie.
2. Biodiversitatea urbană este complet ignorată la noi. Avem o lege care stagnează în Parlament, care ar duce la crearea rețelei naționale a ariilor naturale urbane și a conservării biodiversității urbane. Până la aprobare și aplicare avem un proiect al societății civile care face asta și câteva obiective similare asumate declarativ de către politicieni și autorități.
3. Avem o chimizare excesivă a agriculturii care trage tare la stârpirea și uniformizarea biodiversității.
Când și cum vom fi și noi în stare să profităm de oportunitățile și resursele politicilor europene pentru a ne pune țara acolo unde îi e locul?
Adică țara cu una dintre cele mai mari biodiversități din UE ar trebui să fie și liderul european al conservării naturii și al dezvoltării bazată pe patrimoniul natural.
PNRR a fost depus de către Guvern la Comisia Europeană. Îl găsiți aici: https://mfe.gov.ro/pnrr/
Deși se vorbește în el de o Românie verde și de reforme, eu cred că suntem tare departe de asta.
De ce?
Fiindcă ne lipsesc 3 lucruri: viziunea și curajul necesare reformei și instituții ale statului care să fie în stare să facă reforme. Resurse pentru asta ar fi fost.
Cum să vorbim de reformă verde când biodiversitatea și ariile naturale protejate sunt aproape ignorate și tratate colateral? Înverzirea începe cu protecția valorilor naturale, altfel e ipocrizie. Despre ce reformă vorbim când patrimoniul natural național nu e o prioritate pentru țara UE cu cea mai bogată biodiversitate și nu suntem în stare să ne bazăm dezvoltarea pe adevăratele resurse? Cum să devenim o țară verde când ne propunem doar 45.000 ha de păduri noi, 10.000 ha de păduri refăcute și 625 ha de perdele forestiere?
Din toate nevoile și problemele conservării naturii, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) consideră că prioritatea este actualizarea a 240 planuri de management ale ariilor protejate. Adică rezolvarea birocratică și scumpă a unor probleme birocratice scumpe, cu 0 beneficii reale pentru natură. S-au băgat sute de milioane de euro în aceste planuri, fără ca cineva să evalueze măcar rezultatele concrete pentru natură a acestora și acum se mai cer încă 120 milioane pentru actualizarea acestor hârtii, că de ele au nevoie ariile noastre protejate, nu de monitorizare, pază, protecție, reconstrucție ecologică și dezvoltare.
Bine măcar că s-a prins reforma alinierii la obiectivele Strategiei UE 2030 privind biodiversitatea, care prevede 30% din teritoriul UE să fie în arii protejate și 10% în protecție strictă, chiar dacă alocarea este una jenantă, de 5 milioane euro.
Noroc cu UE că ne mai împinge de la spate.
Bine că aceiași ANANP și același minister și-au dat seama că centralizarea managementului ariilor naturale protejate a fost o greșeală și vor să revină la un management participativ, care să includă și societatea civilă între partenerii implicați în conservare. Dar asta nu e reformă, ci doar revenire la normalitate.
Incredibil că se vrea „realizarea unei baze de date naționale aferentă distribuției spațiale, stării și parametrilor de conservare pentru speciile și habitatele din ariile naturale protejate”, când pentru asta autoritățile de mediu au cheltuit deja zeci de milioane (vezi proiectul Sincron).
În rest se investesc 100 milioane euro în refacerea habitatelor forestiere degradate din siturile Natura 2000 și 35 milioane euro în refacerea pajiștilor degradate din siturile Natura 2000, se decolmatează cu 35 milioane euro două lacuri din Delta Dunării, se continuă cu 10 milioane euro programul de monitorizare a sturionilor și se investesc 15 milioane euro în infrastructura de vizitare a Deltei Dunării.
Atât.
Biodiversitatea urbană și potențialul și beneficiile uriașe ale ariilor naturale urbane sunt și ele ignorate în PNRR. Se amintește doar asta, fără vreo susținere reală: „complementar, sunt avute în vedere și crearea de noi arii naturale urbane și a rețelei naționale de arii naturale urbane”.
Atât consideră Guvernul României că merită natura țării cu cea mai bogată biodiversitate din UE. Asta consideră ei reformă în domeniu, în condițiile în care acesta are mai multe proceduri de infringement, probleme și nevoi uriașe și un potențial uriaș de a ridica țara.
Fără viziune, curaj și instituții capabile să ducă reforme, nici nu le vom avea vreodată, indiferent câte resurse și oportunități avem la dispoziție.
Dezamăgitor, tare dezamăgitor.
Mulțumesc Cătălin Ștefănescu și echipei Garantat 100% pentru oportunitatea discuției despre proiectele din Oltenia de sub Munte, despre conservare și importanța acesteia.
M-am simțit la înregistrări ca între prieteni, la povești și amintiri în fața unui foc de tabără la munte.
Eu cred că România poate deveni lider european al conservării și dezvoltării durabile prin promovarea și prețuirea la adevărata lui valoare a patrimoniului natural și cultural. Iar asta depinde de noi toți: comunități, societate civilă, mass media, antreprenori, companii, autorități, politicieni.
Pentru că aceștia reprezintă o moștenire, o mândrie, un tezaur național, pot deveni atracții turistice, elemente de cunoaștere și educație.
Și pentru că ei sunt doborâți prostește, pentru a-i pune pe foc sau pentru a respecta niște norme inventate de oameni.
Ultimele clipe din viața de peste 300 de ani ale fagului monumental din fotografii, făcute anul trecut cu Alex Gavan, au fost astea:
– un amenajamant silvic care a prevăzut tăieri progresive în parcela unde era fagul;
– ciocanul de marcat al ocolului silvic al Romsilva care a marcat fagul pentru tăiere;
– drujba agentului economic care l-a dat jos după 300 de ani;
– taful care l-a târât degeaba la vale vreo 2 km până la un drum forestier intens circulat de la limita unui parc național;
– drujbele care l-au făcut bucăți care aruncate, pentru că nici de lemn de foc nu a fost bun, dar se poza lumea cu bușteanul și-și manifestau aprecierea pentru sârguința silvicilor.
De ce a fost tăiat?
Fix degeaba!
Lemnul nici măcar pentru foc nu a fost bun, a fost aruncat. Doar pentru a respecta niște norme tehnice făcute și aplicate fără rațiune, pentru că există și pentru că garda forestieră poate lua măsuri pentru neaplicarea lor și a amenajamentului care prevăd eliberarea terenul pentru noua generație de arbori. Amenajamente și norme făcute de oameni, aplicate de oameni.
Legea pentru protecția arborilor remarcabili vine în sprijinul silvicultorilor care nu-și asumă încălcarea acestor norme și ar vrea să protejeze astfel de comori ale pădurii. Avem încă acești bunici ai pădurii și pentru ca generațiile de silvicultori i-au păstrat unde sunt, așa cum sunt. În cinstea lor trebuie continuată munca de protecție. Acești arbori trebuie să fie mândria proprietarilor de pădure și administratorilor silvici, pot fi incluși în trasee turistice și în programe educative.
Mă bucur să sprijin împreună cu Tibor Hartel si Viorel Argius, cei care au adunat pe https://arboriremarcabili.ro/ peste 5000 de arbori remarcabili, cu Laura Bouriaud, George Garbacea, inițiativa legislativă de protecție a arborilor remarcabili, susținută de către parlamentarii Aurel Oprinoiu, Diana Buzoianu și Oana Cambera
Trecerea de la discuții la nivel internațional la cele de nivel provincial românesc, e întotdeauna ca un duș rece.
Sari de la discuții despre rolul pădurii în sănătatea psihică și fizică a oamenilor, de la dezbateri despre dacă e suficient să protejăm 30% din planetă sau e nevoie de 50%, despre cum să protejăm și restaurăm fiecare bucățică de ecosistem de lângă noi, la realitatea românească.
Aia caracterizată de „lasă că știm noi mai bine!”, în care ți se spune agresiv că pădurile nu pot fi administrate fără ținte economice, că s-ar alege praful de ele fără silvicultori și că silvicultura românească bazată pe sfânta treime amenajament – ciocan de marcat – taf e cea mai tare.
Aia în care autoritatea ariilor protejate consideră că pt. conservare nu e nevoie de altceva decât de alte zeci de milioane pt. alte zeci de planuri de management degeaba.
Aia în care un primar îți spune ca ultim argument că el nu crede în nimeni și în nimic.
Aia în care cei de la agricultură și ape vor miliarde pt. desecări de zone umede și betonări de râuri.
Aia în care auzi de la ministru că degeaba ne dorim noi reformă pentru conservarea naturii, fiindcă trebuie să ai și instituții cu care să faci asta, iar cele responsabile ale statului nostru nu doresc să se înhame la asta, nu văd necesitatea.
Cum să-i luăm pe acești aleși și angajați ai autorităților, vremelnici și lipsiți de viziune și curaj și să-i punem la masa celor care muncesc împreună, cu problemele recunoscute cinstit, la găsirea soluțiilor la care contribuie toți?
Sau măcar să luăm și noi artiști la întâlniri, care să deseneze discuțiile, poate așa le înțeleg și ai noștri?
Azi este ziua mondială a vieţii sălbatice, proclamată de ONU.
Tema din acest an este „Forests and Livelihoods: Sustaining People and Planet”, un mod de a evidenţia rolul central al pădurilor, speciilor forestiere şi serviciilor ecosistemice în susţinerea mijloacelor de trai a sutelor de milioane de oameni care au legături istorice cu zonele împădurite şi cele adiacente pădurii.
Deși importanța pădurilor este recunoscută aproape unanim, declinul lor este continuu și tot mai accelerat.
Conform FAO, între 2015 și 2020 au fost defrișate anual 10 milioane ha de pădure iar din 1990 s-au defrișat 440 milioane ha de păduri.
Iar marea problemă a pădurilor este că le pierdem pe cele primare, adică cele mai mari rezervoare de biodiversitate, stocuri de carbon și furnizoare de servicii ecosistemice, în defavoarea terenurilor pentru agricultură și plantațiilor intensive.
România este țara UE cu unele dintre cele mai valoroase păduri.
Dar câte dintre aceste păduri mai sunt apropiate de sălbăticie?
Avem doar foarte puține păduri primare pe care le protejăm.
În catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine avem dar vreo 40.000 ha de păduri protejate și ne chinuim de vreo 15 ani să le inventariem și evaluăm: https://florinak.wordpress.com/…/de-ce-discutam-inca…/
Dintre pădurile din parcurile naționale (4% din totalul pădurilor României) doar jumătate sunt protejate: https://florinak.wordpress.com/…/este-interzicerea…/
Conform Inventarului Forestier Național, din cele 7 milioane ha de păduri mai avem doar 55.000 de ha care au peste 160 de ani, 141.000 ha care au între 140 și 159 de ani și 330.000 ha care au între 120 și 139 de ani. http://roifn.ro/site/rezultate-ifn-2/
Vă invit să vă uitați la acest film ca să înțelegeți mai multe despre importanța pădurilor, cum le tratăm noi la ora actuală și mai ales ce trebuie să facem cu ele în viitor.
Suedia este privită ca un model de eficiență a administrării pădurilor. Cifrele vorbesc singure: cu 1% din pădurile planetei, pun pe piață 10% din necesarul global de lemn. Dar asta este doar perspectiva economică, pornită și perfecționată de acum 70 de ani.
Care sunt însă costurile eficienței economice? Care este partea murdară a industriei forestiere? Merită oare adoptat un astfel de model?
Suedia are 23 milioane ha de păduri pentru producție, din care 8-10% sunt conservate. Pe lângă acestea mai are 5 milioane ha neinteresante pentru industrie, neproductive.
În timp ce PRul, lobbyul și reclamele industriei dau modelul suedez ca exemplu, partea murdară înseamnă extinderea tăierilor rase pe largi suprafețe și înlocuirea a peste 60% din păduri cu monoculturi forestiere plantate, utilizarea pe scară largă a agentului Orange în anii 1950-1970 pentru eliminarea foioaselor neinteresante economic, distrugerea biodiversității, afectarea resurselor de apă și solului, subminarea altor servicii ecosistemice oferite de pădure.
Uitându-te mai serios peste informațiile aduse în față de industrie și politicieni, iese la suprafață reversul medaliei, adevărurile care nu mai pot fi puse la îndoială:
1. Protejarea pădurilor naturale, renaturarea culturilor forestiere și extinderea suprafețelor împădurite sunt una dintre căile principale de luptă cu schimbările climatice. Pădurile naturale au cele mai mari stocuri de carbon, atât în sol cât și în biomasă, iar arderea biomasei generează mai multe emisii decât arderea cărbunelui. Numai 16% din lemn ajunge să sechestreze carbon timp mai îndelungat, în produse cu lungă durată de viață, restul se întoarce rapid în atmosferă, sub formă de CO2. Cu toate aceste evidențe și voci ale oamenilor de știință, UE numai în 2017 a subvenționat cu 6,7 miliarde de euro arderea biomasei pentru energie. Iar industria forestieră în Suedia e responsabilă de emisia anuală a 85 milioane t de carbon, mai mult decât restul sectoarelor la un loc.
2. Biodiversitatea pădurilor naturale e incomparabilă cu cea a plantațiilor. Iar biodiversitatea înseamnă nu numai specii, ci aer curat, apă, hrană sănătoasă. Suedia e țara în care s-au înființat primele parcuri naționale din Europa, în 1907. Dar ele reprezintă o mică parte din patrimoniul natural. Deși în statisticile oficiale Suedia a îndeplinit țintele globale pt. conservarea biodiversității, realitatea pădurilor e alta. Din cele peste 30% păduri teoretic protejate, grosul lor (16,7% sunt păduri cu productivitate redusă, neinteresante pentru industrie), 6% sunt formate din crâmpeie izolate lăsate în zonele cu tăieri rase pe sacră largă, 4,3% sunt protejate în mod voluntar și deci proprietarii se pot răzgândi oricând. Așa că mai rămân protejate formal doar 3,9%. Realitatea e că doar 9% din toate pădurile au statut de protecție, iar procentul celor protejate dintre cele de producție e de doar 6%. Ca indicator, lemnul mort a scăzut de la 80-100 mc/ha la doar 8-9 mc/ha și asta doar din cauza doborâturilor masive de vând din ultima decadă, că altfel deșertul verde era mai pustiu.
3. Pădurile naturale oferă o varietate de servicii ecosistemice, pentru o perioadă nedefinită de timp, în timp ce plantațiile oferă doar lemn, tot mai puțin sustenabil.
4. Beneficiile economice sunt incontestabile, mai exact au fost, pentru că acum industria aduce numai 2-3% din PIB și oferă 1,4% din locurile de muncă (70.000 angajați în industrie, din care 16.000 lucrează direct în pădure, la administrare și exploatare). Dar tot cam atât înseamnă pentru Suedia și turismul, care e clar că nu se poate dezvolta în zone cu tăieri rase și monoculturi de molizi și pini.
5. Beneficiile pentru societate (recreere, sănătate, sport) sunt incomparabil mai mari în zonele cu păduri naturale, iar societatea e clar că-și dorește păduri naturale, nicidecum câmpuri plantate cu arbori aliniați.
6. Suedia are multă pădure statistic, dar împărțirea ei numai în două categorii (naturale și cultivate), față de împărțirea internațională (naturale, seminaturale și plantații) ascunde faptul că Suedia are 60% din păduri plantații.
Modelul suedez, cu bune și rele, trebuie luat ca atare, studiat și scos din el ceea ce merită de către țări ca noi.
Ei au început Inventarul Forestier Național în 1932, noi în 2008.
Ei au administrații de parcuri de 100 de ani, noi de 20.
Ei au 60% din păduri monoculturi plantate, la noi cele mai multe păduri sunt naturale și seminaturale, regenerate pe cale naturală.
Ei exploatează pădurea ca pe cea de porumb, doar că la câțiva zeci de ani, noi o exploatăm în cicluri lungi, de peste 100 de ani.
Ei au o listă roșie uriașă cu specii dispărute și în pericol de dispariție, noi suntem țara cu una dintre cele mai bogate biodiversități din UE.
Ei performează în exploatare, producție și inovație în domeniu, noi suntem în pragul falimentului sectorului, care se târâie de ani de zile.
Mai sunt și alte modele și experiențe, foarte multe țări au comis erori grave, unele ireparabile. Important e ca noi, care avem nevoie de reformă, să învățăm din ele și să luăm ce e bun, să ieșim în față cu ceea ce avem bun și mai ales să luăm cele mai bune decizii pentru viitor.
Florin Stoican 